Capitolul XIV. Manada

Excursioniştii noştri nici nu puteau găsi un loc mai nimerit pentru vânătoare şi un popas mai vesel decât acela ales de Maurice Gérald. Vinurile scumpe din pivniţele de la San-Antonio începură să spumege în cupe, iar larma voioasă a glasurilor răsuna până departe în prerie. Bolta cerului părea mai albastră şi verdeaţa ierburilor mai vie.

— Mustenos! Se auzi pe neaşteptate strigătul unui vaquero14 mexican.

Maurice goli iute paharul pe care-l ţinea în mână şi sări pe cal.

— Cavallada15? Întrebă el.

— Nu, manada – răspunse mexicanul.

— Ce tot trăncănesc ăştia? Mormăi căpitanul Callhown.

— Mustenos e numele mexican al mustangului – lămuri maiorul. Manada este o herghelie de iepe sălbatice, în perioada asta, iepele se ţin în grup, separat de armăsari, numai dacă…

— Dacă ce? Îl întrerupse nerăbdător căpitanul.

— Numai dacă nu sunt atacate de măgari – răspunse maiorul, cu un aer naiv.

Toţi izbucniră în râs. Între timp, manada se apropiase.

— Pe cai! Răsunară glasuri din toate părţile.

După cât se părea, herghelia gonea acum pe creasta dealului unde stătea acel vaquero care o zărise. Mexicanul sări în şa. După o clipă se afla în mijlocul hergheliei, cu lassoul în mână. Iepele goneau turbat, fornăind sălbatic, ca şi cum ar fi vrut să scape de un urmăritor nevăzut, fără să ia în seamă nici furgonul, nici călăreţul.

— Sunt urmărite! Spuse Maurice, văzând animalele scoase din minţi. Ce se petrece acolo, Crespino? Strigă el către un mexican; de la postul său, acesta trebuia să vadă cine goneşte herghelia.

Rămaseră tăcuţi, în aşteptare, cu o expresie de teamă şi nelinişte întipărită pe faţă.

— E măgarul sălbatic! Se auzi un răspuns în spaniolă.

— Masculul! Adăugă Crespino.

— Chiar aşa! Trebuie să-l oprim cu orice chip pe ticălosul ăsta, altfel ne strică toată vânătoarea. Cât timp măgarul sălbatic goneşte după o herghelie, nici o putere din lume nu poate s-o oprească… Ia vezi, e departe?

— E aproape de tot, don Mauricio, vine drept spre mine!

— Încearcă şi aruncă lassoul. Dacă nu-l prinzi, împuşcă-l! Trebuie să isprăvim cu el într-un fel.

Aproape nimeni dintre invitaţi nu ştia în ce constă puterea urmăritorului. Singur mustangerul putea să înţeleagă ce ascund aceste cuvinte: „Măgarul sălbatic, masculul”…

— Maurice, explică-mi, ce se petrece? Îl rugă maiorul.

— Priviţi într-acolo – arătă mustangerul spre o culme de deal.

Pe creasta dealului gonea cu o repeziciune uimitoare, de-ai fi zis că zboară, dobitocul pe care toţi erau obişnuiţi să-l socotească întruchiparea încetinelii şi a prostiei – un măgar sălbatic – aproape tot atât de voinic ca şi iepele pe care le urmărea. În goana lui bezmetică, chiar dacă nu ţinea pasul cu herghelia, nici în urmă nu rămânea. Invitaţii abia apucară să schimbe câteva cuvinte, că iepele sălbatice ajunseseră aproape de tot. Deodată – ca şi cum abia atunci ar fi zărit călăreţii – herghelia uită de urmăritor şi se abătu într-o parte.

— Rămâneţi pe loc, domnilor. Stăpâniţi caii! Răsună vocea lui Maurice Gérald. Cunosc locul unde le place să pască. Acum, într-acolo aleargă. Ne vom duce şi noi acolo: va fi o vânătoare straşnică. Aici s-ar împrăştia prin crâng şi nu le-am mai vedea. Oh, senor Crespino, trimite odată un glonţ nemernicului ăsta! Doar îl ai în bătaia puştii!

Mexicanul desprinse iute de la oblânc o puşcă cu ţeava scurtă – o escopetă – ochi şi trase. La auzul împuşcăturii, măgarul scoase un răget furios. Nu era însă decât un răspuns la provocare. Crespino pesemne că nu-l nimerise.

— Trebuie să-l opresc cu orice preţ! Strigă mustangerul. Altfel îşi continuă urmărirea până la noapte.

Smuci frâul şi dădu pinteni calului. Castro ţâşni ca o săgeată în urma măgarului sălbatic. În câteva clipe, calul şi stăpânul său se aflau la distanţa unei aruncături de lassou de urmăritorul hergheliei. După încă o clipă, laţul lassoului azvârlit cu o iuţeală fulgerătoare se lăsă peste urechile lungi ale măgarului. Maurice întoarse calul brusc, lăsând lassoul să se desfăşoare. Castro se înţepeni supus în loc, aşteptând să se întindă funia. Măgarul, care gonea înainte, se opinti pe neaşteptate în laţ şi, ridicându-se pe picioarele dindărăt, se prăbuşi greoi pe spate, ca străpuns în inimă de un glonţ.

Era doar ameţit, nu sugrumat şi mexicanul îl ucise cu o lovitură de cuţit.

Toţi aşteptau să vadă ce va face Maurice. Între timp, el desfăcuse laţul de pe gâtul măgarului sălbatic şi se apucase să-şi strângă colac lassoul. Deodată, în mişcările irlandezului se simţi din nou graba. În clipa următoare se aruncă din nou în şa. Pesemne că-l alarma ceva şi de astă dată.

Louise Pointdexter galopa pe mustangul rotat, hotărâtă parcă să-i întreacă pe toţi în urmărirea hergheliei.

Singur Maurice ghicise ce se ascundea în purtarea mustangului. Vânătorul îşi dăduse seama că herghelia care trecuse prin faţa lor era chiar herghelia mustangului rotat. Fără îndoială că, văzându-şi vechile tovarăşe, iapa, cu călăreaţa în spinare, alerga să se alăture iarăşi hergheliei. Curând, toţi îi ghiciră gândul. Într-o pornire galantă, Callhown, Hencock şi Crossman se aruncară în urma fetei. Alţi vreo zece tineri – plantatori, avocaţi, judecători – le urmară pildă. Fiecare visa să devină eroul acestei urmăriri, dar aproape niciunul nu era îngrijorat, întrucât o ştiau pe Louise Pointdexter o călăreaţă iscusită.

Un şes nesfârşit şi neted ca arena unui circ se aşternea în faţa tinerei creole. Mustangul rotat va goni aşa până va obosi. Era îndoielnic ca Louise să fie ameninţată de vreo primejdie. Un singur om nu împărtăşea această părere: mustangerul. El se avântă ultimul în urma Louisei. Zăbovise ca să-şi strângă lassoul. Deodată, iată-l în şa, pornind în urmărire. Ceilalţi apucaseră să i-o ia cu mult înainte. În frunte galopa Callhown, Hencock şi Crossman veneau după el, la mică distanţă. În spatele lor goneau ceilalţi.

În scurt timp, Maurice pe murgul său, îi întrecu rând pe rând pe toţi, apoi îl întrecu şi pe căpitan, care-l blestemă în gând, plin de o furie neputincioasă.

Soarele amiezii lumină un tablou cu totul neobişnuit. O herghelie de cai sălbatici gonea cu o iuţeală uimitoare prin preria nemărginită. O iapă din aceeaşi herghelie, cu o călăreaţa în spinare, gonea la vreo cinci sute de paşi în urmă. Cam la aceeaşi distanţă, pe un cal murg, gonea un călăreţ în pitorescul port mexican, iar în urma lui, departe, venea un şir întreg de alţi călăreţi. În spatele tuturor galopa un pâlc de dragoni, abia desprins de un grup de doamne şi de domni care gesticulau agitaţi.

După vreo douăzeci de minute, tabloul se schimbă. Eroii erau aceiaşi, numai poziţia lor era alta: manada se depărtase şi mai mult de mustangul rotat, mustangul de murg, iar ceilalţi călăreţi aproape că nici nu se mai vedeau. Un vultur doar i-ar fi putut zări cu ochiul său ager, din înaltul cerului de safir. Iepele sălbatice, mustangul rotat cu stăpâna sa, murgul cu călăreţul lui rămăseseră singuri în largul preriei.