CAPITOLUL LXXIX.NEOBOSITUL CĂUTĂTOR DE URME

Zeb se întoarse curând la copacul de care o legase pe bătrânica lui. Cunoştea pădurea ca-n palmă şi alese drumul cel mai scurt. După aceea porni din nou să cerceteze urmele potcoavei rupte, încredinţat că urma asta îl va duce la Casa del Corvo.

Pe alocuri, pământul era atât de uscat, încât degeaba te căzneai să desluşeşti vreo urmă. Un călător obişnuit ar fi crezut că el străbate cel dintâi acest drum prin prerie. Zeb Stump ştia însă că urmele vor ieşi iarăşi la iveală.

Vânătorul se apropie de plantaţia, lui Pointdexter. Peste vârfurile salcâmilor se zărea parmaclâcul crenelat al azoteei. Deodată văzu ceva şi se opri. Sări iute din şa, aruncând frâul pe grumazul iepei. Merse mai departe pe jos. Un ochi încercat ar fi descoperit pricina ce-l hotărâse să descalece cu atâta repeziciune.

— Asta-i urma lui, la înapoierea spre casă murmură Zeb.

Şi păşi fără grabă înainte, scrutând urmele.

Callhown nu-i ieşise din minte, dar nu avea de ce să se gândească la el. Mergea liniştit, convins că acum nu se va opri nici când va ajunge în poarta Casei del Corvo.

Bătrânul vânător se înşelase de astă dată şi el. Putea oare să prevadă întâlnirea lui Casey Callhown cu Isidora Covarubio de Los Lanos? Nici pomeneală!

Răsucindu-se încetişor pe călcâie, Zeb şopti o vorbă la urechea iepei şi se afundă în desişul de salcâmi. Iapa se ţinu supusă după el. Curând, bătrânul se opri.

Un zid des de verdeaţă îl despărţea de cei doi. Callhown şi Isidora discutau cu însufleţire. Vânătorul auzi tot. Şi abia atunci când îşi luară rămas bun şi plecară, ieşi şi el din ascunzătoare. Ajuns pe locul unde se făcuse schimbul de cai, mormăi cu adâncă uimire:

— Iosafat! Doi diavoli au încheiat o înţelegere între ei!