Capitolul XXXI.O trecere izbutită peste râu

Schimbul de scrisorele nu ţinu mult timp. Cei doi îndrăgostiţi doreau să se vadă cu orice preţ… Dragostea care se aprinsese în inima Louisei şi a lui Maurice nu înţelegea să se dea bătută în faţa opreliştilor de nici un fel. Curând găsiră un mijloc să-şi îndeplinească dorinţa. Se întâlniseră de două ori în liniştea grădinii bătrâne, cufundate în noapte şi de două ori stelele de pe cer le ascultaseră jurămintele. Acum hotărâseră o a treia întâlnire.

În acest timp, orgoliosul plantator trăia într-o naivă şi dulce neştiinţă. Putea oare să-şi închipuie că singura-i fiică, de care era atât de mândru, îi va înşela încrederea, fără nici o părere de rău? Pointdexter păstra nădejdea că afacerile lui se vor îndrepta şi plănuia să o mărite pe frumoasa Louise cu un om bogat şi influent. Putea oare să-şi închipuie că ea se întâlneşte, noaptea, cu un simplu vânător de mustangi, nesocotind toate principiile societăţii din care făcea parte? Desigur că nu. Plantatorul nu avea nici cea mai mică bănuială. Asta i s-ar fi părut de necrezut, monstruos. Era mulţumit că Louise s-a supus cuvântului său şi, că a încetat cu plimbările-i călare.

La drept vorbind însă, îl cam neliniştea această supunere, neobişnuită la ea şi uneori îi părea rău că a oprit-o să mai plece la plimbare.

Era o noapte aşa cum numai în sud poţi vedea. Discul argintiu al lunii luneca lin pe cerul de safir. În văzduhul străveziu se conturau siluetele depărtate şi impunătoare ale munţilor. Frunzişul copacilor părea că ascultă încremenit larma fiarelor, păsărilor şi gângăniilor. Greu se lipeşte somnul de un îndrăgostit într-o asemenea noapte!

Spre miezul nopţii, un călăreţ ieşi pe poarta hotelului ţinut de Oberdoofer. Apucă pe drumul ce cobora spre Leona şi dispăru curând din ochii călătorilor întârziaţi şi grăbiţi să ajungă în settlement.

Drumul pe care înainta călăreţul trecea pe lângă Casa del Corvo, aflată pe celălalt mal al Leonei. Ajuns în marginea crângului de salcâmi, călăreţul sări din şa şi legă calul de un copac. Apoi desprinse de la oblânc o frânghie lungă din păr de cal, o strânse colac şi, petrecând-o pe braţ, porni încet spre haciendă. Înainte să iasă din umbra copacilor, se uită cu luare-aminte la cer şi la luna care lumina ca ziua.

        „N-are rost să aştept aici până ce frumoasa asta s-o hotărî să se ascundă! Îşi zise el, preocupat. Poate să lumineze aşa până-n zori”.

Măsura cu privirea locul deschis ce-l despărţea de malul râului. Casa del Corvo se afla pe celălalt mal al râului.

        „Dar dacă întâlnesc pe cineva? Nu, e prea târziu şi nu cred să rătăcească nimeni pe afară. Doar dacă n-ai somn din pricina gândurilor negre! Şi-n casă asta e cineva care n-are somn, există un asemenea om! Dacă e treaz, mă zăreşte fără doar şi poate. Dar n-am încotro. Pe cer nu se vede nici urmă de nor şi luna n-o să apună prea curând. Louise mă aşteaptă. Trebuie să risc. Curaj!”.

Zicând acestea, se furişă iute pe întinderea deschisă ce-l despărţea de râu. Curând ajunse pe malul abrupt al Leonei. Fără să piardă o clipă, coborî sprinten pe o cărăruie şerpuitoare până lângă apă. Dincolo, lângă malul din faţă, o luntre mică adăsta în umbra unui plop uriaş. Un timp, omul păru că măsoară din ochi lărgimea râului, cercetând totodată cu încordare hăţişurile din jur. După ce se încredinţa că nu era nimeni prin preajmă, azvârli cu o mişcare dibace lassoul. Laţul căzu peste botul luntrei şi el o trase încetişor. Pe fundul luntrei găsi vâslele. După ce trecu râul şi legă luntrea la mal, oaspetele nocturn al Casei del Corvo se opri în umbra plopului. De prisos să mai spunem că oaspetele acesta nu era nimeni altul decât Maurice-Mustangerul.