Capitolul XXX.Poşta aeriană

Louise Pointdexter îndrăgea tot felul de sporturi, până şi tragerea cu arcul şi era un arcaş desăvârşit. Învăţase să tragă cu arcul de la indienii tribului Guma, încă de pe când trăiau pe Mississippi, dar de când se aflau în Texas, nu avusese prilejul să-şi mai încerce îndemânarea. Frumosul ei arc de lemn de portocal, cu săgeţile-i penate, zăcea aruncat într-un dulap. Dar iată că sosi o clipă când arcul îi fu de mare folos. Asta se întâmplă curând după discuţia din sufragerie, când tată-său o oprise să se mai plimbe singură prin prerie. Fata se supuse fără murmur cuvântului părintesc, ba renunţă aproape cu totul la plimbări, chiar şi în tovărăşia fratelui ei. Mustangul rotat se plictisea în grajd, însă Louise nu uita de dragă ei Lună: se ducea adesea să o vadă şi ruga să fie bine îngrijită. Acum, tragerea cu arcul luă locul plimbărilor călare. Creola închina arcului aproape tot timpul. Se ducea pe malul Leonei, umbrit de aluni bătrâni, de duzi şi de cedri, unde era singură şi nu o tulbura nimeni. De altfel, în ultima vreme căuta singurătatea mai mult ca oricând. Tată-său, oricât de prost dispus ar fi fost, nu-i putea reproşa nimic pentru această nevinovată distracţie.

— Şi nici nu se mai neliniştea din pricina fetei: o apărau zidurile înalte ale Casei del Corvo şi apele adânci ale Leonei. Pe de altă parte, plantatorul nu numai că nu avea nimic împotriva acestor ceasuri pe care fiica lui le petrecea în singurătate, dar chiar le încuviinţa. Bănuielile ce-l tulburaseră o vreme şi nu fără temei, se risipiră repede. La urma urmei, pesemne că totul nu era decât o clevetire. Limbile ascuţite caută veşnic un prilej să trăncănească. Şi găsiseră cu cale să se oprească asupra Louisei. Se putea foarte bine ca întâlnirea ei cu Maurice-Mustangerul să nu fi fost decât o simplă întâmplare. Fata putea să-l întâlnească pe neaşteptate în crâng şi nu se cuvenea să nu schimbe o vorbă cu omul care îi salvase viaţa în două rânduri. Nu era la mijloc decât un simplu simţământ de recunoştinţă, de bună seamă. Faptul că Louise dăduse ascultare atât de lesne cuvântului părintesc întărea convingerea plantatorului.

De obicei, nu era prea uşor să înfrângi voinţa Louisei, mai cu seamă dacă te aşezai în calea dorinţelor ei. Woodley Pointdexter ştia bine cât de şubredă era autoritatea sa de părinte asupra fetei şi era mulţumit de purtarea ei. Nevinovata pasiune a tragerii cu arcul, de pe urma căreia aveau de suferit doar păsărelele din grădină, îl bucura. Se vede însă că tatăl frumoasei Louise, care împlinise de curând cincizeci de ani, uitase ce înseamnă tinereţea. Nu păsărelele erau ţinta săgeţilor Louisei. Altceva o făcea să îndrăgească tragerea cu arcul. Fata punea o scrisorică în vârful săgeţii şi trimitea săgeata în tufele de salcâmi de pe malul din faţă al Leonei. După câtva timp, aceeaşi săgeată pornea dintr-un alt arc şi se întorcea cu o altă scrisorică în vârf. De când lumea, dragostea râde de opreliştile ce-i stau în cale!

Pentru că nu puteau să se mai întâlnească, Maurice şi Louise scorniseră această „poştă aeriană”.