CAPITOLUL LXXXVII.UN MARTOR MINCINOS

Puţini dintre cei de faţă îl cunoşteau pe acuzat şi ei îl socoteau pe Maurice un tânăr minunat, chipeş, viteaz, neîntrecut în prinsul cailor sălbatici şi cu mare trecere la femei. II ştiau cumpătat în purtări, curajos dar nu nesăbuit, cuviincios la vorbă, fără năravul clevetirii şi al înjurăturilor. În schimb nu ştiau de unde vine, nici de ce s-a stabilit în Texas şi nici de ce s-a făcut vânător de mustangi, de ce şi-a ales îndeletnicirea asta ciudată, ca atâţia aventurieri.

Şi iată, Maurice Gérald stătea în faţa numeroasei adunări, cu pecetea ruşinii pe frunte: învinuirea de crimă.

Unii îl priveau plini de curiozitate, alţii întrebător, cei mai mulţi cu mânie şi ură. Dar mai erau doi ochi care-l priveau. În ochii aceştia citeai nelinişte, duioşie şi o încredere de neclintit.

Judecata începe fără nici un fel de formalităţi. Judecătorul îşi scoate pălăria şi îşi aprinde ţigara care s-a stins. Pufăie de vreo şase ori din ea, o scoate din gură, o pune pe marginea mesei şi spune:

— Domnilor şi domnilor juraţi! Ne-am adunat aici ca să cercetăm crima, ale cărei amănunte cred că le cunoaşteţi cu toţii. Fiul unuia dintre cei mai stimaţi cetăţeni din settlementul nostru a fost ucis. Arestatul, pe care-l vedeţi în faţa voastră, e acuzat de această crimă. După ce veţi asculta depoziţiile martorilor, va trebui să hotărâţi dacă e vinovat sau nu. Apoi pune acuzatului tradiţionala întrebare: Recunoşti că eşti vinovat?

— Nu – răspunde el, cu glas slab, dar hotărât.

Casey Callhown şi alţi câţiva aflaţi în jurul lui zâmbesc neîncrezători.

Judecătorul cheamă martorii. Primul e strigăt Franz Oberdoofer.

Oberdoofer repetă cele arătate mai înainte. Povesteşte că Maurice Gérald a părăsit hotelul în noaptea dispariţiei tânărului Pointdexter, că şi-a achitat toate cheltuielile şi se părea că nu duce lipsă de bani. Stăpânul tavernei subliniază faptul că Maurice Gérald şi Henry Pointdexter n-au pus pic de băutură în gură, dar că amândoi păreau foarte agitaţi. Maurice Gérald era furios. Martorul a rămas uimit de grabă mustangerului de a pleca de la hotel. În loc să plece dimineaţa, cum era firesc, a plecat în toiul nopţii.

Cu aceasta, depoziţia lui Oberdoofer ia sfârşit.

Nu se poate spune că e o depoziţie în favoarea acuzatului. Pare suspectă mai cu seamă plecarea pripită a lui Gérald de la hotel. De ce oare era agitat Henry Pointdexter? De ce se grăbea să-l ajungă din urmă pe Gérald şi de ce a plecat după el în ciuda orei târzii şi a obiceiurilor sale de om liniştit?

Sunt chemaţi alţi martori. Depoziţiile lor încurcă însă şi mai mult lucrurile. Ei susţin că între acuzat şi Henry Pointdexter existau relaţii de prietenie.

În sfârşit vine şi rândul căpitanului Casey Callhown. Mărturia lui înfăţişează lucrurile în cu totul altă lumină. Callhown nu numai că dezvăluie motivele crimei, dar prezintă aceste motive în culori cât se poate de sumbre. Spune tot ce ştie despre întâlnirea mustangerului cu Louise şi despre cearta dintre acesta şi Henry Pointdexter. După cum arată el, mustangerul a plecat rostind ameninţări. Aminteşte că Henry a căutat să-l ajungă din urmă pe mustanger, dar nu spune nimic despre ce l-a îndemnat să facă aceasta. Trece sub tăcere şi rolul său, în această poveste.

Ultimele depoziţii ale lui Callhown stârnesc uimire. Toţi sunt uimiţi: judecătorul, juraţii, mulţimea aflată de faţă. Se ridică un murmur, se aud strigăte de indignare împotriva mustangerului. Gravitatea crimei este îndoită: Maurice nu numai că l-a ucis pe fiul lui Pointdexter, dar i-a necinstit şi fata.

În timp ce vorbeşte Callhown, un geamăt scapă din pieptul bătrânului plantator. Ochii mulţimii nu zăbovesc însă asupra lui. Privirile lunecă mai departe, spre trăsura în care au văzut-o pe fata plantatorului, care uimeşte cu frumuseţea ei.

— Louise Pointdexter! Răsună vocea aprodului. Callhown s-a ţinut de cuvânt.