III.

Morcoveaţă:

Mămico, mămico, l-am găsit.

Doamna Lepic:

Şi eu l-am găsit.

Morcoveaţă:

Cum aşa? Uite bănuţul.

Doamna Lepic:

Uite-l colea.

Morcoveaţă:

Asta-i bună! Arată-l.

Doamna Lepic:

Arată-l tu.

Morcoveaţă:

Arată banul.

Doamna Lepic l-arată pe al ei.

Morcoveaţă îi pipăie, îi cântăreşte în palmă şi chibzuieşte ce să răspundă.

— Ciudat! Tu unde l-ai găsit, mămico? Eu, aici, pe alee, la rădăcina părului. De douăzeci de ori am călcat peste el până să-l văd. Lucea. La început am crezut că-i o bucată de hârtie, ori vreo viorea albă. Nici nu m-am ostenit să m-aplec. Mi-o fi căzut din buzunar într-o zi când m-am tăvălit prin iarbă. Ia uită-te, mămico, să vezi unde se pitise hoţomanul, în ce bârlog. Mi-a dat de furcă, nu glumă, poate să se laude cu asta!

Doamna Lepic:

Nu zic ba. Eu am găsit banul în cealaltă haină a ta. Degeaba ţi-am tot spus să-ţi goleşti buzunarele atunci când te schimbi. Am vrut să-ţi dau o lecţie. Te-am lăsat să cauţi ca să te-nveţi minte. Dar se vede treaba că cine caută găseşte, căci acum, uite, ai doi bănuţi de argint, nu unul. Iată-te bogat. Totul e bine când se sfârşeşte cu bine, însă să ştii de la mine că nu banii aduc fericire.

Morcoveaţă:

Pot să mă duc la joacă, mămico?

Doamna Lepic:

Sigur că da. Joacă-te acum, până nu-ţi trece vremea. Ia-ţi şi bănuţii.

Morcoveaţă:

Oh. mămico, unul mi-ajunge şi chiar te rog să-l păstrezi tu până mi-o trebui.

Doamna Lepic:

Nu, socoteala cinstită e prietenie de nădejde. Păstrea-ză-ţi bănuţii. Sunt ai tăi amândoi, şi cel de la naşu-tău, şi cel pe care l-ai găsit sub păr, dacă nu cumva ţi-l cere păgubaşul. Cine să fie? îmi tot frământ mintea, dar degeaba. Tu ce crezi?

Morcoveaţă:

Zău dacă ştiu, şi-apoi puţin îmi pasă: văd eu mâine. Sărut mâna, mămico, şi mulţumesc.

Doamna Lepic:

Stai niţel! Şi dacă-i grădinarul?

Morcoveaţă:

Să dau o fugă să-l întreb?

Doamna Lepic:

Nu pleca, prâsleo, ajută-mă şi tu un pic. Ia să ne gân-dim noi. Pe taică-tu nu-l putem bănui că umblă fără băgare de seamă cu banii, doar e om în toată firea. Soră-ta îşi strânge economiile în puşculiţă. Frate-tău n-are când să mai piardă banii: şi-aşa i se duc printre degete. Adică, eu să-l fi pierdut?

Morcoveaţă:

Asta m-ar mira, mămico, fiindcă tu eşti ordonată în toate.

Doamna Lepic:

De, o mai paţ ei şi oamenii mari, nu numai copiii. în sfârşit, văd eu. Oricum, asta mă priveşte doar pe mine. S-o lăsăm baltă. Tu nu-ţi mai bate capul, hai, fugi la joacă, dragul mamei, dar nu te depărta prea mult de casă. Eu mă duc s-arunc o privire în sertarul mesei mele de lucru.

Morcoveaţă, care o şi zbughise, se întoarce şi face câţiva paşi după maică-sa. în cele din urmă se hotărăşte brusc, o ajunge din urmă, îi trece înainte, se înţepeneşte în faţa ei şi-i întinde în tăcere obrazul.

Doamna Lepic:

Cu mâna dreaptă ridicată – ameninţare năprasnică.

Te ştiam mincinos, dar nu în halul ăsta. Acum minţi cât şapte. Mergi tot pe drumul ăsta! Azi furi un ou, mâine un bou! Şi după asta o omori şi pe maică-ta.

Răsună prima palmă.