DUS ŞI ÎNTORS.

Domnişorii Lepic şi domnişoara Lepic sosesc în vacanţă. De cum sare din diligenţă şi îşi zăreşte părinţii, Morcoveaţă se întreabă:

Oare să alerg înaintea lor?”

Şi şovăie: „Prea devreme: o să mi se taie răsuflarea; şi-apoi,.' niciodată nu-i bine să întreci măsura”.

Pe urmă, alte amânări: „De-aici o iau la fugă… ba nu, de-acolo…”

Şi alte întrebări: „Când să-mi scot şapca? Şi pe cine să îmbrăţişez mai înt'âi?”

Felix şi Ernestina i-au luat-o însă înainte şi îşi împart mângâierile părinteşti. Când vine şi rândul lui Morcoveaţă, pentru el n-a mai rămas aproape nimic.

— Cum? se aprinde doamna Lepic. Băiat mare şi mai spui „tăticule”? Spune „tată” şi strânge mâna domnului Lepic ca între bărbaţi.

Apoi îl sărută o singură dată, pe frunte, ca să nu stâr-; nească gelozii.

Morcoveaţă e atât de încântat văzându-se în vacanţă, că-l năpădeşte plânsul. Aşa se întâmplă adeseori: tot anapoda le face el pe toate.

Când începe şcoala (ziua hotărâtă este luni 2 octombrie, dimineaţa, şi purcede cu sfeştania), de cum aude în depărtare zurgălăii diligenţei, doamna Lepic se repede la copii şi-i strânge în braţe. Dar Morcoveaţă rămâne pe dinafară. Cu mâna întinsă spre curelele imperialei1, aşteaptă răbdător să-i vină şi lui rândul. Şi-a pregătit cuvintele de bun-rămas şi e atât de trist, încât, fără să-şi dea seama, îngână un cântec.

— La revedere, mamă, rosteşte el cu demnitate.

Nota 1: Partea superioară a unui vehicul etajat.

— Ia te uită, i-o întoarce doamna Lepic, da' ce-ţi închipui tu, caraghiosule? Ţi-e greu să-mi spui „mămico”, aşa cum îmi spun frăţiorul şi surioara ta? S-a mai pomenit aşa ceva? Un mucos cu caş la gură şi, poftim, i s-a şi năzărit să facă pe grozavul!

Totuşi îl sărută pe frunte, doar o singură dată, ca să nu stârnească gelozii.