Când e bine dispus, domnul Lepic îşi petrece vremea bucuros cu copiii. Le spune snoave, plinbându-se cu ei prin grădină, şi nu o dată Felix şi Morcoveaţă ajung să] se tăvălească pe jos de atâta râs. În dimineaţa asta parcă e şi mai şi. Tocmai atunci se iveşte Ernestina, să-i cheme la masă, şi iată-i potoliţi ca prin farmec. De fiece dată când| se întruneşte familia, feţele se posomorăsc.
Toţi mănâncă la repezeală şi pe tăcute, aşa cum mănâncă de obicei, zoriţi parcă să lase altora locul, ca şi când n-ar sta la masă în casa lor; şi, deodată, doamna Lepic spune:
— Vrei să-mi dai, te rog, puţin miez de pâine, să-mi sfârşesc compotul?
Oare cu cine vorbeşte?
De obicei, doamna Lepic se serveşte singură, iar de vorbit nu vorbeşte decât cu câinele. Ţine să-l pună şi pe el la curent cu preţul legumelor şi-l lămureşte ce greu este în ziua de azi să hrăneşti cu bani puţini şase persoane şi un animal.
— Nu, zice ea către Pyram, care mârâie prietenos, bătând cu coada-n rogojină, habar n-ai cât pătimesc eu să ţin casa asta! Ţi-nchipui poate şi tu, ca toţi bărbaţii că-ţi umpli coşniţa pe nimica. Ce-ţi pasă că untul se scum peşte şi că de ouă nici nu te poţi atinge măcar!
Or, de astă dată e lucru mare cu doamna Lepic. Sadresează de-a dreptul domnului Lepic, cum n-a făcut de când lumea. Nici vorbă că-i cere lui miezul de pâine cu care să-şi termine compotul. Mai întâi, fiindcă îl priveşte ţintă; ş-apoi pâinea se află chiar lângă domnul Lepic. Uimit, el stă puţin în cumpănă, apoi ia cu vârful degetelor o bucată de miez care i-a rămas în farfurie şi, cu o mutră cătrănită, i-o azvârle doamnei Lepic. Farsă, ori dramă? Cine ştie?
Ernestina, umilită pentru maică-sa, îşi simte inima cât un purice.
„Tăticu' e în toane bune azi!” cugetă Felix, care saltă nebuneşte pe scaun.
Iar Morcoveaţă, murdar de mâncare pe la gură, cu urechile vâjâind şi faţa aprinsă, tace încruntat, gata-gata să izbucnească. Noroc că doamna Lepic se ridică numai-decât de la masă, jignită să se vadă tratată ca o otreapă, şi asta mai ales în faţa copiilor!