PROGRAMUL

— Te-ai dezumflat, ai? zice Morcoveaţă către Agata, de îndată ce rămân singuri în bucătărie. Lasă, nu-i nimic, ai să vezi tu şi altele. încotro ai pornit-o cu sticlele astea?

La pivniţă, domnişorule.

Morcoveaţă:

Nu te supăra, dar la pivniţă numai eu umblu. Din ziua când am coborât cu bine scara aia păcătoasă, pe care femeile alunecă de pot să-şi frângă şi gâtul, am ajuns omul de încredere al casei. Numai eu mă descurc la pivniţă. Eu vând butoaiele vechi, să-mi sune şi mie un pitac în buzunar; vând şi pieile de iepure, dar banii ăştia îi dau mamei.

Să ne-nţelegem, rogu-te, ca să nu ne încurcăm unul pe altul la treabă.

Dimineaţa, eu dau drumul la câine şi-l chem să mănânce. Seara îl fluier să vină la culcare. Dacă umblă hai-hui şi întârzie, îl aştept.

Afară de asta, mama mi-a îngăduit să închid eu găinile în fiecare seară.

Tot eu smulg buruienile, alea care ştiu eu că-s de smuls, şi nu aşa, la nimereală; le bat rădăcina de gheată, ca ţărâna să astupe găurile, şi pe urmă le dau la vite.

Ca să am muşchi, l-ajut pe tata la tăiat lemne.

Eu vin de hac vânatului adus de viu, pe care, după aia, tu şi cu Ernestina trebuie să-l jumuliţi.

Tot eu spintec burta peştilor, le scot maţele afară şi le pocnesc băşicile sub călcâi.

Numai că tu îi cureţi de solzi. Tot tu scoţi şi apă din fântână.

Eu ajut la depănatul sculurilor.

Eu râşnesc cafeaua.

Când tata se descalţă, eu iau ghetele şi le scot pe coridor, dar Ernestina, soră-mea, n-ar lăsa pe nimeni să-i aducă papucii, pe care i-a brodat ea, cu mâna ei.

Treburile mai însemnate, un drum mai lung, până la farmacist ori la doctor, cad tot în seama mea.

Cât despre tine, tu o să umbli prin sat după târguieli mărunte.

Două-trei ceasuri pe zi va trebui să speli la gârlă, orice vreme o fi. Asta-i treaba cea mai grea din toate, mititico, dar n-am ce-ţi face. Cu toate astea, când întinzi rufele pe gard şi se-ntâmplă să am o clipă de răgaz, vin şi eu să-ţi dau o mână de ajutor.

A, era să uit – o povaţă: nu întinde niciodată rufele în pomi. Tata n-o să-ţi spună nimic, dar ţi le trânteşte cu un deget la pământ şi, pentru cea mai mică pată, mama te trimite iar să le speli.

Apoi bagă de seamă la încălţăminte. Pune multă unsoare pe bocancii de vânătoare şi foarte puţină cremă pe ghete. Crema le arde pielea.

Nu te omorî cu pantalonii când îi vezi plini de noroi. Tata zice că noroiul păstrează hainele. O ia razna prin arături, fără să şi-i sumeată. Eu nu fac aşa, eu îmi sumet pantalonii, când mă ia cu el să-i duc tolba.

„Morcoveaţă, zice, tu n-o să ajungi niciodată un adevărat vânător.”

Iar mama sare numaidecât: „Să ştii că-ţi rup urechile dacă mi te întorci murdar de noroi!”

Fiecare cu gustul lui.

Pe scurt, dracul nu-i chiar aşa de negru. Când venim' acasă în vacanţă, noi doi o să ne împărţim treaba, iar: când plecăm la internat, soră-mea, frate-meu şi cu mine-o să ai mai puţin de furcă. Aşa că vezi şi tu.

La drept vorbind, niciunul dintre noi n-o să ţi se pară prea afurisit. întreabă-i pe prietenii casei: toţi o să jure că soră-mea Ernestina e blândă ca un înger, că frate-meu Felix are o inimă de aur, că tata e un om cu capul p umeri şi drept din fire, iar mama o gospodină fără pereche. Poate că eu o să-ţi par cel mai sucit din toţi. Adevărul e că sunt şi eu la fel ca oricare. Numai să ştii cum să mă iei. Şi-apoi, eu îmi dau seama când greşesc şi caut să mă îndrept; fără falsă modestie, îţi spun că pe zi ce trece sunt tot mai cumsecade, şi dacă pui şi tu niţică bunăvoinţă, o să ne înţelegem de minune.

Nu, nu-mi mai spune domnişorule, spune-mi Morcoveaţă, aşa cum îmi spune toată lumea. E mai scurt decî domnişorul Lepic. Te rog doar un lucru, să mă scuteşt de dezmierdările bunică-ti Honorina; nu puteam s-o sufăr din pricina asta; întotdeauna mă jignea.