II

Nici o pricină personală nu ne-a îndemnat a pune pe hârtie micile observații ce a tipărit România literară sub nume de Cugetări,nici nume, nici profesie de cărturar nu avem; în călătoriile silite,uneori primejdioase, între români la 1848 am avut prilej a vedea șia ne dovedi nepotrivirea doctrinelor nouă ale limbii cu firea duhului, cu nevoile și cu obiceiurile neamului. Cum zicea d... B. peCâmpul Libertății de la Blaj de silnica legătură a Ardealului cuȚara Ungurească, că ungurii puneau la cale de români fără români,am putea să zicem și noi că gramerianii au pus la cale limba fără aîntreba pe limbă. Un lucru necontestat că limbile se prefac, dar seprefac ele singure cu întrebuințarea zilnică, cu sporul ideilor șinevoile civilizației; însă prefăcătura adusă de ani și de trebuință,măsurată pe noima aplecărilor și a năravurilor neamurilor enesimțită la auz și la vedere. Tulburare în limbi, cum a fost revoluțianoastră, pică în baltă, dar nu pică până a nu aduce confuzie înidei, desfrânare în condei, cacofonie și stavilă în inspirație. Cândrevoluții de aceste năpăstuiesc neamurile, sau neamurile pier, sauoamenii de judecată vin dincotrova și se opun potopului stricător.

Priveala unei polemici aprigi , ce a picat într-o înjosire de idei și de cuvinte neiertate, ne-a fost întrerupt șirul ideii noastre istorice.Să o urmăm de aici înainte, după cum faptele și vederea românilorne-au arătat-o în câmpul Blajului, al Filaretului, pe șesurile Tisei șipe malurile Prutului.

Un lucru dovedește polemica, că toți românii nu sunt poleiți și ciopliți ca atenienii, dar că au mult din firea beoțianilor; maidovedește polemica încă că pedanții sunt iuți, și îndeosebi că oseamă de învățați ai Ardealului apără limba născută din sisteme,ca o limbă ardelenească. Poate să fie ardelenească, dar nu esteromânească. Judecata dreaptă nu ne îndeamnă a scrie franțuzește, și nici un moldovan nu a propovăduit aceasta; moldovenii zic căpredicile politice de pe câmpul Blajului de la 1848 s-au ținut într-olimbă necunoscută celor patruzeci de mii de români adunați și căacea adunare, fără Iancu, fără Buteanu și fără alți feciori asemene,ce nu vorbeau după gramaticile și lexicoanele Blajului, ar fi fost omare mistificație. Facem chemare la mărturisirea celor ce au fostfață, iar dacă mărturisirea ar putea lipsi, ne îndreptăm la gazeteledin acea epocă și la protocolul adunării din mai 1848. — Suntemconvinși că înșiși învățații Ardealului sunt astăzi uimiți de rodurileși confuzia propusă; simțim aceasta la moderația temeiurilor, a criticilor din nr. 22, 23, din Foaia pentru minte, unde cunosc că sistemele au întrecut hotarul lucrurilor iertate. Nu vom ridica ce estegreșit în apreciația dlui G. S. despre autorii franțuji și limba franțuzească vorbită în Paris, deși se pare ciudat ca Iașul și Blajulsă discute aceste obiecte, când e vorba de românie; însă dacă înFranța există academia, și academia folositoare, aceasta vine pentru că în Franța nu sunt, nici au fost mii de sisteme și de școli, miide gramatici, lexicoane și opere, după acele școale și sisteme felurite în consecințe. Are Franța academie, pentru că Franța în vreme aînlăturat pedanții, pentru că gramatica s-a mărginit a da numaireguli organizatoare a graiului unei limbi ce se vorbea și se vorbește,iar nu codul unei limbi închipuite. Nu este drept ce zice fratele G.S. de frații moldoveni că nu pricep că limba se schimbă cu vremea.Moldovenii au pus schimbarea ca un axiom de cele ce nu au nevoiede demonstrare; ne pare rău de a-l îndrepta la nr. din Românialiterară; dar acum zicem că, de se schimbă limbile, gramatica însănu. Critica din nr. 23 a F. P. M. (Foaia pentru minte) se ocupă multde alterațiile și pronunțiațiile provinciilor; și aici ne pare rău deînțelesul criticului că provincialisme nu sunt limba; dar când oamenii din osebitele provincii, ca cronicarii, Klein, cărțile bisericeștiși mai târziu Șincai, s-au tălmăcit tot într-un fel, fără a pica în hiere, fără a mânca șapă și fără a-și pierde pșenea etc., suntem siliția crede că este o limbă. Am crede chiar într-o gramatică ce s-ar facepe documentele ce avem, dar nu pe documente ce ne închipuim căam avut. Gramatica ce se complică și, pentru a vorbi mai drept,care pornește de la filologie, nu dă extrasul limbii vii, ci produceteorii ingenioase câteodată, dar totdeauna împoncișătoare realității. Românii au dat prea mare însușire filologiei, sau mai binecuvântologiei, care e o știință de anticar, și au ridicat-o până ce aufăcut din ea temelia unei limbi; dar nici Academia Franceză, nicigramaticile franțuzești nu pornesc de la filologie. Lexiconul a înscris cuvintele vechi sau nouă, ori de ce baștină, introduse de practică, de amestecarea dialecturilor provinciale și străine, de inspirațiileși talentul scriitorilor. Gramerianii, pornind de la realitate, au culesși statornicit reguli organice ale țesăturii, singura misie și datorie agramaticii. Când practica leapădă un cuvânt, academia se mulțumește a însemna noima și etimologia lui și a spune: cuvânt vechice nu se mai întrebuințează; când practica a făcut un cuvânt, sau aîmprumutat unul, academia îl înregistră iarăși cu noima și etimologia sa. Polemica însă, cât nu va ajunge în necuviință, nu poate finefolositoare și ne-a deștepta într-o zi calea adevărată. Precum frațiiardeleni, cărora le cunoaștem multă știință latinească, sunt greșițiîn apreciația lor despre autorii și limba franceză, asemenea le estegreșită propunerea despre dl Eliade, ca cap de școală în Moldova.Moldova e o țară rece, unde entuziasmul, fie politic, fie literar, nuprinde în clipeală; nici teoriile italiene și romantice ale vestituluirevoluționar, nici sistemele ardelene nu au prins rădăcină. Cei dinrari și respectabili moldoveni, ce s-au încercat în nevinovate forme,au avut puțini imitatori, rămânându-le lauda numai că au dat semnul mișcării intelectuale, și dându-și laudă mai mare încă, nu cusisteme gramaticale, dar cu cercetări istorice, cu cercări de poezieși alte asemenea ce au ațâțat publicațiile și scrierile moldoveneștide pe la 1840. Dar și apreciația criticului despre românismul Principaturilor e greșită; românismul până la veacul al XVI-lea era numai în colț, și staturile române se mișcau în rotirea slavonismului,care, am zis-o o dată, era civilizația preponderentă. Slavonismulera Dunării ce a fost Apusului latinismul. Ardelenii, neavând ființălegală, nu aveau nevoie de a se ținea de tradiția politică a vremii;dar dacă arhiva oficială și biserica au fost slavone la noi, să nuuităm că relațiile dregătorilor cu locuitorii au fost românești, căcărțile domnești către dregători erau românești, că tranzacțiile scrise și judecățile se făceau românește; și dacă în Ardeal este colecțiade două sute diplome, toate slavone, în Moldova avem sute de miide zapise, cercetări, titluri de proprietate și hotarnice originaleromânești. Erau așa de români, că toate hrisoavele sună: „Înainteanoastră și a boierilor noștri moldovenești..” Tălmăcirile uricelor,slobozite odată cu acturile oficiale slavone, sunt încă dovezi aleromâniei și titluri ale limbii.

Studia istoriei nu este numai în cărți tipărite: cartea vie a poporului, adică năravurile, obiceiurile publice și private, portul, muzicași limba ne vor da poate soluția ce o căutăm, soluție ce o simțim cutoții, învățați și neînvățați, și care unii o vânează pe pământuristrăine; nu îndelungat poate orbirea sistemelor să întunece minteaunui neam.

Este în obiceiul criticilor, ce simt pămâtul înfundându-se sub greutatea unor sisteme, a sări din un obiect în altul și de a pune încauză efectul. Așa și dl G. S. de la gramatică a sărit la frumusețilestilului, de la Blaj la Atena și la Roma; și de la frumusețile stiluluila clasicii lumii, de la clasicii lumii la cântecele populare... Dl G. S.și toate școalele noastre trebuie să urmeze tocmai din contra,... săpornească de la cântecele ce le hulesc ca să ajungă la clasici!...Prin câte fazuri și prefacere au trecut toate limbile până la clasici !...Numai noi am avut pretenții de a ne face clasici până a nu începe,de aceea suntem legați în felurite sisteme care au prefăcut toatăromânia într-o arenă de pedanți. Fiecare fază în existența limbilora avut o epocă de mărire, a produs o operă ce a determinat fazaurmătoare; dar propășirile nu au venit cu sistemele; nu sistemele au înfiat pe Ennius Rusticus , nu sistemele au înfiat pe Horatius. Clasicii se chem clasici, pentru că rezumă în ei, cu talentul sau cugeniul, civilizația și calitățile veacului lor. Dar numai prin gramatică nu se fac clasici. Vaugelas nu e numărat între clasicii franțuzești, și nu avem nădejde că românia viitoare va putea puneîn rândul clasicilor grameriani de astăzi. Sunt autori care au scrisdupă toate regulile gramaticale, și nu sunt clasici; sunt alții plinide greșeli antigramaticale, dar sunt clasici. Pentru ce?... Cea întâinevoie a omului este a înțelege și a fi înțeles. Cât de clasic ar fi unom neînțeles, munca lui e netrebnică, și cunoaștem multe opere deasemenea în biata românie.

Faceți-ne o gramatică a limbii după limba nu ce ar trebui să avem, dar după limba ce avem, și lăsați-ne să începem de la început,lăsați-ne să ne rugăm lui Dumnezeu; iar nu lui Dominus Zeus, careeste un domn păgân, lăsați-ne să lucrăm în voia sa limbușoara astaturcită, grecită, ungurită, slavonită și ce a mai fi, ce o înțelegemtoți, și vom ajunge și noi de când în când a naște câte un clăsicișor.Noi, moldovenii, dimpotrivă, simțim că o mare avuție, inspirație șilimbistică este în cântecele disprețuite în Ardeal, și cu ele și voiacriticului vom urma înainte cercetările retrospective. Și Homer afost orb, și gramerianii de pe vremea lui l-au hulit de barbar șineclasic. Cu părere de rău vedem pe ardeleni mai mult dedați literei lucrurilor decât duhului, multă erudiție moartă, dar nicicumspiritul filozofic al lucrurilor.