III

Gramatica, a zis oarecine, este un mijloc, iar nu un țel; la români, ambiția gramerianilor a prefăcut mijlocul în țel; cu pericolul de astinge în noi închipuirea, slobozenia gândului, volnicia stilului, armonia, firea și folosurile scrisului, domnii grameriani ne-au adusîntr-un timp în care popoarele s-au scuturat de vrăjbile școalelor, șila un neam mândru ca al nostru, în care conștiința sângelui a fostvie în cele mai grele vremi ale istoriei sale, a concentra înțelepciuneaneamului cu cuvântologie, alfa și omega științei și a râvnei românilorde dincoace și de dincolo de Carpați. Primejdia înghițirii slavone,frica și visul rău al gramaticilor și politicilor noștri, au petrecut-ode mult românii, și au petrecut-o până a nu fi pe lumea românăgramaticii și politicii. Cine ia pană în mână astăzi nu gândește ceva scrie, ce carte de folos va da la lumină pentru inima, mintea șiînvățătura românului, dar gândește pe ce mod va scrie, pe carelogică gramaticală: pe logica italienească, pe logica ardelenească,pe fantezia franțuzească, sau pe alte logici, nebotezate încă, cafoile Blajului, ca Patria din București, ca Zimbrul din Iași; nimenenu scrie ca să-l poată înțelege frații și părinții săi... Patrioții scriitori, gramerianii, ziditorii de temelie ai limbilor nu văd gloata, poporul iubit pentru care se fălesc că lucrează, sau socot acea gloatădeprinsă cu latinească, franțuzească și italienească; nici unul nu-șiaruncă ochii peste logică și nu se întreabă când și când: oare logica lungită, tot lungită și întinsă, ca o ață, din deducție în deducție,nu cumva duce drept la neputință și la groapa absurdului, dacă neeste iertat a întrebuința acest cuvânt străin, tălmăcit româneșteprin cuvântul neghiobie? Logica este de a se opri la pontul unde unprincip se lovește cu alt princip, și pentru noi este de a ne opri înanalogiile stârnite la pontul unde limba noastră respinge limbilestrăine, la pontul unde aceste analogii vatămă nu numai armonia,dar ființa organică a limbii.

România știe acum de descoperirea manuscriptului moldovenesc din 1427 în biblioteca de la Oxford; acest manuscript dă dreptateRomâniei literare în privirile sale istorice asupra limbii scrise. Nu ne fălim de această descoperire, ce ne întărește în apreciațiile noastre,pentru că adevărul izvorea pentru noi din însăși viața neamului;simțim că toate sistemele și-au trăit veacul și oamenii serioși, ca săprindă la putere, se întorc și se vor întoarce, ca uriașul din mitologie, la doctrina sănătoasă, adică la tradiția istorică în picioare,tradiția care ne-a făcut și ținut români, și care tradiție, ea numaine va da putințele de a produce literatură însuflețită și trăitoare șine va pune pe calea civilizației adevărat națională, de care nedepărtează năluciri.

De a greși prin mult patriotism este o greșeală frumoasă; de a greși cu trudă, cu erudiție încă nu este nefolos: din frământăturaminților, din scăpăratul ideilor ies priceperea și adevărul; sistemele, judecata de înseși rodurile sale sunt în cumpănă de a opri întinsele lor deducții; mulți scriitori se alăturează de tradiții; și aceștiscriitori sunt cei bine primiți de cititori; este de prevăzut că încurând școalele și tradiția se vor uni într-un eclectism, unde neamână sporul ideilor, dezvoltarea civilizației, și de care ne leagăbaștina noastră, căci românul s-a născut prin eclectismul politic;gramatica se va reduce la misia sa, și scriitorii, după învățătura,talentul și aplecările lor, vor întrebuința, alege, lepăda și românizacuvintele. De a face din limbă o chestie de naționalitate se înțelege;dar de a înturna și răsturna o limbă împotriva trasului ei este altăchestie: chestie de pedanți, de neștiitori, de șarlatani sau de mișei,când nu este cumva o neguțitorie de sentimente patriotice. De avorbi de așezarea limbii pe niște baze mai solide, de baze cerute deregulile ce constituie o limbă este o frazeologie strălucitoare pentru ochii slabi, îngâmfătoare pentru cel ce o scrie, deșartă pentruînțelepți. Când se naște o limbă în lume, se naște cu organismul ei,se naște negreșit pe o bază solidă, pe baza alterațiilor sau adecompoziției altor limbi, pe condițiile viețuirii a poporului ce o înfie sau care se naște cu ea, precum românii, pe condițiile climei,a vecinătății și o mie de alte condiții ce alcătuiesc istoria. Nu doarăsă căinăm românii că, surzi și muți, nemișcători și nesimțiți douămii de ani, nu au avut răbdare a aștepta zilele noastre, pentru a lise face o limbă solidă. Dacă cititorii României literare știu muzica,ar putea asemăna cuvintele însemnate cu oarecare întorsături urlate nepotrivite cu notele și acompanemântul.

Până la ziua dorită a înfrățirii sistemelor, Patria eroică din București, un corp ager, ce respiră ca un torent liber un aer de viațăvegetală, spânzurată cu sfforțu pe vârfurile antitezei, ca o pasăre pebolta cerului va urma a sprijini sistemele, ba încă va mai naște o sistemă ce se iscălește Y grec; singură buche sistematică de carescăpase biata românie. De ce rădăcină să fie acest Y grec rușinos,ascuns în coada Patriei noastre, ca alt Y grec ce se ascunde încoada rândurilor de pe urmă ale emigrației române de la 1848?...Nu este ardelenesc, căci Ardealul, și când se îmbracă latinește, totvorbește românește. Moldo-român?... Dar românul de mult s-adespărțit de grecul; nu ar fi oare acest Y grec din acele neamuriînțelepte, care știu, zice dl Voinescu, a pregăti în optsprezece feluricartofele , dar nici într-un fel a vorbi românește?... Crescături hibride ce stârpesc pământul român, de care s-a mai vorbit odată înMoldova.