V

Întrebuințând porecla dată de dl M. Kogălniceanu unor „Columbi” literari de astăzi, am zice cu temei că, Petru Maior osebit, toți novatorii din timpul nostru au fost și sunt tătari în limbă și în istorie, când s-au silit a ne încredința că suntem fiii romanilor depe malul Tibrului și ne-au îndatorit a vorbi latinește. Nici un purist neolog nu poate întuneca adevărul istoric, pentru că adevărul acesta este viața ce ne mișcă. Pe lângă izvorul istoric trebuie să mai ținem în seamă că norodul alcătuit din coloniști și legionari, trezindu-se într-o țară cu păduri întinse, cu felurite zidiri ale naturii necunoscute lor, cu climă osebită, cu vecini dușmani înarmați și străini dehaine, de limbă, de năravuri, silit de a-și preface în totul viața înlesnicioasă a Italiei și a Galiei în viață aspră, muncitoare, au căpătat alte idei, aplecări și impulsie, și-au prăpădit accentul dulce; prin urmare, dialectele felurite întrunindu-se, au mai sporit cu cuvinte nouă. Ce fac neologii din cuvintele născute odată cu românia... cuvinte ce nu sunt nici latine, nici grece, nici celtice, nici slavone?.. Ce vor face din rădăcinile pelasge ca: iorum, hora, miros?... Cu ce dreptate vor zvârli sau opri cuvântul codru, cuvânt nelatin, dar cese găsește în limba franțuzească veche?... glod, în limba spaniolă șialte multe?... Bucureștenii și poeții din Moldova zic astăzi: parfum... Ardelenii au osândit și pe Petru Maior de slavon și ne-au datlexicoanele ce le știm.

Acestea sunt temeliile istorice ale limbii și a neamului. Fapta logică nu poate fi alta, decât o limbă compusă de mai multe elemente; toate aceste elemente au conlucrat a o produce, prin urmare nici unul nu e străin și slavonismul este o nevoie istoricăpentru limba noastră precum germanismul, arabismul au fost nevoileistorice ale celorlalte limbi neoromane, pentru a se întregi. Scoatedin limba românească ramurile străine... unde e limba... unde eoriginalitatea ei?... Orice vom face, mirosul slavonesc are să rămâie;doară să ne hotărâm a adopta ex abrupto limba latină sau alta înloc. Slavonismul e strigoiul cu care ne sperie reformatorii; dar ni separe că reformatorii nu au învățat rolul slavonismului în limbanoastră; ardelenii și bănățenii leapădă slavonismul, pentru că le-aufost urâți sârbii ce le disputau dajmele bisericilor; noi lepădăm slavonismul pentru că urâm astăzi pe ruși, însă cu toate aceste uri,slavonismul nu ne va lepăda și el zice ca domnul Moldovei: „Dacă voi nu mă vreți pe mine, eu vă vreau pe voi".

Precum în rânduiala psihologică, asemene și în rânduiala materială a lumii și a faptelor istorice sunt principuri ce se împoncișesc la întâia vedere, dar aceasta este orbirea duhurilor mici și a vederilorscurte, ce nu văd mai departe decât la gardul lor și își uimescmintea și priceperea a chiti un lucru sau o chestie numai pe o parte.

....................................................................................................

După socotința mea, rolul adevăraților învățați ce se vor îndeletnici cu filozofia va fi să se mărginească în definiția rânduielilorlimbii, statornicia sintaxei și a ortografiei; iar alcătuirea, întrebuințarea, iscodirea sau depărtarea cuvintelor trebuie să rămâie proprietatea urechii, a bunei judecăți ale scriitorilor. Codul limbii nupoate fi mai aspru decât cele politicești. Cuvântul, fie slav, fie turc,fie latin, ce se va români, are drit de împământenire, și numaiobșteasca frământare și nevoia pot să-i deie indigenatul, iar nuautoritatea fabricanților de sisteme. Oare elementul fundamentalgerman al limbii engleze îi necinstit, deși limba englezească cuprinde multe cuvinte franceze, italiene, latine?

Oamenii serioși, ce privesc literatura ca complementul naționalității, sunt datori să se opuie puhoiului de sisiteme cuvântașe și acombate tendenția literaturii cu cuvinte verzi și stacojii ca frunzelecopacilor când le-a bătut bruma toamna, în loc de idei bune...Ideea bună aduce cuvântul... deșertăciunea sub cuvinte sturlubatice ce nu se leagă unul cu altul îi cangrena noastră... Le faux goűtest toujours le faux goűt!

Întâi și întâi, până a nu ne arunca în bolboacele etimologiei și ale purismului, făcut-am de-amănuntul catagrafia bogăției sau asărăciei limbii? Și al doilea, câți ne-am îndeletnicit cu chestii gramaticale și cuvântale avut-am deplinele științe cerșute de asemeneobiect...? Să nu rușinăm fudulia nimăruia, dar sub chip de învățați,multă neștiință se ascunde, mulți au zvârlit în sistemele lor cuvinteosândite străine, care ar putea dovedi de o baștină mult mai românădecât baștina osânditorilor.

Când românii vor întorloca o societate serioasă, spre așezarea și dezbaterea chestiilor limbii, când vor pune pe izvod tot ce au, cândsocietatea aceea va încheia jurnal de toate cuvintele primite, indigenate, lepădate, înnoite sau învechite din țările unde se vorbeșteromânește, când se va așeza sintaxa și ortografia nu după placulfieștecărui, dar după duhul istoriei și a originilor neamului, atunciliteratura își va lua zborul și va fi expresia neamului. Însă, ce va fiși mai de folos încă, până atunci, ar fi să vie în ciuda pedanților unsoi de Pascal, Racine să scrie în limba românească fie acea limbăpură sau pe slavonie în ție, în țio, în țiune, în ciune, o carte de inimăși de duh român... În acea zi pedanții se vor șterge ca umbrele, cănimica nu omoară pedantismul ca o carte frumoasă, simplă, degust și de idei.

Reacția în contra apucării literaturii de astăzi trebuie să vie judecata și gustul se vor isca în ziua aceea în care vom înțelege căliteratura este pâinea zilnică a unui neam. Într-acea zi se va ridicafurtuna împrăștietoare a pedantismului; puține scrieri vor scăpa;acele scrieri sunt ale oamenilor care s-au oprit pe marginea prăpastieinovatorilor, fără însă să se îmbrace cu totul cu mantaua limbiipoporale, tocmai ca oamenii ce înot între două ape... Unii, deși numai tălmăcitori ai ideilor și scrierilor străine, și-au pus încalesilința a le traduce într-o limbă limpede și înțeleasă, în care sistemele nouă își arată urechile când și când ca o pată neagră pe opânză albă. Sunt încă câteva scrieri care dovedesc o presimțire demisia literaturii și se deosebesc de operele pedanților prin o mișcare slobodă, o aducere aminte de obiceiurile limbii, și prin urmare au oacție morală pe cititori, dar sunt rari... Totimea literaturii seamănăo mozaică a căria pietricele, nepotrivite în flori și mărime, nu suntunite cu ipsos, toate literaturile cunoscute s-ar putea scula și zice:"Pagina aceasta-i a mea; ideea aceasta, schimosită și desfrumusețită,o cunosc; fraza cutare îi furată din operele lui Lamartine, lui Dumas, lui Hugo, lui Byron, fila atâta, rândul al 5-lea sau 6-lea".

Departe de a împiedeca studia antichității și mai ales acea latină, noi am îndemna din tot sufletul, căci acea studie îi baza dritului nostru istoric. Însă de la studia literală la aplicația ei la stareanoastră este o prăpastie de șaptesprezece veacuri... Sunt mulți oameni dintre români care știu latinește și chiar numai latinește; astanu-i de ajuns. Pe lângă latinească mai trebuie tactul care întorloacă trecutul cu ceasul de față, ca să le tălmăcească și să înțeleagăduhul lucrurilor și frământarea lumii. Învățații noștri latini s-auuitat în lumea nouă prin ocheana lumii vechi. Revărsarea popoarelor nouă a prefăcut pământul, hristianismul a prefăcut civilizația;rămâne numai a despica în interesurile și civilizația de astăziînrâurirea vechimii și măritișul ideilor, interesurilor popoarelor nouăcu tradițiile și viața veche.

Deci pentru românie, Tacit , Ovid, Virgil sunt ciceronii ce ne vor tălmăci viața romană și ne vor introduce în viața română... din eisă luăm ce este dreapta clironimie a noastră, ca să o adăogim laavutul nostru; iar restul nu-i al nostru, îi un legatum al omeniriiîntregi, un muzeu unde toți intrăm fără a putea lua nimic.