IX

Ar fi de prisos a stărui în contradicția ce înfățișează sistemele limbistice cu firea limbii și a neamului; să ne mărginim a spune că, în orice parte a României, autorii, de proză sau de versuri, citiți, iubiți sunt aceia care au rămas mai aproape de noima națională; e de prisos a spune numele știute; dar să facem și partea Ardealului în aceste nume, între acești oameni.

Deși sistemele radicale au luat născare în Ardeal, totuși are și Ardealul feciori zdraveni, ce-și pot da mâna cu noi împotriva pedantismului. Am reprodus în cugetările aceste jumătate numai a articolului Puține arătări pentru latinirea limbii noastre. Iată cum urmează dl uițiraB , rară, de nu singură, excepție a Ardealului... „Vezi, în contra acestei clase de literați citise și dl Țipar în anul 1838, cunoscutele versuréle: Dracul negru s-a văzut Pui de rață potcovit, Ciocârlie cu rochie, Șoarece cu pălărie.

Așa pentru noi, cărturari de a doua, a treia și a patra clasă, nu ne sfiim, întru groasa noastră neștiință, a grămădi pe această vergură frumoasă și blândă, cu orice trențe și petice antice, mai nouă, moderne, mai în scurt pe toată plasa, fără ca lenea să ne lase a nedeschide ochii a cerceta cu de-amănuntul cu care costum ar sta mai bine fecioarei noastre în veacul al XIX-lea, ce croială (formele) cere statura ei.

Unii ne punem toată osteneala ca să scăpăm de sclavia slavonismelor. Ce facem însă? În loc să alungăm numai pe slavonismul care ne stă în capul mesei, precum zice dl Eliad, ne apucăm și smulgem o grămadă de pene cu trebuință, fără trebuință, până lăsăm pasărea golană, pentru ca să o clanțâie toate celelalte. Ba nu o lăsăm, ci curând o coperim cu toate peticele rămase din toga consulară a lui Cicerone, care, dacă ar învia și ar vedea ce batjocură facem atât limbii sale celei mai aristocratice decât toate limbile pământului cât și nevinovatei strănepoate, nu mă îndoiesc că nu ne-ar bate cu vergele, iar un Horațiu ne-ar saluta cu un „imitatores servum Pecus".

Nicăiurea și niciodată comoditatea și lenea noastră, a cărturarilor români, nu se dă mai pe față decât când noi ne formăm dreptul Numele inversat al lui Barițiu. Vergură — fecioară. Turmă servilă de imitatori (lat.). absolut de a pune mâna pe toată limba latină și a o face de servitoare prea plecată la a noastră. Însă nici este mijloc mai sigur de ane vădi în ochii străinilor sărăcia limbii noastre, decât când, lenevindu-ne a-i aduna toată avuția ei la un loc din toate țările locuite de români, răpim fără sfială de acolo de unde aflăm mai îndemână.

Nu încape îndoială, noi suntem și am fost siliți a împrumuta o parte oareșicare de termeni de la limba latină, nu avem însă dreptul de a lua mai mult decât numai pe cât ne lipsiră până acumcutare idei, pentru care nu găsim nicidecum cuvinte în limba românească, cu atât mai puțin ne este iertat a trage dunga peste 1 700 ani, a nu ști schimbările prin care a trecut limba noastră, a nu respecta prezintele ei, auzul, eufonia, mai în scurt, legile gramatice și estetice care s-au învăscut în limbă.

Eu neg că limba noastră ar fi săracă; limba nu ne e mai săracă decât alte însorătoare; suntem însă noi înșine săraci de dânsa, o mai și sărăcim cu capriciul nostru".

Dl uițiraB deneagă sărăcia limbii în acest articol ce ne-a câștigat inima și deschide toate orizoantele întunecate de gramaticile a feluri de autori și de sisteme. D-lui, în acest articol, care numai în înfățișarea sa străină de ortografie ne aduce aminte de Ardeal, deneagă dreptul de a despoia limba latină; iar noi, care mărturisim că făptuitorii feluritelor gramatici sunt toți absoluți, ba încă și filozofi absoluți, noi denegăm că vreodată România va putea urma pe căile criticate de dl uițiraB, pe căile alese de unanimitatea concetățenilor săi. Avem convicția dureroasă că Ardealul pe mult timp încă nu este menit a prinde loc în mica literatură românească, de nu va părăsi sistemele cu care o înădușă acum pedantismul latin.