Scrisoare către N. Bălcescu

Dragă Bălcescule,

Vivat! Victorie! Sunt mândru de voi ceilalţi şi gloria revoluţiei voastre se răsfrânge şi asupra noastră şi asupra tuturor românilor! Încă o dată, vivat şi glorie, viitorul poate să nu fie pentru noi, dar nu vom dispărea fără să lăsăm o ultimă amintire despre noi! Dar ce! vorbesc rău despre viitor. Nu, iubite! Mâna nu este atât de îndemânatică ca să urmeze închipuirea frumoaselor planuri pe care le întrevăd!

Un mare popor cu o mare ca întăritură, două fluvii care se numesc Dunărea şi Nistru drept centură, cu sânge roman în vine, şi nici Moldova cu fiicele ei, nici Transilvania ori Banat, ci un pământ românesc cu o mare capitală, care s-ar chema Roma, dacă vrei, cu mari pieţe numite Piaţa Poporului, Piaţa Traiană, Piaţa lui Ştefan, Piaţa lui Mihai, Piaţa Moldovei, Piaţa Banatului, Piaţa Ardealului. Şi apoi putere, fericire, mărire, glorie! Frericiţi nepoţii noştri! Şi noi fericiţi că am putut, bine ori rău, contribui la acest lucru.

Abia ieri am aflat despre revoluţie. De patru săptămâni m-am pierdut în Ungaria şi în Banat, unde, vai! libertatea nu este decât un nume! Dragul meu, am puţin timp să-ţi scriu, fiindcă plec în Bucovina să-mi întâlnesc şefii şi camarazii, dar cred folositor pentru interesul public să-ţi spun câteva cuvinte despre Ungaria şi libertăţile sale... Ungaria este un cuvânt gol pentru cine n-o cunoaşte decât din ziare, ori din hărţile geografice, şi cu libertatea s-a desfăşurat steagul marţial... fii ungur ori moartea... iată lozinca. În toate părţile unde a pătruns libertatea maghiară, Standrecht-ul a însoţit-o; pentru că 1.500.000 maghiari şi 3.000.000 de alţi renegaţi din toate naţiunile vor să-şi impună limba, legile, obiceiurile la 4.000.000 de români şi la 8–10.000.000 de slavi şi de germani, cărora puţin le pasă. Maghiarismul vrea să ajungă o forţă, o putere care să se sprijine pe Marea Neagră şi pe Adriatica, care vrea să moştenească Austria şi visează imperiul lui Atila... pentru aceasta trebuie ca celelalte popoare să-şi uite originea, limba mamelor lor, să-şi forţeze hotarele lor naturale şi obiceiurile lor, ca să se maghiarizeze. Din nenorocire pentru ei, neputinţa lor le depăşeşte sforţările lor de imaginaţie şi visurile lor de mărire.

Ceea ce m-a făcut să-ţi spun aceste lucruri este noutatea care s-a răspândit prin ziare, că guvernul nostru provizoriu a trimis un agent la Pesta! Dragă,eu ştiu că ei trebuie să facă primul pas; cu Dunărea ei vor fi totdeauna la dispoziţia noastră. Gândiţi-vă la demnitatea tinerei şi puternicei noastre renaşteri. Impresia acestei ambasade a fost foarte neplăcută românilor. Dealtfel este antipatică naţiunii noastre din toate colţurile. Le e frică să nu ne lăsăm încurcaţi în relaţii care ne vor îngreuia. Ungurii sunt la aman, ultimatum-ul nostru trebuie să fie: dacă nu independenţa aparte ori cu noi a românilor de aici, cel puţin recunoaşterea unei naţionalităţi deosebite a Banatului, a Transilvaniei şi a românilor din Ungaria, care, toţi, se ating prin teritoriu, cu limbă, instituţii, reprezentare. Românii speră în noi! Desfacerea Ungariei este inevitabilă... Aşa că sunt la ultimele mijloace, furcile, violenţa şi terorismul. Şi unde aceasta? În Banat, Transilvania şi la românii care locuiesc dincoace de Tisa. Să nu uităm că suntem 12.000.000. Cu cât ne vom ţine mai tari, cu atât ei vor acorda... căci slavii nu gândesc nimic mai puţin decât să-i înghită, ori să-i nimicească!... Deocamdată românii de aici se zbat în neputinţă şi în sărăcie. Nu uita că Ungaria îşi zice regina fostei Valahii. Trăiască România.

Adio, bunul meu, bravul meu... Sărută steagul din partea mea. V-aţi purtat bine. Sărută pe toată lumea. Noutăţile de la voi au fost primite de duşmanii noştri cu duşmănie.

La revedere, curând la Focşani

A. Sauvegea

Valentineanu, Bălăceanu, Filipescu şi toţi, salutare şi frăţie nu... frăţia ungurească.

4 iulie 1848, Sibiu

P. S. Dragă, cu prima ocazie trimite-mi la Iaşi, pe adresa dlui Constantin Duca, bagajul şi geamantanul. Adio! Când ne von revedea, îţi voi povesti multe lucruri de aici şi cum, după ce am izbutit să scap de Sturdza, era să fiu spânzurat în Ungaria.

Deviza aici este: libertate... frăţie maghiară sau moartea!