III

Arma întâi și cea mai grozavă care a bătut cetatea trecutului a fost schimbarea portului vechi. Straiul făcea omul; felul hainei modelează trupul și mintea, și întipărește din părinți în fii tradițiile și obiceiurile. Precuvântarea istoriei moderne a țărilor române este neapărat schimbul portului; civilizația de astăzi este fapta logică a părăsirii hainelor vechi; ideea nouă a năvălit în țară odată cu pantalonii, și mai strașnici decât năvălirile tătărești, încât ai scăpăra, au pârjolit șacșâri , șlicuri , mestii , giubele și toată garderoba strămoșească.

Ivirea pantalonului în Principate, ca tot lucrul menit de a preface societățile, fu întâi rușinoasă, râsă, hulită și bajocorită. Cel întâi român care și-a schimbat hainele pe un frac și o pălărie a fost multă vreme pentru curțile boierești din Iași și din București un soi de caraghios, sau, după limba nouă, un bufon: vătavii de prin ogrăzi râdeau, rândașii și țiganii s-ar fi rușinat să-și ia căciula înaintea unui frac, iar boierii, netezindu-și bărbile mari și tufoase după rang și cin, strigau: „Măi neamțule!...” cu un haz nespus. Iarna ștrengarii alungau surtucele pe uliță... „cald... cald... domnule?...” și alte multe frumoase iscodiri ale duhului de pe acea vreme. Boierii și cucoanele leșinau de râs; un boier mare din capitalie, în ziua care, mai mult de glumă decât dinadins, se șfăbise, ieși pe ulițele Ieșului; i se păru lumea cu totul alta, până în acea zi soarele și lumina nu avuseră putere să răzbată prin taclituri , scurteice; boierul, deși deprins în hainele egalității, cum le numesc autorii de astăzi, sufla însă mai slobod și mai voios. Ce gândea boierul în hainele egalității nu se știe, el singur a uitat impresiile momentului, căci în mijlocul vioșelei sale o mână neagră și vânoasă îl apucă de mâneca surtucului, și un glas îi striga în ureche: „A! ce dracu!...Domnule... parcă ești surd... de când te strig!...hai degrabă să dregi trăsura, că așteaptă boierul să iasă la Copou!...” Boierul se întoarse cu o vorbă lată și curată moldovenească... iar vezeteul, înspăimântat, se depărta mârâind în dinți: „Pas de cunoaște acum care-i boier și care nu-i, dacă s-a nemțit și stăpânul meu!..."

Vezeteul luase pe boier sadea de carătaș! O, egalitate! iată faptele tale...! Nu trecea prin cugetul epocii că în ziua aceea un vânt mare trecea peste Moldova și-i schimba fața... astăzi hainele vechi au rămas un suvenir de care ne mirăm când se mai ivește pe teatru.

Precum primăvara rupe gheața, umflă pâraiele și pornește puhoaiele, așa schimbarea costumului fu semnul pornirii duhului de deșteptare. Ideea și progresul au ieșit din coada fracului și din buzunarul jeletcii; repejunea revoluției fu măreață, furioasă, dărmând în dreapta și-n stânga bunul și răul, clătinând toate obiceiurile și toate credințele oamenilor vechi; șalvarii încurcau slobozenia mișcării, calpacele și șlicele îngreuiau capul, de aceea rămaserăm în urma civilizației; am trântit tot la pământ, să alergăm mai iute, prefacerea hainelor a prefăcut de îndată condițiile sociale ale lumii noastre, precum și relațiile familiei. Emancipația copiilor de sub frica și palmele pedagogului se trage de la pantaloni...Înrâurirea morală a pantalonului a fost nemărginită... În vremea veche, un copil până la 25 ani nu avea voie, nici îndrăzneală să șadă jos fără porunca tatălui; cât ar fi fost de bătrân, burlac sau însurat, ieșit sau neieșit din casa părintească, tot copil era; un boier cu barba albă istorisi într-o zi că, fiind odată la drum cu nevasta lui, doi copii și părintele lui, s-au ascuns în dosul trăsurii să tragă un ciubuc de chef... și găsindu-l tata-boier, i-a rupt ciubucul de spate...! De când pantalonii, sistema educației s-a schimbat! frica, varga și ciubucul au lipsit.

În relațiile sociale, schimbarea a fost mare, mai simțitoare, fracul a introdus demnitatea, pantalonul a silit oamenii a-și măsura coloveranțiile ce le făceau celor de la care așteptau vrun folos.

Straiul oriental, moale, larg, se pleca la tot soiul de îndoială... straiul de astăzi, prins în curele, supiele, gâtul dezgrumat de legături, împiedică îndoiturile de șale și de cap; de voie, de nevoie, oamenii sunt siliți a nu se pleca pe cât poate ar vrea... între doi oameni cu fraci, pantaloni și pălărie, pas de cunoaște care îi de viță, care îi om nou; educația și pantalonul au astupat șanțurile ce despărțeau clasele boierești. În vremea de mai înainte, haina era răvașul de drum al omului, care-ți spunea de departe măsura închinăciunii, sau te silea să dai dreapta sau stânga pe drumuri. După barbă rasă de tot,mai mult sau mai puțin rătunzită, sau după soiul căciulii știai cu cine ai de a face; cu cât căciula era mai mare, cu atâta omul era mai însemnat; pe cât șlicul se urca în lățime și în lungime, cu atâta capul aflat dedesubt era tare și mare și strașnic la viață.

Un om pe vremea aceea putea fără rușine să nu știe carte, dar pentru un șlic, mai ales să fi fost acel șlic nalt ca obeliscul din grădina publică, s-ar fi dat în vânt.

Costumul însemnat aicea va părea urmașilor noștri o poveste din halimale !... poate că străbunii noștri ne-ar fi strâns de gât, să fi gândit ei că vom fi cu capetele pletoase, nerase și nevrednice de șlic și de calpac! Halima va părea viitorului slava lăutarilor, precum ni se pare halima astăzi, când povestesc babele și moșnegii de taiafetul bătrânilor: un boiernaș avea 20 slugi, un boier șlicar de la 20 în sus, calpacele se urmau peste sută! Deși mamele noastre strângeau oalele cu unt și smântână sub divanuri, economia era cuvânt și lucru necunoscut, petrecerile erau uriașe, viața de la țară o veselie îndelungată! ospitalitatea de care ne fălim astăzi, ca o dreaptă, sfântă și nemuritoare moștenire a sângelui român... este umbra numai a ospitalității părintești... hanurile, tractirurile otelurile au intrat în țară în frac și în pantaloni.