XIII

Aici se povesteşte despre nunta domniţei şi despre druştele domnului mire.

Eu ştiu ce vrei tu, a urmat pârcalabul, poposind o clipă şi simţind în mine nelinişte. Tu nu îndrăzneşti să mă întrebi, însă vrei să afli dacă la acea masă dinaintea nunţii a fost şi pan Iosif Kotnarski. Eu am să-ţi spun c-a fost. De ce să nu fie? Mai doreşti să cunoşti dacă era vesel ori supărat. Eu am să-ţi spun că nu era vesel, dar nici supărat, fiind un bărbat cu stăpânire asupra sa însuşi. Mai întâi, nici el, nici nimeni de pe lumea asta nu s-a bucurat ca tine de sărutarea miresei. Dacă ar oblici măria sa Vodă una ca asta, îmi închipui că te-ar trimete la ocnă. Nu ştiu dacă domniţa s-ar ruga să te scoată de acolo. Cred că s-ar ruga. Dacă ar afla mirele, te-ar tăia cu sabia. Poate l-ai tăia tu pe el, însă nici atunci n-ar fi bine. Unele şi altele fiind vorbe şi prepusuri, tu mai degrabă decât orice vrei să cunoşti dacă nu s-a întors soarele de la amiază cătră răsărit şi dacă nu s-a cutremurat pământul, oprindu-se însoţirea. Nu. Nu s-a întâmplat nimic din acestea şi însoţirea s-a făcut, cu voia lui Hmil hatman, cu nevoia lui Vasilie-Vodă, fără a-i trece prin minte cuiva să întrebe pe fată. Domniţa e un juvaer cu care Hmil împodobeşte pe feciorul său, ca să aibă laudă în lume. La urma urmei şi Vasilie-Vodă cugetă că domniţa a fost aur cu care plăteşte săbiile zaporojenilor, pentru socotelile lui înţelepte. Tu ai zvârlit în tină floarea de rujă, însă ai dobândit în suflet alta, vie, care are să aducă tinereţii tale mai uşoară tămăduire. Tu singur te alegi cu ceva. Eu înţeleg că şi socotelile lui Hmil hatman şi ale lui Vasilie-Vodă pot fi şubrede; că pan Iosif rămâne sterp; că nici Timuş nu se alege cu nimica; şi că acel ataman vorbăreţ cu numele de Vihovski poate singur să aibă o bucurie – şi aceea scurtă. Poate chiar pieri înainte de a o avea.

Nu te tulbura. Păstrează ce ai dobândit în lăuntrul tău şi întăreşte-ţi puterile cu pâne şi vin. Lasă vântul să bată şi femeile să cugete.

Unii zic să se fi sfătuit atamanii, în noaptea de vineri spre sâmbătă, să lege în aşternut pe Timuş, să-l vâre în sac şi să-l ducă în spate la feredeul măriei sale. Dar asta nu cred să fie adevărat.

S-au burzuluit cazacii la căruţele lor şi au pus mâna pe săbii, intrând cu mare larmă în târg, până la Beilic. Dar nu s-au mişcat pentru mire, ci pentru Domnul nostru Isus Hristos, prinzând pe jidovi de bărbi şi îngrozindu-i, spărgându-le şi prădându-le dughenile.

Sâmbătă au cântat lăutari la odăile Doamnei şi duducile au venit la curte să pregătească zestrea slăvitei mirese. S-au întins danţuri în ogradă; la odăile slujitorilor s-au desfundat poloboacele de vin. Vihovski ataman a trecut cătră un han, lângă biserica Sfântu Lazăr, şi-a strigat din şa, cu mâna stângă în şold şi înălţând dreapta, să se ştie cum că nu se află pe pământ mireasă mai frumoasă decât domniţa Ruxanda.

— Asta am s-o spun leşilor, zicea el, arătându-şi colţii; şi pe cel ce n-a crede am să-l pălesc în frunte cu buzduganul. Numai o clipă am zărit-o la fereastră şi vreau să se cunoască ce doamnă am dobândit noi pentru Ucraina.

La glasul lui, au ieşit din odăile hanului druştele pe care le adusese mirele, în căruţele căzăcimii, grămădite sub coviltire. Toate aveau pe ele caţaveici de soboli şi jderi, broboade şi fuste negre, parcă veniseră să fie faţă la o mare întristare. Au prins a striga la Vihovski şi a-l întreba. Atamanul le-a sfătuit cu bunătate să se întoarcă acasă la ele şi să se suie pe cuptor; nici să îndrăznească să-şi puie obrazurile lor în preajma domniţei, ca să nu se sparie lumea. Atuncea ele au prins a-l blăstăma şi a-l ameninţa cu ghiarele. El s-a dus râzând să treacă altora vestea.

Duminică, domnul mire a pus pe el al doilea rând de straie dăruite de măria sa Vasilie-Vodă şi s-a uitat în oglindă şi din faţă şi din laturi, răsucindu-se, ca să-şi vadă dinapoia şi călcâiele. Şi după ce a ieşit de la cămara lui, a stat între atamani şi asauli şi a aşteptat să se arate doamna mireasă cu tot alaiul ei de jupânese şi duduci. Au coborât din divanul cel mare boierii cu Vodă. Iar mireasa şi mirele s-au închinat unul cătră altul. Au prins a detuna săcăluşurile, a suna muzicile şi a bate clopotele; şi toată oştimea înşirată flutura cuşmele cu pană. Astfel alaiul a trecut la Sfântu-Neculai Domnesc.

O clipă atamanii şi-au adunat nasurile şi mustăţile laolaltă şi s-au sfătuit în privinţa druştelor domnului mire.

— Au să vie, a râs Vihovski; să n-aveţi nici o grijă. Am să mă duc să le aduc eu.

Trebuie să-ţi spun că eu am văzut în viaţa mea multe nunţi. Asta însă a vrut Dumnezeu să fie singura la care mireasa, plecând fruntea la altar, să audă întâia oară glasul mirelui. Un glas ciudat care atunci se schimba şi era puţintel răguşit. Domniţa şi-a muşcat buza de jos, ca şi cum s-ar fi stăpânit să nu râdă; apoi şi-a adus aminte că trebuie să plângă; şi au şi început a-i picura din ochi lacrimi pe papucii înalt preasfinţiei sale părintelui mitropolit.

Nuni au stat, cu făclii înalte de ceară, măria sa Vodă şi luminăţia sa Doamna Teodosia. Au ţinut cununiile; iar părintele Varlaam a binecuvântat. A poruncit domniţei să se teamă de soţul său şi să aibă de pildă pe strămoaşa noastră Leia în ceea ce priveşte înmulţirea seminţiei.

Atuncea au pornit iar muzicile de afară, clopotele din turn, săcăluşurile de la Curte, puştile siimenilor şi drăganilor din uliţă. Toate mergeau odată. Şi prostimea, iezită în toate cotloanele, atârnată pe garduri şi clădită pe acoperişurile caselor, striga holbând ochii; până ce s-au rupt nişte streşini şi s-au prăvălit cei de sus peste cei de jos.

Cu mare alai şi urale doamna mireasă şi domnul mire s-au întors la Curte şi au intrat la masa cea mare în spătărie. S-au întocmit şi mese mai mici în alte încăperi. Iar când a bătut puşca cea mare a nemţilor, a stat muzica şi măria sa Vodă a primit de la marele paharnic pocalul de argint, închinând pentru prea puternicul Domn Bogdan Hmelniţki, hatman al Ucrainei. Au fost şi alte închinări. Şi-au deslegat cu hărnicie unii şi alţii graiurile. Am băgat de samă că Timuş îşi păstrează puterea de a-şi stăpâni limba, dând paharului dulce toate drepturile, ceea ce mi-a plăcut întrucâtva. Doamna mireasă a stat liniştită o vreme, aşteptând de la el glas. Cu toate închinările sale îmbielşugate, Vihovski priveghea şi a împins cu cotul pe domnul său, îndemnându-l să-şi descleşte fălcile. Deci mirele s-a întors cătră mireasă, spunând ceva. Cum a auzit acel mormăit neaşteptat, doamna mireasă şi-a pornit iar lacrimile.

A fost, după cât se vede, o prea plăcută petrecere, la care s-au adaos druştele domnului mire. Băgându-se de samă o prea mare întârziere din partea unor femei şi fecioare care se cuvine să fie harnice, a mai pornit după ele un rând de slujitori. Carâta cu opt cai albi aştepta de mult lângă Carvasara, iară ele încă nu se puteau hotărî să vie, ca să împodobească veselia. Deci s-a sculat Vihovski de lângă Timuş şi s-a dus să le poftească, c-o vorbă tainică de la domnul mire.

Lângă Carvasara este o crâşmă vestită, cu vinars domnesc, unde stă la tejghea văduva lui Pricop ungureanul. Ne-au adus slujitorii veste că de-acolo le-a scos atamanul şi le-a vârât una peste alta în carâta domnească. Se afla, între acele druşte, una mai vestită pentru glas şi limbă ascuţită. Cum a coborât din carâtă cu cele cinci tovarăşe ale ei după dânsa şi a intrat între jupânesele de la curte, a început a se veseli – minunându-se pe de o parte de asemenea haine ciudate pe care le poartă pe ele boieroaicele moldovence, iar pe de alta bătând în pumni şi îndesându-se în şolduri – cu vorbe foarte potrivite pentru mireasă.

— Aţi avut şi voi o floare şi v-am cules-o! O singură fată frumoasă este în ţara asta păcătoasă şi v-au luat-o voinicii noştri cu sabia. Ce vă hliziţi aşa şi vă prefaceţi că nu înţelegeţi? Lua-v-ar dracul şi crăpa-v-ar sulimanul de pe obraz!

Au sporit şi celelalte druşte cântecele şi vorbele. Hriţko bătrânul şi-a împins la o parte paharul şi a venit să le înduplece.

— Haska Karpiţa, hulubiţa moşului, fii cuminte şi te linişteşte. Aşa este cum spui, dar mai bine ar fi să-ţi legi clonţul.

— Nu se poate, batiuşca Hriţko, striga Haska, trăgând de pe ea caţaveica; să nu se fudulească cu straiele lor boiereşti şi să nu se socotească frumuseţile lumii.

— Aşa este, hulubiţă, tu eşti cea mai frumoasă, dar trebuie să arăţi că eşti şi cea mai cuminte. Bea un pahar de vin şi du-te de te culcă.

— Nu mă duc! nu mă duc! striga cu îndârjire druşca; până ce au luat-o pe sus asaulii şi au dus-o.

Mireasa nu s-a clintit din locul ei, cu bărbia rezemată în piept şi cu fruntea plecată. Iar curtenii se uitau stânjeniţi unul la altul şi râdeau într-un dinte.