III.

Din această „poartă” aproape necunoscută izbucnise o faptă care uimise lumea. Un vultur al faimei plutea asupra Sucevei. Zvonurile, ştirile şi cărţile se înteţiră. Cazimir-Crai primi soli de la Ştefan-Vodă, care, pe lângă cartea sus înşirată, îi închinau treizeci şi şase de^ steaguri otomane din bătălia de la Racova, cerând pentru Voievodul lor sprijin de oaste cătră graniţă şi mai ales meşteri pentru cetăţile Mării. La Matiaş-Crai a trecut cu scrisoare altă solie, închinând alte steaguri.

Domnilor şi crailor, ziceau soliile, a venit ceasul să se ridice toată suflarea creştinească. Voievodul nostru a cumpănit că, îndată după Sfântul-Gheorghe, când ies păgânii la război, Mahomet-Sultan nn va întârzia să vie să calce în picioare Moldova. Deci poftiţi la războiul nostru şi nu ne lăsaţi încă o dată jertfă; căci dacă vom pieri noi, veţi cădea şi domniile voastre şi va fi mare ruşine şi scădere pentru neamul creştinesc.

Fără îndoială vom da sprijinul nostru, a răspuns cu bunătate Cazimir-Crai. Vom da sprijinul şi ocrotirea noastră, a încredinţat Matiaş-Crai.

Aceste 9prijinuri, Domnul Moldovei le dorea cu grăbire; dacă s-ar fi putut, să-i vie pe aripă de vânt; dar nu se află pe lumea asta treburi mai încete şi mai amestecate şi mai trase în toate părţile ca treburile crailor. Deci Voievodul îşi făcea singur pregătirile, cântărind ştirile de la împărăţia otomană.

Într-un veac nu se întâmplase ordiilor asemenea scădere. Mahomet-Sultan şi-a rupt barba, cu unghiile, rânjeau răzăşii stupind cu greaţă într-o parte. După ce şi-a smuls barba, a strigat să-i vie toţi vizirii, şi dregătorii şi paşalele, şi a răcnit înfricoşat asupra lor. S-au prăpădit armiile, şi puştile, şi carăle; s-au topit cei mai viteji ieniceri şi însuşi Piri-Beg, căpitenia lor, feciorul lui Isac-Beg, a căzut în prinsoare la Ştefan-Vodă. Să răspundă pentru aşa ruşine Ali-Beg Mihaloglu, cârmuitorul părţilor dunărene, care ne-a înşelat, ducând pe fiii noştri iubiţi între lupii Moldovei, fără cunoştinţă deplină şi fără grijă. Aşa că pe Ali-Beg l-au apucat slujitorii şi l-au vârât la închisoare. Au mai apucat şi pe alţii şi i-au lepădat sub turnuri. Apoi, cu mare scârbă, împăratul păgân s-a tras trei zile în chilia lui cea mai dinlăuntrul palatului, hotărând să ˇnu-1 tulbure nimeni, nepoftind nici mâncare, nici băutură, nici altfel de desfătare. A stat cu picioarele încrucişate subt el şi cu barba care-i mai rămăsese în pumn, clocindu-şi otrava.

După cum bănuise Ştefan-Vodă, la jumătatea lunii mai a anului în curs corăbiile împărăteşti de la Ţarigrad şi-au ridicat ancorele; iar Mahomet-Sultan şi-a mutat curtea la Odrii. Deci războiul pedepsei porneşte şi Mahomet va veni el însuşi la Moldova. întâi se vor grămădi toate galioanele spre miazănoapte. Apoi prin Rumelia, pe douăsprezece căi, înspre cetăţile Dunării şi la vadurile Dunării, vor străbate armii din Anatolia, şi din Grecia, şi din Albania, şi din Bosnia; cu toate puştile cele mari trase fiecare de câte zece părechi de bivoli; şi cu puştile cele mai mici trase de câte şase părechi de bivoli; şi cu căruţele de arme şi unelte; cu miile de podvezi călăuzite de robi ţărani din Bulgaria şi Sârbia; cu mii şi mii de salahori, unii buzaţi şi negri, alţi cu ochi limpezi; cu tot felul de oştimi, unele uşoare, altele îmbrăcate în fier: unde vor găsi sălaş? şi le va putea oare cuprinde înconjurul strimt al pământului Moldovei? Iată, din ascunzişul cel mai afund iese ascuţimea grijii şi îndoielii. Nimănui măria sa n-a vorbit de această vestire tainică a cutremurului; a păstrat-o numai pentru durerea singurătăţii sale.

De şi marele Sultan nu ajunsese încă în al cincizecilea an al vieţii, era cheltuit de griji şi războaie şi mai cu samă de o viaţă neînfrânată a trupului; deci prindea a-şi înclina grumazul şi din când în când podagra îi rodea ciolanele şi-i încrâncena carnea. Vara aceea, foarte ploioasă, îi era îndeosebi neprielnică. Din săptămână în săptămână, ieşeau de la marele vizir amânări. La iatacul ^ strălucirii sale se strecurau din ceas în ceas medici bizantini.

Armiile ocupau poziţii de aşteptare. Corăbierii şi oştenii de Marea Neagră lucrau în miazănoapte, pe ţărmul Crimeei şi la cetatea genovezilor Cafa. în Crâm, subt apăsarea beilor otomani, Mengli Ghirai se supunea şi-şi pregătea ceambulurile ca să le arunce în pradă asupra Lehiei şi Moldovei, la timp potrivit şi la poruncă, spre a uşura războiul împărătesc. La cetatea Mangop, Isac-Despotul, fratele Măriei Doamnei, se supunea şi el, primind garnizoana sultanului.

De la Cetatea Albă, fără ca nimeni să cunoască, porniră două corăbii cu oşteni moldoveni şi puşti, dueând pe Alexandru Paleolog, celălalt frate al Doamnei, cu căpitani într-ajutor şi sfat anumit de la Ştefan-Vodă. Oştenii şi puştile loviră neaşteptat cetatea Mangop. Slujitorii domneşti trecură prin sabie straja otomană. Aleii – Viaţa Iui Ştefan cel Mare 161 xandru Paleolog porunci moartea fratelui său. îndată ieşiră porunci la beii împărăteşti de Crâm să păşească asupra Mangopului.

Orişiunde e cu putinţă, chibzuise în sine Ştefan-Vodă, trebuie iscodită o ameninţare pentru duşman: fie în Ciim, fieAân Asia, fie la hotarul Lehiei, fie la Dunăre prin Ţara Românească, fie în Sârbia, fie în Albania. De aceea se înteţeau solii la riga ungur şi la veneţieni. Orice săptămână de întârziere e un răgaz şi un spaţiu. Pe urmă vine iarna. După aceea se poate amesteca voia necunoscută a lui Dumnezeu – împăraţii având, ca şi sărmanii, timp mărginit în această lume.

În numele său Antihristul are scris blăstămul neodihnei. Deci moartea îi va fi la umblet de război. Dar când se va întâmpla asta? Asemenea ştiinţă stă deasupra muritorilor.

De la prea sfinţitul Piu, arhipăstorul Romei, au sosit la Moldova binecuvântări. Matiaş-Crai, după ce a luat felurite hotărâri, fie să coboare la Dunăre, fie să bată cetatea Şabaţului înu Sârbia, fie să dea în mâna lui Ştefan-Vodă cetatea Ciceiului, ca retragere în restrişte; fie să scoată din închisoare pe Vlad-Vodă Ţepeş ca să-1 aşeze la Ţara Românească, fie ca să întoarcă pe Vlad-Vodă de la Ţara Românească la oştile din Bosnia, a făcut un popas de nuntă, lăsând toate să meargă singure. Căutându-i a doua crăiţă, starostii săi o cereau cu bună zestre; şi o şi aflară după dorinţa măriei sale, cu bani nespus de mulţi: o sută de mii de galbini. Lui Cazimir-Crai măria sa Doamna regina îi dăruise al unsprezecelea prinţişor, aşa că măria sa se bucura într-o dulce desmierdare a căminului, lăsând altor zile răutatea grijilor. în zadar s-au strâns în mare adunare sfetnicii Craiului la Lublin, în luna iulie, vorbind despre turci şi pentru Ştefan-Vodă. După sfatul tuturor domnilor, cu mânie s-au sculat atunci asupra măriei sale craiului, domnia sa Dieslav Rizvanschi, voievodul Cracoviei şi Ian Rizvanschi, castelanul Sandomirului şi mareşal al Crăiei, ameninţând cum că, din pricina nepăsării măriei sale Cazimir, a ajuns în asemenea slăbiciune Ţara Leşască. Altădată era în floare Crăia leşască, iar acuma e în dispreţul nu numai al duşmanilor, ci şi al prietinilor.

— E de mirare cât de puţin văd craii, cugeta ŞtefanVodă.

E adevărat că Mahomet-Sultan a amânat războiul acelui an şi s-a întors la Ţarigrad, dar n-a făcut asta nici din pricina nunţii lui Matiaş-Crai, nici din pricina botezului prinţişorului. Peste el erau deocamdată stăpâni podagra şi medicii greci. Dar toamna şi iarna curg în clipită; şi primăvara ce vine e a durerii Moldovei.

Să ne înviorăm inima sub lumina lui Dumnezeu. Să adăogim Cetăţii Albe oşteni proaspeţi; să-i înmulţim puştile şi să-i sporim magazia de pulbere şi gloanţe. Sa rupem întăriturile Chiliei, care nu sunt destul de puternice. Să întărim însă cu prisosinţă celelalte cetăţi din margine, fie cele de parcane şi de pământ, fie cele de cărămidă. Căci vom sta singuri în bătaia puhoiului. Craii creştini şi domnii creştini trimet numai scrsori, adică amăgiri de vorbe. Şi iată, la aprilie, Antihrist se va scula; oştile se vor mişca de unde au iejnat; vor acoperi Dunărea, apoi vor intra pe „poartă”.

Ce război poate fi acesta? Nu poate fi război de lărgime decât pentru împărăţie. Pentru Voievodul Moldovei războiul se cere de la sine a fi de ostroave întărite. Deci jumătate din oştenii în leafă ai Domniei vor ţinea cu tărie cetăţile, mai ales Neamţu, Hotinul şi Suceava; deasemeni Orheiu, Soroca şi Cetatea Mării. La Crăciuna moldovenească şi la Roman vor sta după putinţă Şi, cum se vor trage îndărăt, se vor adăogi la oastea mişcătoare a lui Vodă. însuşi măria sa va da harţuri necontenit, având ajutor, între codri şi la trecători, bulucurile de ţărani pământeni şi stolurile uşoare de răzeşi. La timp hotărât şi potrivit, măria sa va vedea ce codru închide cu parcane, ascuţindu-1 cu unghiuri de puşti şi cu ascunzişuri de năvală; aşa încât, oricâte valuri după valuri ar avea armia păgână, s-o roadă şi s-o ostenească. Fără îndoială, dacă puhoaiele cuprind tot şi se suie până sus, oştenii lui Hristos se închină şi se supun destinului, cu sabia în mână.

Cum a ieşit la urdic Sultan-Mahamet, în primăvara anului 76, Ştefan-Vodă a poruncit rugăciuni în toate bisericile şi mănăstirile Moldovei şi ajunare neagră o zi tuturor bărbaţilor purtători de arme. Apoi şi-a îmbrăţişat Doamna, domniţele şi coconii, ducând cu sine numai pe Alexandru-Vodă. A venit să i se închine şi Doamna Maria a lui Basarab cu domniţele. Acestei curţi, care rămânea în urma sa, Domnul i-o poruncit sălaş cetatea Hotinului, unde sta pârcălab Vlaicu.

Pornindu-şi oştenii în jos, măria sa a făcut popas la Neamţu, de unde s-a abătut la Bistriţa şi la Probota, ca să îngenuncheze la morminte părinteşti. Apoi a pogorât în Ţara-de-Jos. La sfârşitul lunii mai se afla la Iaşi, unde a primit soliile lui Mahomet care-i pretindea închinare, bir, cetăţi şi ostatic din sângele său. Domnul le-a respins cătră stăpânul lor cel necredincios.

Cu oastea sa şi taberele de scutelnici, Vodă a ieşit la Bârlad, pe când puhoiul năboia prin Dobrogea şi Ţara Românească. Laiotă Basarab-Vodă era călăuz, cu curtenii săi. îndată după năvrapi, umbla el. Când a început a se umplea de turcime poarta între munte şi Marea, Mengli Ghirai şi-a slobozit ceambulurile în laturea pustiei.

Era şi asta de mai înainte ştiut şi înţeles de Domn. Dacă se învârtejesc tătarii în sus, la Prut, ocolind cetăţi'e şi bătând în sate, oastea de strânsură din jurul său nu mai poate avea linişte. Trebuie să învoiască pe răzăşi şi Pe ţărani la locurile lor, ca să-şi apere copiii şi muierile, bejenindu-le cu vitele, la codri. După aceea însă nimeni să nu lipsească a-1 căuta pe măria sa, la locul unde îi va fi dat de la Dumnezeu să se afle. Ţara e în suferinţă acum ca de şuvoaie şi furtuni; dar mâne Dumnezeu va aşeza iar linişte şi nimeni dintre cei care-şi calcă jurământul nu va scăpa de judeţ. Deci în trei săptămâni să se întoarcă fiecare la Domnul său.

Cu oştenii şi cu auxiliarii din partea muntelui, vodă s-a tras pas cu pas. Slujitorii săi anumiţi pârjoleau holdele şi fânaţurile din preajma şleahului celui mare şi înveninau fântânile cu fiertură de mătrăgună. Arşiţa lui iulie era în putere. Când şi când pilcurile de călăreţi pământeni înţepau” balaurii coloanelor, care se mişcau agale şi neînduplecat în lungul Şiretului.

Ţinta lui Mahomet era Suceava. Până acolo stăteau cetăţi păzite şi întărite: Roman şi Neamţ. în preajma lor, sub munte, peste apa Moldovei, slujitorii domneşti isprăveau de ţărcuit şi întărit codrul, cu multe lucrări de lemn şi pământ şi ascunzişuri spre prăpăstii.

Deci acolo s-a dat cea mai crâncenă bătălie din veacurile Moldovei, Ştefan-Vodă având înţelegere că trebuie această jertfă. Căci numai din durere o*nul se înalţă la o deosebită înţelegere; precum din moarte naşte însă-şi viaţa. în această ţară apucase măria sa la început boieri de două hotare şi de două domnii, puteri nedumerite şi versatile, mulţimi umilite de nesiguranţă. Acuma, în cetatea înfrângerii, avea lingă sine credinţi neînfricoşate. Au pierit în acea vărsare de sânge, în marginea Pârăului Alb, subt ochii măriei sale, Mihail spătarul, Iuga postelnicul, Ilea Huru comisul, Stanciu şi fiul său Mârza, foşti pârcălabi la Cetatea-Albă, Bodea vornic, Pascu şi Buhtea, foşti pârcălabi, şi alţi mulţi boieri de ţară care au fost pomeniţi când li s-au adunat ciolanele după tragerea puhoiului şi alinarea furtunii.

Deci valuri după valuri, sub tuiuri şi steaguri verzi, oştenii lui Mahomet au bătut acea cetate, măcinându-se, până ce au răzbit-o. Pas cu pas curtenii lui Ştefan-Vodă au apărat-o cu îndârjire subt ocrotirea puştelor din meterezuri, retrăgându-se în altă linie de parcane şi în alta, până când cei rămaşi s-au mistuit în covrul singurătăţii şi a venit noaptea. Acea zi de 26 iulie a părut a fi pieirea Moldovei.

Dar războiul nu se isprăvise. închinându-se la un schit în ascunzişul muntelui, umilindu-se şi sărutând pământul, luând deci ca Anteu putere de jos şi primind de sus nădejde nouă, Vodă adună lângă sine oastea puţină câtă îi mai rămăsese, odihnind-o şi aşteptând pe pământeni. Nici răzăşii, nici ţăranii nu întârziară a se aduna. Şi harţurile începură iar, cu vechiul meşteşug din veacuri, pe când cetăţile, cu pârcălabii şi curtenii, se ţineau semeţ şi cu vrednicie. Rânduiala văzduhului înflăcărat a lui iulie, şi seceta, şi lipsurile, şi coloanele de provizii lovite şi prădate, şi caii ucişi în păşuni, şi boii străpunşi la adăpători, şi ciuma îmbulzelilor de oşti: toate veniră lui Ştefan-Vodă ca un sprijin de la Dumnezeu şi de la prevederea sa. Ienicerii măcelăriţi de Hărman, pârcălab la Cetatea Albă, şi ceambuluri de tătari zdrobite în trecerea prin preajma Mării, şi taberi singuratice fărâmate ca-ntr-un ropot de grindină; şi zvon despre ridicarea de oşti ale voievozilor Ardealului; şi, în sfârşit, lipsa de pâne şi de apă grăbiră pe Mahomet-Sultan la miazăzi, o dată cu încheierea lunii august.

Ţara rămânea slăbită şi pustiită; dar dregătorii o luau în stăpânire din nou aprig şi ţinând asupra pământului şi asupra norodului schiptrul domnesc. Măria sa, urmat de Curte, trecu în Ţara-de-Jos ca să vadă toate risipele şi suferinţile, dând mângâiere, răsplătind vitejiile, înoind ctitorii arse. în pustii şi pojaruri, cătră care măria sa făcuse semn cu buzduganul, dormeau seminţele vieţii, pe care noroadele le văzură născând în primăvara cea nouă. Toţi, nepăsători şi lesne bucuroşi, dădeau slavă Domniei, bucurându-se de clipa de linişte. Insă Ştefan-Vodă petrecu zile mâhnite, simţind ameninţările din peştera de umbră a viitorului.