Autogol

AŞADAR, LA SUNETUL ULTIMULUI CLOPOŢEL, şcolarii au ieşit veseli pe poarta dinspre vacanţa mare a trimestrului trei şi s-au împrăştiat să culeagă şi să strîngă, buchete, noi şi noi bucurii. Iată, a trecut o săptămînă de vacanţă, şi chiar de pe acum se poate întocmi un oarecare bilanţ : plimbări, excursii, tabără de curte, la munte sau la mare...

— Fotbal...

Completarea aceasta o făcea un băiat cu tricou numerotat şi genunchii juliţi. Sufla din răsputeri într-o minge gălbuie, niţel dezumflată. Băiatul continuă, fără să lase mingea de la gură :

— Eu, unul, joc oriunde şi oricînd. Din zori şi până-n seară. Nu mă cunoaşteţi ? Eu am marcat cele mai multe goluri în echipa cartierului.

— Nu mai spune !

— Nu mă credeţi ? Uite şi acum : de-o săptămînă, de cînd s-a dat vacanţa, marchez goluri ! De toate felurile, la orice oră : din volé, cu boltă, şpiţ, cu fentă, bombe, cu efect... Din careu, nici nu mai vorbesc ! Şi am marcat direct din corner, în tenişi, în bocanci, cu pieptul, cu genunchiul, şi mai ales cu capul. Da, asta e arma mea principală : capul !

Ţinea şiretul mingii aproape umflate, între dinţi. Capul — arma principală — nici nu se mai vedea. Bănuiam însă ochii strălucitori, obrajii roşii de mîndrie.

— Şi cam cîte goluri ai marcat ?

— Tocmai acum fac socoteala. Ţin un jurnal... Priviţi !

Scoase din sîn un carneţel pe ale cărui coperţi stătea scris, între două bare căptuşite de-o plasă : Jurnal de vacanţă. Am citit : „26 iunie — 16 goluri ; 27 iunie — 25 de goluri; 28 iunie...”

— Numai 8 ?

— Da, la al nouălea s-a dezumflat mingea... De fapt, pînă în prezent am marcat 108 goluri. Mi-am notat în jurnal cum le-am marcat... Cele mai multe, fireşte, cu capul ! V-am spus, e arma mea principală.

— In ce scop faci această contabilitate ? l-am întrebat.

— A, e foarte important. Îmi controlez progresele. Anul trecut, în vacanţă, în aceeaşi perioadă, am marcat numai 107 goluri.

— Deci cu unul mai puţin !

— Mda ! De fapt, să vedeţi, aici e o mică încurcătură... Bine că vă pricepeţi la fotbal. Aţi putea să-mi daţi o mînă de ajutor. Pînă acum părerile

sînt împărţite...

— Despre ce e vorba ?

— Despre un autogol. Ştiţi, în 28 iunie, în partida a opta dinainte de prînz, mi-am marcat un gol în propria poartă. A fost un gol de toată frumuseţea, vă asigur, şi totuşi...

— Autogol...

— Da. Ei bine, acum se pune problema : autogolul acesta este, sau nu este gol ? Să-l număr ? Să-l înregistrez, sau nu ? Judecaţi şi dumneavoastră : gol a fost, clar ! De marcat eu l-am marcat. Asta e şi mai clar ! „Atunci, o să ziceţi, socoteşte-l.“ Bine, îl socotesc, dar... cum ? Să-l adaug, sau să-l scad ? Fiind marcat de mine, ar trebui, fii’eşte, adăugat... Fiind însă, cum să zic...

— Autogol...

— Exact, ar trebui scăzut, şi strică golaverajul... Ştiţi, aceasta este recolta noastră, a fotbaliştilor. Dumneavoastră ce părere aveţi ? N-aveţi idee ce mă frămîntă această chestiune. Nu pot încheia clasamentul ! Care va să zică, autogolul din 28 iunie se adaugă, sau se scade din recoltă ? Poate el să stea alături de cele 107, sau nu poate ?

Am privit faţa întrebătoare a interlocutorului meu. Aştepta cu sufletul la gură verdictul.

— Eu cred că poate, am răspuns.

— Nu-i aşa ?

De bucurie a început să sufle cu o nouă putere în sfera de piele, apoi continuă :

— De fapt, aceasta e şi părerea mea. Atunci e perfect : am în total 108 goluri ! Numai că... nu vă supăraţi, aş vrea să ştiu : dumneavoastră pe ce vă întemeiaţi această părere ? De ce credeţi că poate sta alături de celelalte 107 ?

— Simplu. Acestea sînt şi ele autogoluri ! Toatei Băiatul a rămas uimit.

— Cum ? ! Ce spuneţi ? Toate sînt autogoluri ? Păi... nu ştiţi cum le-am marcat ? Priviţi jurnalul !

— Nu e nevoie. Am privit alte jurnale. Copiii vorbesc în ele despre excursiile din aceste minunate zile de vacanţă, despre spectacolele văzute, despre lucrul în grădina de flori a şcolii, despre serbările ce le pregătesc şi, bineînţeles, şi despre fotbal. Spune şi tu ! Se compară această recoltă cu ,,totalul” tău de goluri ? Pune-le faţă în faţă, şi o să-ţi dai seama : prima ta săptămînă a fost un singur, un imens autogol ! Ai fi putut realiza şi tu, ca şi ei, alături de ei, atîtea lucruri interesante... Aşa, priveşte-ţi carneţelul. E o socoteală simplă : totul egal cu zero — ce-i drept, un zero la puterea 108...

— Bine, dar... nu pricep.

— De ce ? Care spuneai că e arma ta principală ?

— Capul 1

— Atunci pot nădăjdui că vei fi de aceeaşi părere. Chiar din această clipă.

Undeva răsună o goarnă. Chema copiii la tabăra de curte. Scăpată dintre dinţi, mingea se dezumfla cu un şuier puternic... Rămăsese o biată bucată de piele julită. Băiatul nu părea să aibă chef să o umfle din nou... Perfect ! Era, de fapt, primul punct marcat.