Un băiat citit

TITI BRUMĂRESCU E UN BĂIAT GROZAV DE CITIT. Citeşte pe rupte. Şi nu ca alţii, o carte pe lună sau, în cel mai bun caz, una pe săptămînă. Titi citeşte o carte (una !) pe oră. Oricît ar fi de groasă ! E de ajuns, dealtfel, să-l auzi vorbind despre cărţile pe care le-a citit, ca să-ţi dai seama că ai de-a face cu un adevărat maratonist al lecturii.

— Tu ai citit cartea aia ? Grozavă carte ! îşi împărtăşeşte el neobosit și oricui entuziasmul în recreaţii. Gro-za-vă ! Desface cuvîntul în silabe, cu pofta cu care ar desface o piersică mustoasă.

— Care ?

— Una cu scoarţa galbenă, de vreo două deşte... Cum naiba-i spune ? Ah, îmi scapă titlul, dar e grozavă !... De două ori am citit-o... În ora de geometrie... azi-dimineaţă.

— Cu un cîine pe scoarţă ?

— Nu... Galbenă, dar fără câine... A, ştiu la ce te gîndeşti. Aia cu cîinele e alta... Îmi amintesc ! Am citit-o în ora de chimie. Bună carte şi asta ! Mai ales acolo unde se-ntîlnesc ăia doi cu alţi doi... Uite, dom'le, îmi scapă titlul, se căinează el, dar pot să ţi-o povestesc. Stai să vezi, rîzi să te prăpădeşti. Pufneşte în rîs cîteva clipe, apoi, înveselit, începe să povestească hohotind : E cu unu’ care pleacă nu ştiu unde... ha, ha... cu nu ştiu cine... ha, ha... şi ăsta care pleacă se desparte nu ştiu de ce de ăla cu care a plecat, ha... ha... să vezi încurcătură ha... ha... ha... Are aşa, vreo trei deşte grosime. Cum îi zice ? Ah, îşi pocneşte Titi nemilos degetele, îmi vine pe limbă... am citit-o azi, în ora a treia...

— A treia, mă ? Păi acum vine ora a treia...

Titi rămîne pe gînduri o clipă :

— Ai dreptate !... Le-am confundat... Ştii, are tot vreo trei deşte grosime. Da, îmi amintesc... Aia din ora de chimie era tristă. Ah, îmi scapă titlul... dar să ţi-o povestesc... E aşa de tristă ! Caută batista, dar lacrimile au şi luat-o la vale. E cu unul care pleacă... nu ştiu unde... hîhî... şi celălalt era cu alţii, care şi ei nu ştiu ce aveau cu ăla... Ah, ce carte tristă !... A găsit batista şi, cum a terminat de povestit cartea cea tristă, îşi suflă nasul, elegiac : Acum nu mai am ce citi...

— Du-te la bibliotecă.

— Aş, de la bibliotecă le-am citit pe toate, se înviorează el. O să-ţi povestesc eu una, formidabilă ! Am uitat cum îi zice. Aşa, de vreo patru deşte de groasă. Aventură ! Mister ! Să vezi, începe el cu o voce sugrumată, e cu una care pleacă nu mai ţin minte unde, cu nu ştiu cine ! Nu mai ştiu de ce ! ! ! Şi pe drum se desparte, nu ştiu cum, de ăla cu care a plecat ! ! ! Şi atunci să vezi încurcătură... Dar uite, a intrat tovarăşul profesor. Ţine minte unde am rămas. Îţi povestesc mai departe după oră. Păcat că i-am uitat titlul. Dar nu-i nimic. Cum ţi-o povestesc eu, nici nu mai e nevoie s-o citeşti, n-ai s-o uiţi toată viaţa. Îţi garantez !