Desen după natură

DIN CÎND ÎN CÎND, LA ORELE DE DESEN, deasupra colilor albe apar cuvinte : „Desen liber după natură” . Atunci fiecare şcolar aşterne pe caietul său orice crede de cuviinţă din tot ce îi cade sub ochi. Iată-i, de pildă, pe cei dintr-a cincea... Cei din băncile dinspre perete au luat ca model ghivecele de flori de pe pervaz, alţii acvariul în care înoată o zvîrlugă neastîmpărată şi cîţiva bibănaşi. Cei dinspre geam îşi aruncă privirea către curtea şcolii. Mai ales aceştia au ce desena !... Unii au ales ca model pomii cu coroana lor verde-închisă, înconjuraţi de un rotocol de brazde, ca o perniţă la piciorul fiecăruia. Alţii s-au oprit asupra straturilor de flori. Din clasă nu se deosebesc prea bine toate culorile, dar cei dintr-a cincea ştiu cum arată gherghinele pufoase, bănuţii şi petuniile... Le-au plantat şi le îngrijesc ei înşişi...

Dar ora de desen e scurtă. De-abia s-a găsit creionul cel mai potrivit pentru frunzişul teiului sau pentru veşmîntul de catifea al florilor, că a şi sunat de ieşire. Pomul şi florile rămîn în caiete pentru o săptămînă încheiată.

Săptămînă trece însă repede, iar ora următoare copiii dinspre fereastră îşi aruncă din nou privirile pe geam pentru a continua desenele. Cele mai frumoase vor fi păstrate şi vor împodobi expoziţia de sfîrşit de an...

De-abia a pus însă mîna pe creion, că băiatul din banca întîi s-a oprit nedumerit. Se întoarce spre cel din spate :

— Ce-i aia ? Poţi să mă lămureşti ? Pare un fruct ciudat în crengile teiului. Şi totuşi e cu neputinţă... În primul rînd, fructele — nici un fel de fructe — nu sînt din hîrtie... iar, în al doilea rînd, nu cresc pe sfori, în copaci.

Cel întrebat nu se miră defel. Răspunde pe şoptite :

— E zmeul meu care s-a agăţat în crengi. Nu-l desena ! Dar tu poţi să-mi explici ce floare o fi aceea, roşie, la marginea rondului ? Săptămâna trecută nu era...

Băiatul din banca întâi răspunde, continuînd să-şi ascută creionul.

— Nu e floare. E bara de la poarta de fotbal. Am făcut-o în recreaţie din cărămizi şi a rămas acolo. N-o desena nici tu.

Acum desenul e mai mult liber decît după... natură. Din imaginaţie. Trebuie să-şi închipuie fiecare cum ar arăta un pom, fără zmeie agăţate în crengi, şi un rond de flori, fără cărămizi. Guma rezolvă problema aceasta, dar se ivesc altele :

— Ce-i cu iarba aceea albastră lîngă grilaj ?

— Nu e iarbă. Sînt nişte hîrtii... Învelitorile vechi de la caiete. Nu le desena ! Numai că am şi eu o nedumerire... Uite acolo, spre fundul curţii, ce fel de pomişor este ? Săptămîna trecută nu era sădit. Adică era, dar nu aşa... Era un puiet obişnuit de măr. Urma doar să-i colorez coroana în verde pal... Acum, poftim de-l mai colorează ! Parcă-i un pom din planeta Marte : frunze roşii, tulpina pestriţă, de crengi nu mai vorbesc, parc-ar avea nasturi, catarame, mai ştiu eu ce.

— Ştiu. eu, răspunde cu siguranţă celălalt. Nu e un pom din Marte. E tot pomişorul de săptămîna trecută, dar s-au dezbrăcat cei dintr-a şaptea, pentru că au gimnastică şi, deşi avem vestiar, şi-au agăţat hainele de pomişor. Nu le desena.

— Atunci ce să mai desenez ? Ce-i de făcut ?

Într-adevăr... Nu desena pomul, că e aerodrom de zmeie, nu desena rondul de flori, că e teren de fotbal, nu desena pomişorul, că e cuier, nu desena iarba, că e hîrtie... Ce-i de făcut ?

Cei doi găsesc şi la această întrebare răspunsul. Şi nu ni se pare deloc nepotrivit :

—În prima recreație facem ordine... la modele. Punem mâna toată grupa...

În ora următoare de desen peisajul arăta cu totul altfel : pomii erau pomi, iarba era iarbă, iar rondurile de flori, proaspăt stropite. Nu aşteptau decît ca toate creioanele colorate să fie ascuţite.

Meritau un nou desen. Cu totul altul.