Istorie... veche

4 LA ISTORIE ? LA ISTORIE 4 ? Cam ruşinos, orice s-ar zice. La geometrie e altceva : nu poţi să povesteşti războiul unghiurilor extern-alterne cu cele intern-alterne sau să spui: „întrucât perimetrul trunchiului de con s-a micşorat fără încuviinţarea înălţimii Sale, 3,14 a pornit cu oastea împotriva sa...“ Nu merge. Dar la is-to-ri-e 4 ? La istorie, unde toată treaba e să povesteşti... o poveste ?

— Uite, chiar acum vom recapitula la istorie. Acesta, şi nu altul, vă asigur, a fost raţionamentul care stătea de eîteva minute la baza ho-tărîrii celor doi băieţi. Şi iată-i, cunoscîndu-le hotărîrea şi baza ei, „învăţînd” la istoria veche. Recapitulează.

— „Egiptenii cunoşteau secretul îmbălsămării. Ei ungeau pe cel mort cu diferite arome şi oţeturi, aşa că împiedicau putrezirea.”

— Brrr... Nu le era frică ?

— De ce să le fie frică ? Eu am îmbălsămat o veveriţă !

— Cum ?

— Aşa ca egiptenii, cu arome, cu oţeturi.

— Şi n-a putrezit ? !

— A putrezit pentru că... pentru că ea nu era egipteană ! Am prins-ola Timiş as’vară.

— Serios ? Cum ai prins-o ? Eu toată vacanţa mare m-am ţinut după una, şi tot n-am prins-o. Parcă-s năluci.

— Eh, nu te pricepi tu. O să-ţi spun altă dată. Acum haide să recapitulăm. „Egiptenii cunoşteau secretul îmbălsămării...”

— Hai, te rog, spune-mi acum. Cum ai prins-o ? ! îmi spui ? Pe urmă, gata, învăţăm.

— Bine, uite : am luat o nucă sau o ghindă, nu mai ţin mine, şi un somnifer. Cînd veveriţa a mîncat nuca, i s-a făcut somn, fireşte, a adormit tun şi am prins-o. Apoi s-a trezit, dar în cuşcă. Şi pe urmă i-am dat drumul...

— Dar ziceai că ai îmbălsămat-o...

— Cum era s-o îmbălsămez ? Eram de-abia în clasa a patra.

— Şi ce-i cu asta ?

— Păi nu învăţasem încă istoria antică. Va să zică : „Egiptenii cunoşteau secretul îmbălsămării...”

— Ştii, şi eu am încercat să îmbălsămez un arici.

— Păi n-avea ţepi ?

— Nu mă crezi ? întreabă-l şi pe Anghel. Cum, nu-l ştii tu pe Angliei ? De la şcoala 113, frate... Din capul străzii... care are trei cîini...

— Nu e unul negricios ?

— Nu. E bălţat.

— Vorbeam de Anghel.

— Are şi o trotinetă cu ataş, cu claxon.

— Cine ? Anghel ?

[IMG]

— Păi da’ cine ? Câinele ? „Egiptenii cunoşteau secretul îmbălsămării...”

— Dă-i încolo de egipteni ! De-o oră tot învăţăm despre ei. Hai să ne jucăm.

— Ţţ. Plouă. Uite ce zic eu : acum, că am învăţat... hai mai bine să stăm de vorbă. Şi zi : chiar are claxon ? Ş.a.m.d.

Cam asta e la istorie. Şi e o istorie veche. Mai veche decît acel 4 — cam ruşinos, orice s-ar zice — de la istoria veche.