E grea geometria ?

SIMPATICE GÎNGANII SÎNT GREIERII! Am învăţat astă-vară să-i scot din gaura lor cu un fir de pai. Îi zădăram ce-i zădăram, şi ieşeau furioşi pe pai. Simpatici sînt ! Am cîţiva din tabără. Îi ţin într-o colivie a lor. Ţîrîie de mai mare dragul. Parcă eşti la ţară. Cei din bloc nu sînt de aceeaşi părere. Nici mama, fireşte.

— Mitule, mă-ntreabă dînsa zilnic, de unde or fi apărut greierii ăştia aici, la etajul şapte ?

Eu tac, pentru că ştiu că greierii mei stau bine. I-am pus într-o cutie şi i-am agăţat sus, în balcon. Numai Fane, prietenul meu, ştie de ei. Vine în fiecare dimineaţă la mine şi îi admirăm pe balcon, în cutiuţă, în timp ce mama dă cu analcid. Astăzi i-am pregătit lui Fane o surpriză grozavă. Cînd am plecat la şcoală, am luat la mine cîţiva greieri într-o cutie de cremă. Am întîrziat puţin dinadins. Cînd am intrat în clasă, începuse lecţia. Îl văd pe Fane în prima bancă, iar eu mă aşez, ca de obicei, într-a patra. Numai ceafa i-o văd prietenului meu. N-ajung pîn’ la el nici cu piciorul, pe sub bancă. Şi greierii foşnesc, foşnesc în cutie... Simpatici sînt ! Dar cum să-i arăt lui Fane ?

Tovarăşul profesor a început explicaţia la tablă. E cu spatele spre clasă. Fac un cocoloş de hîrtie, ochesc şi-l arunc, Fane îşi pipăie moţul, dar nu se-ntoarce. Se uită la tablă. Al doilea i-a intrat chiar după guler. Se scarpină, dar tot nu se-ntoarce. Fac un cocoloş mai mare... Dau să-l arunc şi... Ce-a fost asta ? Parcă m-a pocnit ceva în nas.

O să-i scriu un bileţel : „Vino să-ţi arăt greieraşii. Sînt singur în bancă. Colegul meu de bancă e bolnav“. Împătur bileţelul şi-l ghiontesc pe Nicu.

Acesta se-ntoarce :

— Lasă-mă-n pace !

Ursuz băiat. Încerc pe dreapta, la Nelu. Se scutură şi el :

— Fii atent la tablă !

Ce colegi, frate, butuci nesimţitori ! Mare lucru să telefoneze un bilet !

Mă las păgubaş. Mă uit şi eu pe tablă : o mulţime de unghiuri şi triunghiuri, cîteva cercuri : AB, A prim, B prim, a mic secund, b mic secund... Ce-o fi cu asta ?

— AB este egal cu CD, spuse tovarăşul profesor.

Care AB ? Nu pricep nimic. Grea geometria asta ! încă de la început e grea : unghiuri, linii, segmente egale, neegale, directe, inverse, şi toate seamănă între ele. Răsfoiesc cartea : toate paginile parcă sînt scrise da tovarăşul profesor : unghiuri, cercuri; AB, CD, A prim, B prim.

...Deodată mă trezesc cu Fane lângă mine. Întreabă în şoaptă :

— De ce ai întîrziat ? Tot timpul te-am bombardat cu cocoloaşe.

— Şi eu pe tine...

— Ai adus greieraşii ? Cum sînt ? Arată-mi şi mie unul...

— Aşadar, AB este egal cu CD. Aţi înţeles ? întreabă tovarăşul profesor de la tablă.

— Daaa !... răspunde clasa.

— Care AB, Fane ? Unde-i AB-ul ăsta ?

— Să ştii că nu-ţi mai dau acuarelele. Bineee... Întoarce spatele supărat şi apoi începe iar : Haide, Mitule, te rog, numai unul... numai să-l văd...

Pisălog mai e...

— Să mor eu dacă-ţi mai dau acuarelele !

— Ai, mă, răbdare... Nu vezi ca nu pot scoate cutia din buzunarul drept cu mâna stângă ?

— Scoate-o cu dreapta !

— Nu pot !

— De ce ?

— Iau notiţe. Nu vezi ? Se uită încoace tovarăşul profesor.

— În buzunarul drept, zici ?

Vîră mina şi înhaţă cutia... O deschide :

— Ce drăguţi ! Ce drăguţi !

Într-adevăr, sînt simpatici şi negri. Dar vopsiţi sînt grozavi ! Închipuiţi-vă un greier alb, cu picăţele roşii. Sau unul cu dungi albe, ca o zebră, sau cu capul roşu şi picioarele verzi. Cum îi colorezi ? Simplu. Cu acuarele.

Deodată văd că Fane pune cutia în buzunar. În buzunarul lui de la piept.

— Ce faci, Fane ? Dă-mi cutia !

Fane se uită la tablă şi murmură :

— Care va să zică... aşa ! AB egal cu CD...

— Dă, mă, cutia... Întreabă cu nevinovăţie :

— Mitule, care-i AB ?

— Dă-mi cutia !...

— Ia mai taci din gură ! Tu nu vezi că nu-l găsesc pe AB ? Pune echerul la gură şi şopteşte : Şi apoi au fost acuarelele mele, şi pensulele mele, şi ideea mea...

— Şi greierii mei...

Cu chiu cu vai îmi dă trei greieri, şi aceia galbeni. Ăştia galbeni n-au nici un haz. Las’ că-mi cumpăr eu acuarele...

Tovarăşul profesor îşi şterge mîinile de cretă şi se urcă la catedră :

— Ce am învăţat noi astăzi ?

Copiii ridică mâna. În aceeaşi clipă se aude un ţîrîit lung de greier. Pane duce mîna la buzunarul de la piept şi îngălbeneşte : ca greierii mei. Apoi se face roşu şi alb : ca greierii lui. Îngaimă pierdut :

— Mitule... cutia... cutia...

— Ce e, Fane ?

— S-a deschis cutia. Nu sînt greierii !

Caută înfrigurat.

— De ce segmentul AB este egal cu segmentul CD ? întreabă tovarăşul profesor. Poţi să ne spui tu, Fane ?

Fane se scoală în picioare. Doi greieri încep să ţîrîie. Tovarăşul profesor se apropie de noi. Mă uit la Fane. Pe pieptul lui ţopăie, zăpăciţi pesemne de lumină, vreo cinci greieri. Parcă-s năsturaşi coloraţi.

Simt că năduşesc... că sînt numai apă. Scot batista şi-mi şterg fruntea. Dar din batistă ies alte ţîrîituri. Noroc că a sunat ! Noroc, vorba vine. În două ore a aflat toată şcoala. În aceeaşi seară, tovarăşul diriginte a fost la mine, pe acasă, pe la ora opt şi douăzeci. La opt şi douăzeci şi cinci, la etajul şapte nu mai ţîrîia nici un greier.

A trecut de atunci o săptămînă. Stau în prima bancă, cu Fane alături. Am început să pricep segmentele. Doar din cînd în cînd se aude un ţîrîit. Se vede că unul din greieri s-a oploşit undeva în clasă. Şi parcă-i un făcut. Îl apucă tocmai în ora de geometrie. Ah, de-aş pune mîna pe el ! Îl căutăm în fiecare seară — şi eu, şi Fane. Am auzit că, dacă dau de căldură, greierii ăştia trăiesc pînă în decembrie. Aşa să fie ? Afurisite gîngănii !