Imaginaţie creatoare

OFICIAL ERA IN VACANŢĂ DE 24 DE ORE. Pentru el însă, pentru Emil, vacanţa începea abia peste 2 ore şi... 18 minute. Odată cu plecarea trenului din Gara de Nord. Două ore şi 18 minute ? Enorm ! Mai ales cînd locuieşti la o azvîrlitură de băţ de gară şi cînd, pe deasupra, totul era pregătit din ajun : valiza, plasa cu mîncare, cartonaşul cu adresa locului de destinaţie (parcă n-ar fi ştiut-o chiar dacă ar fi fost şi trezit din somn !): Valea Izvoarelor, a şasea staţie, uliţa mare, a doua casă pe stângă de lângă şcoală, o fîntînă de piatră, o laviţă şi un nuc bătrîn, pe care era ţintuit numărul ... din tablă : 264.

Şi parcă n-avea să-l aştepte în gară prietenul său, Costel Bigică, bunul său prieten cu care se cunoscuse în urmă cu un an la mare, în tabăra de la Năvodari ? Îi păstrase toate scrisorile şi toate se încheiau cu rîndurile: „Dragă Emil, vino la mine îndată ce iei vacanţă ! După vreo două-trei săptămîni o să ne întoarcem împreună la Bucureşti ! Bine ? Al tău... Costel“.

Şi iată, sosise vremea ! Adică nu, mai erau 2 ore şi 17 minute... Uf ! Băiatul nu-şi mai găsea astîmpărul. Ce putea să mai facă să treacă timpul ? Să numere tramvaiele care treceau în sus şi în jos ? Să dezlege cuvinte încrucişate ? Să deseneze ? Şi, deodată, dădu cu ochii de caietul de limba română. Nu trecuseră nici două zile de cînd tovarăşa învăţătoare le spusese:

— Prima temă pentru prima oră... În toamnă : „Cum am petrecut vacanţa”

Ura ! De ce să aştepte pînă la toamnă ? Avea timp berechet : 2 ore şi 13 minute pînă la plecarea trenului. Ei bine, într-o oră va termina tema ! Într-un minut titlul era scris, apoi... apoi Emil se opri.

Nu mai fusese niciodată, la ţară. Niciodată ! Ei şi ? Citise doar atîtea lucruri în cărţi şi în ziare ! Şi, pe urmă, nu străbătuse cu trenul sau autobuzul atîtea sate ? începu să scrie :

„Prima dată eu am ajuns în Gara de Nord. Acolo era o forfoteală grozavă, oamenii se grăbeau care încotro, megafoanele anunţau sosirea şi plecarea trenurilor.“

— Ajunge, îşi zise, doar n-am să-mi petrec vacanţa mare în gară. Continuă să scrie : „Curînd, trenul s-a pus în mişcare. Drumul a fost ca un vis şi am ajuns cu bine în comuna Valea Izvoarelor. “

— Acum va trebui să descriu puţin natura, aşa cum se obişnuieşte ! „Cerul era albastru. Iarba era verde.“

Reciti şi plescăi din buze nemulţumit :

— Asta e ca în clasa întîi. Dar în iarbă, dar pe cer nu se află nimic ? Să ne ocupăm puţin de iarbă... Ce poate fi în iarbă? Nişte boboci de gîscă? De ce nu?

Scrie : „In ia r b a verde mişunau nişte boboci de gîscă mici şi pufoşi, care...”

— Ce fac bobocii de gîscă ? Măcăie ? Ţţ! Asta fac raţele... Nechează ? Nu ! Mugesc ? Behăie ? Ce fac gâştele, frate ? se întreba cu glas tare băiatul şi nu găsea nimic.

Poate pentru că era grăbit, poate din pricina zgomotului tramvaielor.

— Stai ! Am găsit, se lumină Emil, şi fără să mai stea pe gînduri adăugă : „...care făceau zgomot. Pe cerul albastru zburau berze care...”

— Şi berzele ce făceau ? Ce fac ele cînd zboară pe cerul albastru ? Ciripesc ? Parcă nu... Guiţă ? Orăcăie ? Nici într-un caz ! Atunci ?

Privirea i se opri asupra propoziţiei de deasupra. Ura! A găsit! Continuă : „...zburau berze care făceau zgomot.”

Mai departe. Ceva despre cîine ! „Cîinele lui Costel...” Se opri din nou:

— Cum se spune cînd o javră se bucură ? Ce face cîinele cînd dă din coadă ? Chiuie ? Sare într-un picior ? Cam greu... Este un cuvînt, precis este ! se chinuia băiatul cu ochii la ceas, dar nu-l găsea.

Şi deodată se linişti. Nu-l găsise odată ? Scrise : „Cîinele lui Costel făcea zgomot.” Bun !

— Acum încă un element... Cloşca cu pui ! La ţară sînt cloşti ? Sînt ! Şi ce fac ele ? Cloşcănesc ? Parcă aşa ceva, dar nu sînt sigur. Şi puii ? Puiuiesc ?! Parcă, parcă ! dar nu mai avea timp să verifice. Atunci ? Simplu !

Scrise : „O cloşcă cu pui făcea zgomot.”

Perfect, acum va încheia. Îşi aminti o frază care îi plăcuse mult şi pe care o ţinea minte cuvînt cu cuvînt.

— Asta o să-i placă mult tovarăşei învăţătoare !

Începu un alineat nou şi scrise : „Pretutindeni domnea o linişte poetică şi adîncă. Se auzea cum creşte firul de iarbă.” Punct, Valiza şi... fuga la gară. Mai erau 15 minute.

Pe masă rămase caietul deschis :

„În iarba verde mişunau boboci de gîscă mici şi pufoşi, care făceau zgomot. Pe cerul albastru zburau berze care făceau zgomot.. Cîinele lui Costel făcea zgomot. O cloşcă cu pui făcea zgomot.

Pretutindeni domnea o linişte poetică şi adîncă . Se auzea cum creşte firul de iarbă.”

În gară era o forfotă grozavă, oamenii se grăbeau.care încotro, megafoanele anunţau mişcarea trenurilor.

Şi Emil era fericit.

„Exact ca în lucrarea mea ! se bucura băiatul. Ce înseamnă: să ai imaginaţie creatoare ! Totul am prevăzut ! se felicita el de la fereastra vagonului. Curînd, pot să pariez, trenul o să se pună în mişcare întocmai ca în lucrarea mea...“

Şi chiar aşa se întîmplă.