Negustor de peşti

TUDOREL ARE CINCI GUME DE MESTECAT. Mîine va avea şase. Treaba e simplă : dă zece peştişori — obleţi, porcuşori, mrenuţe — lui Andrei, iar acesta îi dă în schimb o gumă de mestecat. Pentru o gumă de mestecat, Tase îi împrumută bicicleta o oră. Cu bicicleta lui Tase merge la pescuit. Prinde el într-o oră zece peştişori ? Sigur, nici nu încape vorbă. Şi nu e asta ca şi cum ar avea toată vara bicicleta lui ? Cu mai nimic. Cu zece obleţi, porcuşori sau mrenuţe. De fapt, cu zece muşte galbene. Musca, şi peştişorul : căci, cum atinge nada luciul apei, haţ! oble-tele. A şi prins pînă acum cinci. Mai greu e pînă face rost de muşte. Dar încă de ieri i-a venit o idee : va folosi hîrtia de prins muşte. O va agăţa în salcia sub care pescuieşte.

Acum, pe malul rîului priveşte cu un ochi la pluta ce parcă a Început să tremure, iar cu celălalt, la hîrtia de prins muşte...

Acuş o să se prindă şi obletele, şi musca pentru următorul peştişor. Numai de nu i-ar deranja scîrba de capră. Aici, tocmai aici şi-a găsit afurisita să se îndoape cu frunziş... I-auzi cum behăie, parc-a-nghiţit o trompetă... I-a alungat toţi peştişorii... Poftim, mai are o juma’ de oră şi trebuie să se întoarcă acasă. Cu cinci peştişori ? ! Dar parcă iar mişcă pluta. Păi da, dacă e linişte...

Într-adevăr. E linişte. Aşa, deodată ? Tudorel întoarce mirat capul. Dar ce face scîrba ? A înghiţit hîrtia de prins muşte ! Nenorocita... Uite, i s-au încleiat fălcile, nu mai scoate decît un fel de clefăitură... Nu, n-o s-o lase să-i morfolească hîrtia de prins muşte, hotărăşte Tudorel şi se repede spre capră. O prinde de coarne şi-ncearcă să-i smulgă prada dintre dinţi.

— Acuş-acuş i-o scot, se bucură Tudorel, dar în aceeaşi clipă simte in spate un şut năprasnic, şi cu o icnitură grozavă se pomeneşte în apă. Pînă la gît. Se agaţă de o răgălie, blestemă, icneşte şi scuipă, în timp ce, de pe mal, un ţap negru, plin de scaieţi, îl priveşte crunt.

— Beee ! şi-a regăsit şi capra glasul.

Tudorel se caţără pe mal şi abia atunci îşi dă seama de dezastru. Trăistuţa cu obleţii prinşi pluteşte în mijlocul gîrlei. Firul de nailon al undiţei s-a încurcat între coarnele ţapului care se îndepărtează bătăios, trăgînd după el şi varga. Şi cele 5 gume de mestecat ? Le molfăie capra. Dar o s-o prindă Tudorel. Cu bicicleta ! Încalecă dintr-un salt, dar — fîsss — cauciucul s-a înţepat în cîrligul undiţei şi tocmai îşi dă duhul. Tudorel se lasă moale pe nisip. În jur, ca ieşite din pămînt, bîzîie zeci de muşte galbene. Peştişorii plescăie şi sar, parcă î-ar aţîţa dinadins.

„Grea treabă să fii negustor de peşti“, gînaeşte băiatul în timp ce îşi stoarce cămaşa şi nădragii uzi.

Din depărtare, capra întoarce capul. Îl priveşte lung şi mestecă cu furie şi deliciu cele cinci „gume”, apoi clătină din cap parcă a aprobare :

— Beee !