O lucrare scrisă... vorbită

SE ŞTIE CA, ÎNCĂ DE LA DESCOPERIREA extemporalelor, a lucrărilor de control şi a tezelor, toate acestea se dau în scris. De altfel, aşa se şi cere: lucrări scrise. Se cunoaşte la fel de bine şi procedeul : elevii rup o foaie de hîrtie, se gîndesc cîteva clipe, apoi se aştern pe lucru... adicăo lucrare. Bineînţeles, cei care s-au pregătit. Ceilalţi fac şi ei o lucrare scrisă, dar... mai mult vorbită.

Tema lucrării ? Oricare. De pildă : „Cum am petrecut vacanţa ?“

Şi iată-l pe eroul nostru. A început lucrarea printr-un apel pe cît de şuşotit, pe atît de disperat către colegul său de bancă :

— Sst ! Sst ! „Vacanță” se scrie cu v mare ? De ce, mă, că doar a fost vacanţa mică ?! Stai niţel mai oblic, nu văd nimic ! Şi scrie mai mare, să mă binoclez şi eu... Cînd a început vacanţa ? La 30 ? În era noastră ? Eşti sigur ? Ah, ai un umăr care acoperă trei propoziţii.

Tace o clipă îmbufnat, apoi reîncepe asaltul :

— Ce scrii tu acolo de Ploieşti ? Trebuie să scriem şi despre regiunile petrolifere ? Spune-mi şi mie, mă... Bine !... Să ştii că nu mai vorbesc cu tine niciodată. (Rugător) : Haide, mă... (Furios) : Mai vii tu pe la mine să-ţi dau pompa de bicicletă ! (Blînd) : Te rog.... Arată-mi, că-ţi dau şi bicicleta de la pompă.

Cu gîtul lungit, încordat şi plîngăreţ, pare o girafă suferindă de amigdale. Continuă milog :

— Ce-ai scris acolo, în rîndul al treilea ? Cloşcă, sau ploscă ?... Troscot ?! Nu vrei să-mi spui ? Nu vrei, ai ? Bine. Las’ că la prima adunare o să mă plîng detaşamentului de tine. O să vezi tu, bombăne eroul cu lacrimi în ochi.

Colegul întoarce cu seninătate capul :

— De ce să te plîngi ? Că nu te-am lăsat să copiezi ?

— Nu, izbucneşte nefericitul copist. Că scrii urît şi... şi indescifrabil !

[IMAG]

Share on Twitter Share on Facebook