Post-scriptum

NELUŢU STĂ LA MĂSUŢA DINSPRE GEAM cu o foaie de hîrtie în faţă. Scrie bunicului. Deodată, îşi mişcă tălpile goale pe duşumeaua răcoroasă şi migăleşte cu peniţa nişte margarete în colţurile foii, vopsind pe loc fiece petală în altă culoare. O viespe lunguiaţă aterizează pe coala de hîrtie, îşi plimbă antenele pe corolele multicolore năclăite de cerneală şi, înşelată în aşteptări, îşi ia, bîzîind, zborul.

Băiatul îşi admiră opera, trece de cîteva ori peniţa prin păr şi începe să scrie cît mai caligrafic :

„Dragă bunicule, am terminat cu bine anul şcolar şi am intrat în vacanţă. Prin prezenta te înştiinţez că m-am hotărît să vin la dumneavoastră. O să stăm la umbra nucului, gustînd din dulceaţa de coacăze, o să mergem la pescuit păstrăvi şi raci (şi te asigur că n-o să-mi mai fie frică de ei), o să jucăm ţintar în cerdacul îmbrăcat în viţă (să vezi ce progrese am făcut!) o să ne plimbăm prin pădure şi o să culegem afine. Spune-i bunicii că mi-e tare dor de dînsa şi că cel mai tîrziu duminică, douăzeci şi şapte iunie, o să fiu la dumneavoastră.

Acum întrerup puţintel scrisoarea, că tocmai a intrat în curte Nicu, prietenul meu care s-a întors de la mare...“

POST-SCRIPTUM. „Dragă bunicule, iartă-mă că n-o să vin luna asta la dumneavoastră, dar Nicu mi-a povestit ce frumos este la mare, mi-a arătat o grămadă de scoici şi nişte raci (ce se cheamă cai de mare !) şi în plus, să vezi ce bronzat e !... O să plec şi eu la mare. Îţi mai scriu eu cîteva rînduri, dar acum tocmai mă cheamă mama, că mă cheamă Puica, verişoara mea, la telefon...”

POST-POST-SCRIPTUM. „Nu mă mai duc la mare, dragă bunicule ! Mi-a spus Puica că sînt nişte călduri îngrozitoare. Tot mai bine e la dumneavoastră, la munte. Aşteaptă-mă deci negreşit duminică...”

POST-POST-FOST-SCRIPTUM. „Tocmai a început să picure. Ba chiar , să toarne rău de tot. Cam aşa ploua şi la dumneavoastră. Brr !... Mai bine la mare. Nu mă aştepta. Ah, nu mai stă odată ploaia, să duc scrisoarea la poştă ! Cu drag, Neluţu.“

POST-FOST-FOST-POST-SCRIPTUM. „A stat ploaia. S-a înserat şi a ieşit luna. Cerul e limpede şi aerul proaspăt şi nu ştiu de unde... miros trandafirii. Ca la dumneavoastră, bunicule, cînd stăteam în cerdac ! Aşteaptă-mă ! Vin precis. Mi-e dor grozav de dumneavoastră. Uf, a început din nou să plouă ! Aşa era şi la dumneavoastră anul trecut. Te aşezai la masă pe furtună, luai ciorba pe soare, la friptură grindină şi la felul trei senin.

Nu mai vin, bunicule dragă, nu te supăra. Adică vin ! Mi s-a părut că plouă, a fost duşul de la baie. Pe duminică !!“

POST-POST-FOST-POST-POST-SCRIPTUM : Iarăşi s-au strîns norii, nu se mai vede luna. Precis o să plouă. Nu mă aştepta. Adică las’ că-ți scriu eu mî i ne sau, mai bine, îţi dau o telegramă.“

A doua zi de dimineaţă Nelu depune prima telegramă la ghişeu : „Nu mă aştepta !“

După-amiază, o telegramă FULGER : „Aşteaptă-mă !“

Şi, în sfîrşit, în aceeaşi zi, seara ; „Nu mă aştepta !“

Era o telegramă FULGER-EXPRES ! ! !