Poveste cu un cocoş

DE BUNĂ SEAMĂ ÎN DIMINEAŢA ACEEA de iulie, cocoşul se trezise cu coada în sus. Căci, de cum lăsă trîmbiţa şi sări din coteţ, găinile îl auziră cîrîind :

— Asta-i curte de găini ? Maidan, nu alta ! M-am săturat... De-abia ieri după-masă l-am rugat pe curcan s-o măture. Şi-a dat, săracul, toată osteneala. Şi acum are febră musculară. Iar azi, poftim ! De cîteva zile nici nu mai ai unde călca de murdărie...

Creasta îi scăpără de furie. Găinile îl priveau înfricoşate, ferindu-se din calea lui. În sinea lor îi dădeau dreptate : da, tînărul stăpîn îşi cam făcea de cap... Venise de o săptămînă la bunici, şi de atunci ograda, liniştita lor împărăţie, era în fiecare zi lovită parcă de cutremur. Ce-i drept, bunica îşi rugase nepoţelul să se mai liniştească, iar bunicul se şi răstise de cîteva ori la el.

— Ei, poruncă de bunic, zîmbise nepoţelul. Şi pe urmă, aici e la ţară, pot să-mi fac de cap : nici tu administrator, nici tu comitet de bloc.

Vacanţă !

— Ce ? N-am dreptate ? Ţipă cocoşul din nou. Sigur, adăugă el dispreţuitor, tăceţi, n-a veţi curajul să-l supăraţi pe tînărul nostru stăpîn, vă ştiu eu... Aţi fi în stare, dacă v-ar cere-o, să-i faceţi oul pătrat şi învelit în celofan sau gata fiert şi tăiat felii... Treaba voastră !

Bodogănea întruna, măsurînd cu paşi mari curtea.

— Priviţi ce mocirlă ! Tînărul nostru stăpîn a răsturnat butoiul cu apă de ploaie. A curs apă ca într-o problemă de artimetică cu hectolitri. Dar eu vreau curte uscată ! Ce ? A auzit tînărul stăpîn că aş fi cerut postul de răţoi ???

Cocoşul se plimba din ce în ce mai posomorât.

— Bine că cel puţin nu mai face tărăboi, îşi cîrîiră la ureche cîteva găini.

Dar tocmai atunci cocoşul începu să ţipe atît de tare, încît vă sfătuiesc să citiţi mai departe povestea cu vată în urechi !

— Alaltăieri, vă amintiţi, nu ? Tînărul nostru stăpîn a fost vînător. Vînătoarea a ţinut din zori şi pînă seara. Priviţi pretutindeni săgeţile de şindrilă şi şipcă cu care a început vînătoarea de... hipopotami. Căci între orele 14 şi 16 eu am fost hipopotam, ştiţi bine... Priviţi şi ghiulele cu care voia să mă răpună... De toate calibrele : cartofi, ridichi, dovleci, castraveţi risipiţi prin toată curtea. Ieri, tînărul nostru stăpîn a fost zidar. Ce a zidit, nu ştiu. În schimb, nimic n-a mai rămas nedărîmat.

Se opri încruntat.

— Astăzi pun pariu că o să vrea să fie şef de trib şi o să aibă nevoie de penele noastre ca să se împodobească... Dar eu — aici glasul începu să-i tremure — eu nu mai pot... Adio, fetelor, mă duc la bucătărie. Decît hipopotam viu, mai bine cocoş mort.

Găinile nici nu mai avură timp să dea alarma, cînd cocoşul se năpusti pe uşa bucătăriei şi, dintr-un salt, se cufundă în oala ce fierbea pe plită.

„Ia te uită ce curat e în oală !“ fu primul său gînd. Şi în cuptor era curat. Cartofii ce îl împrejmuiau miroseau frumos, erau rumeni şi aşezaţi cu grijă pe două rînduri. Cînd, în sfîrşit, şe pomeni pe tavă, în mijlocul mesei, uimirea cocoşului fu neţărmurită. Faţa de masă era aibă, farfuriile strălucitoare, paharele sclipeau. „Cită deosebire, cugeta cocoşul, şi parcă începea să regrete gestul făcut. Dacă totuşi tînărul stăpîn s-a îndreptat ?“

Deodată însă, chiar în faţa lui, se aşeză la masă tînărul stăpîn. Apucă cu degetele murdare o aripă aflată în tavă. O plimbă un timp ca pe o muzicuţă între dinţi, apoi o azvîrli pisicii, pe covor. Cele cinci degete de la mina stingă se întipăriseră pe faţa de masă, în timp ce degetele mîinii drepte se încleiaseră pe pahar. Peste o clipă, cu o mină scormonea în grămada de cartofi prăjiţi, iar cu cealaltă se bălăcea în paharul cu apă.

Cocoşul simţi că i se face negru înaintea ochilor cînd, deodată, auzi vocea tînărului stăpîn. Striga la bunica din bucătărie :

— Bunico, felul doi, că mă grăbesc ! După-masă mă fac şef de trib ! Am să smulg de la fiecare găină cîte cinci pene, iar de la cocoş zece !

Atunci cocoşul nu mai putu răbda. Se ridică din tavă şi o luă la goană.

— Nu, orice s-ar întîmpla, urlă el, nu mai pot rămîne în casa asta nici mort !

Eu l-am întîlnit în vitrina răcitorului de la Restaurantul Gării. Se mai răcorise puţin, dar era tot furios. Avea tocmai de gînd să ia bilet de tren pentru Predeal, ca să-şi liniştească nervii.

L-am luat cu mine.