Secretul

CIUDAT GHID NIMERISEM ! Mă însoţea prin expoziţia de sfîrşit de an a şcolii, îmbufnat, aproape morocănos. Se vedea că îşi dă toată silinţa să fie zgîrcit la vorbă, dar de îndată ce ne opream în faţa unui obiect expus se încălzea, ochii îi scăpărau de entuziasm şi începea să gesticuleze, să demonstreze, să dea explicaţii. Apoi deodată se posomora din nou şi, regretînd parcă înflăcărarea, încheia sec : „Da... asta e !“ şi trecea mai departe. Pe urmă, în faţa unui nou exponat îl auzeam iarăşi, inimos şi înfierbîntat :

— Aceasta este o hartă a patriei în relief. Aţi mai văzut, desigur, asemenea hărţi. Originalitatea acesteia constă în faptul că, iată, printr-un sistem de comenzi — simple comutatoare — ea poate înfăţişa întreaga reţea de transporturi din ţara noastră... Răsucim cîteva întrerupătoare, şi totul se pune în mişcare... Vedeţi ? Vaporaşe fluviale pe Dunăre, cargouri pe Marea Neagră, avioane care decolează şi aterizează pe nişte fire invizibile, locomotive, camioane... Totul se mişcă timp de un minut în toate direcţiile...

-— Foarte interesant !

— Mda... Asta e...

L-am privit nedumerit.

— Ai vreo obiecţie ?

— Nu. Dar să vă spun un secret. Privi pe furiş în jur, apoi îmi şopti tainic, cu un ton la care, neîndoielnic, desluşeam o vagă bîrfă : N-a fost lucrată în întregime de geografi. I-au ajutat pionierii de la cercul de telecomunicaţii. Şi cei de la aero şi navomodele... Înţelegeţi ?

Nu înţelegeam de ce acesta ar fi fost vreun cusur, dar n-am avut timp să cer alte explicaţii. Băiatul se înflăcărase din nou :

— Aceasta este staţia noastră meteorologică ! Aşa cum scrie şi pe pla-cardă, totul a fost executat de micii noştri meteorologi de la Casa pionierilor : anemometrul, girueta, pluviometrul... Aici e un barometru cu un brotăcel...

— Foarte interesant ! Scăriţa pe care se urcă arată presiunea atmosferică, nu-i aşa ?

— Mda ! Asta e...

— ? !

— Nu pricepeţi ? Scăriţa barometrului — secret ! — s-a făcut la cercul de tîmplărie, tot la Casa pionierilor. Meteorologii n-au nici un amestec.

O spunea cu vădită satisfacţie, ca şi cum fiecare ,,secret“ ce mi-l destăinuia l-ar fi răcorit de un tainic năduf. Se opri apoi în faţa unei mese mari şi vorbi cu plăcere şi mîndrie, arătîndu-mi obiectul expus :

— Este macheta cartierului nostru... Cu şcoala, biblioteca şi noul cinematograf, cu parcurile şi magazinele noi...

— E un cartier foarte frumos !

— Da. Dar să vă spun un secret...

— Altul ? !

— Ssst ! Aici este ideea cu piesele demontabile. Priviţi. Casa de cultură a tineretului, de pildă ! Aceasta se ridică... şi se vede ceea ce a fost înainte cu cîţiva ani... Ştiţi ce ?

— Un loc viran ! Foarte interesant.

— Mda ! Asta voiam să spun. Ideea nu le aparţine. Am văzut ceva asemănător la Baia Mare, într-o excursie, vara trecută.

— Dar e minunat !

— Mda ! Asta e...

Paharul se umpluse. Simţeam că fierb, dar l-am întrebat reţinut :

— Ascultă, am impresia că nu eşti prea entuziasmat... Ai ceva de spus ?

— Mda !

— Dar nu pricep ce ! E munca colegilor tăi, a clasei tale. Ar trebui să fii mîndru... E o expoziţie straşnică !

— Mda ! Vedeţi ? Tocmai de aceea sînt trist.

Amărăciunea i se citea limpede pe faţă.

— Nu pricep nimic...

— Să vă spun : am lucrat şi eu ceva, şi s-a respins... Asta e !

— Ce ?

— Ceva extraordinar ! se îmbujoră băiatul. O firmă luminoasă. Da, da, cu litere luminoase. Transformatorul l-am lucrat eu ! Avea un sistem de aprindere şi stingere automată la apropierea oricărui vizitator de clanţa uşii de la prima intrare în culoar.

— Interesant !

— Nu-i aşa ?

— Dar n-o văd.

— Nici n-a stat decît o zi. O singură zi...

— Şi de ce-au scos-o?

Băiatul oftă adînc :

— Scria pe ea : „Expoziţia deschisă de la 8 la 10..:

— Şi?

— Şi la cererea generală expoziţia e deschisă toată ziua ! Asta e... Băiatul n-a înţeles de ce l-am luat în braţe şi l-am sărutat. Mă privea

mirat. Am pus degetul la buze şi, depărtîndu-mă, l-am imitat şoptit şi tulburat:

— Secret. Asta e, dragul meu !