Scena XI

ȘEFUL — PROFESORUL

Profesorul a rămas lângă fereastră cu totul cufundat în carte. Nu aude nimic, nu vede pe nimeni.

Lumina a scăzut și mai mult. Șeful îl privește în tăcere câteva secunde, pe urmă se apropie de el.

ȘEFUL

(Încet, cum ar trezi pe cineva din somn, îl bate pe umăr): Dom’ Profesor? Să-ți aprind lampa.

PROFESORUL

(Tresărind, năuc): Cum?

ȘEFUL

Zic, să-ți aprind lampa. S’a întunecat.

PROFESORUL

Nu, că mă duc.

ȘEFUL

Dar de ce? Stai aici liniștit.

PROFESORUL

(Strângând în mâini cartea, cu oarecare neliniște): Am de lucru… Am de citit…

ȘEFUL

Tocmai d’asta zic și eu. Iți aprind lampa… și nu te turbură nimeni. (Aprinzând o lampă de petrol, cu

abat-jour depe birou): Mergem împreună mai târziu… Te duc eu în oraș. Ei, ia șezi… șezi.

PROFESORUL

(Puțin năucit, ezită… parcă ar pleca, dar cercul galben de lumină al lămpii îl atrage, deschide cartea din nou, o

răsfoeste înfrigurat).

ȘEFUL

(Se îndreaptă spre ușă și strigă din prag): Ichim! vezi de lampioane. Și aprinde felinarul pe peron…

Acuma pică acceleratul și ne găsește cu felinarul stins… (Reintră, se apropie de profesor și se uită peste

umărul lui în carte): Frumoasă carte, dom’ Profesor?

PROFESORUL

(Tresărind): Cum?

ȘEFUL

Zic, frumoasă cartea pe care-o cetești?

PROFESORUL

(Evasiv): O carte veche. 

ȘEFUL

De! Cărțile ca vinul. Cu cât îs mai vechi, cu atât îs mai ale dracului… Aveam și eu una mai de

mult, cu poze. Tu! ce poze!… A d-tale are poze?

PROFESORUL

Da. Adică nu… Niște planșe, niște hărți.

ȘEFUL

(Schimbare de ton): Dorn’ Profesor! Să nu te superi că te‘ntreb. E adevărat?

PROFESORUL

Ce?

ȘEFUL

22.000 ai dat pe ea?

PROFESORUL

De unde știi?

ȘEFUL

Păi dacă n’oi ști eu, cine să știe? Nu stau toată ziua aici la gară? 22?

PROFESORUL

(Simplu): Da.

ȘEFUL

Păi nu e mult?

PROFESORUL

Este… dar… ce era să fac ? Aveam nevoie de ea…

ȘEFUL

Ce-o să spue lumea în târg?

PROFESORUL

Ce să spue?

ȘEFUL

Păi de! 22 de mii sunt bani. Și, ca omu, te întrebi? de unde?

PROFESORUL

Am strâns. Economii, lecții particulare… de ani de zile aștept… (Puțin jenat) și m’am și

împrumutat.

ȘEFUL

(Dojenitor): Păi vezi! 

PROFESORUL

Dar mâine e întâiu… iau leafa dela liceu… și plătesc.

ȘEFUL

Patimă mare, dom’ Profesor… (Cu alt ton): Da barem face? Ce scrie în ea? Despre ce e vorba?

PROFESORUL

(Bănuitor, se ridică): E târziu… Mă duc.

ȘEFUL

Așteaptă, frate, că mergem împreună. Numai să treacă acceleratul și închid prăvălia.

PROFESORUL

Închizi ?

ȘEFUL

Adică, vorba vine. Până la noapte, la 11,35 nu mai am niciun tren. Și pe urmă-mi ține locul

Antoniu, impiegatul.

(Între timp lumina a scăzut mult. Peronul aproape nu se mai vede prin fereastră. Se deslușește totuși umbra lui

Ichim, care apare din stânga, cu un baston de lampagiu fi se oprește în fata felinarului).