Scena IX

MONA — D-ra CUCU

D-ra Cucu a rămas la fereastră, privind spre stradă. Mona se apropie de ea.

MONA

D-ră Cucu! (O atinge ușor pe umăr): D-ră Cucu! (D-ra Cucu se întoarce. Mona ezitând, o privește o secunda

și abia pe urmă cutează): D-ta… d-ta ai fost frumoasă?

D-ra CUCU

(Tăcere. Lungă tăcere): Așa se spunea.

MONA

Cine spunea?

D-ra CUCU

(Plină de amintiri): Ei!

MONA

Dar M-me Chiroiu, a fost frumoasă?

D-ra CUCU

Cine? Spălăcita aia?

MONA

Dar m-me Lascu?

D-ra CUCU

Să vorbim, să n’adormim!

MONA

Și nu e nimeni? nimeni?

D-ra CUCU

Tot eu sunt mai bine ‘n târg.

MONA

Dar… dac’ași rămâne și eu?

D-ra CUCU

D-ta? Vrei să rămâi aici? (Gest care arată casa, târgul, tot. Pe urmă, după o nouă tăcere, cu ceva simplu,

emoționat în voce): D-ră… sau doamnă…

MONA

Poți să-mi spui oricum. Sunt și una și alta. Cum vrei s’o iei. 

D-ra CUCU

Drăguțo! Ești prea frumoasă. Pleacă.

MONA

Să plec? De ce?

D-ra CUCU

E trist.

MONA

Trist? E atâta soare! Atâta lumină!

D-ra CUCU

Astăzi. Dar când plouă?

MONA

Plouă?

D-ra CUCU

Păi da. Destul de des… Și iarna! (Gest decolat): Parcă sunt douăzeci de ierni într’una singură.

MONA

Dar el?

D-ra CUCUC

Cine „el”?

MONA

(Gest vag spre masa de scris).

D-ra CUCU

Miroiu?

MONA

Marin.

D-ra CUCU

Cu cărțile lui. E fericit.

MONA

(Pe gânduri): E așa de drăguț. (Tăcere): Era așa drăguț.

D-ra CUCU

Era. Ai spus „era”. (Iese ușor, discret, pe ușa lăsată deschisă de Grig).