Scena V

GRIG — MONA

Grig l-a petrecut pe șef până în prag. Rămas singur, se întoarce, pășește spre ușa din stânga, se oprește în fața ei, se uita o secundă sau două, cu un vag surâs amuzat, pe urmă foarte calm, pune mâna pe clanță și deschide. Nu intră. Rămâne locului, dar face semn cu degetul arătător, chemând-o pe Mona, iar când vede ca ea nu răspunde, repetă gestul. Mona iese în sfârșit de acolo.

E puțin jenată, dar nu prea mult. Se privesc în tăcere unul pe altul câtva timp.

GRIG

Bună dimineața Mona.

MONA

Bună dimineața Grig.

GRIG

Ai dormit bine?

MONA

Mulțumesc. Tu?

GRIG

N-am dormit deloc. Am stat la joc până la cinci dimineața. Am fost în serie mare. Pe urmă m-am

dus la hotel, credeam că ești acolo.

MONA

Nu eram.

GRIG

Nu. Nu erai. Am luat repede o baie, m’am schimbat și am pornit să te caut.

MONA

Și m-ai găsit.

GRIG

După cum vezi. Eu totdeauna te găsesc.

MONA

Cine știe? Poate că de astădată… nu.

GRIG

(N-a dat atenție): Intâi crezusem că ai schimbat numai camera, dar portarul mi-a spus că nici nu te

văzuse prin hotel și că, de altfel, nici nu avea camere libere. Atunci mi-am închipuit că ai trecut

peste drum la Caraiman.

MONA 

Eroare.

GRIG

Exact. Eroare. Nu erai nici acolo. Dar cineva din hall te zărise coborând scările spre gară.

MONA

Întocmai.

GRIG

Și la gară, tipul dela bar, Jean, chelnerul, te văzuse urcându-te în accelerat.

MONA

Ai mulți informatori.

GRIG

Ii plătesc bine.

MONA

Știu.

GRIG

Am telefonat la București,acasă. Nu veniseși. Am telefonat la gară să văd dacă trenul nu avea

întârziere. Nu. Sosise regulat. Atunci…atunci am început să fiu îngrijorat.

MONA

Tu?

GRIG

Eu.

MONA

Îngrijorat?

GRIG

Foarte.

MONA

Nu te recunosc.

GRIG

Timp de cinci minute.

MONA

Așa da.

GRIG 

Fiindcă după cinci minute mi-am adus aminte că n’aveai un ban în poșetă și că probabil te-au dat

jos pe undeva în vre-o gară.

MONA

Ești foarte inteligent.

GRIG

Sunt. M’am urcat în mașină și am pornit-o metodic, din gară în gară. Până aici. Simpatic șeful

gării.

MONA

Daa.

GRIG

{După o secundă de tăcere, părăsind tonul de glumă de până acum): Mona!.

MONA

Grig!

GRIG

Recunoaște că cearta noastră de aseară a fost o prostie.

MONA

O mare prostie.

GRIG

Recunoaște că eu personal, n’am avut nicio vină.

MONA

Niciuna.

GRIG

(Brusc, iritat): Ți-am spus de atâtea ori, că nu-mi place, când joc, să stai în spatele meu și să-mi

vorbești și să mă‘ntrebi și să mă sâcâi și să-mi ceri bani. Ce vrei? Sunt jucător. Am și eu

superstițiile mele.

MONA

Foarte normal…

GRIG

(Mai potolit): Vezi? Vezi ce‘nțelegătoare ești acum? (Din nou iritat): Mai ales că pierdeam. Eram

într’un ghinion negru.

MONA

Și după ce-am plecat eu?

GRIG 

Am început să câștig.

MONA

Imediat?

GRIG

Nu. Ceva mai târziu.

MONA

(Interesată): Cam pe la ce oră?

GRIG

Știu eu? Cam pe la 12.

MONA

(Cu o mică tresărire): A!

GRIG

Dar de ce întrebi?

MONA

(A rămas o secundă pe gânduri): Nimic. Mă gândeam la superstiții.

GRIG

A in început să câștig… Și-am intrat într’o serie fantastică… formidabilă… De asta nici n’am

putut să mit ridic dela masă. Până dimineața. Până la cinci.

MONA

Vezi? Ți-am purtat noroc.

GRIG

(Apropiindu-se și mai mult de ea): Mona! (Niciun gest din partea ei. El o apucă ușor de umeri): Mona! Ești

supărată pe mine?

MONA

Nu. Deloc.

GRIG

Deloc, deloc?

MONA

Absolut deloc.

GRIG

Ești o fată delicioasă. (O sărută pe obraz cu oarecare neglijență. Ea-l lasă): Și acuma hai să mergem.

MONA 

Unde?

GRIG

Cum unde? Mașina-i afară. Hai să mergem.

MONA

(Simplu, fără violență): Nu.

GRIG

Cum?

MONA

Eu nu merg.

GRIG

Nu mergi? Dar ce faci?

MONA

Rămân.

GRIG

Unde?

MONA

Aici.

GRIG

(Gest circular, ironic): Aici?

MONA

Da.

GRIG

Fată dragă, e prea târziu, sau prea devreme pentru glume. Mi-e somn. N’am dormit toată noaptea.

Hai. Vino. Plecăm.

MONA

Pleci singur, Grig.

GRIG

Singur? Cum singur?

MONA

Uite așa; singur.

GRIG 

(Ceva mai răstit, ceva mai serios): De ce?

MONA

Pentrucă… pentrucă… Da, n’ai să‘nțelegi. Nu. N’ai să‘nțelegi. Ar fi mai bine să nu pui întrebări și

să io duci. (Cu o schimbare de ton, simplu și grav): Ascultă, Grig. Tu… Ai văzut vreodată Ursa Mare?

GRIG

Ursa ce?

MONA

Ursa Mare?

GRIG

Ești nebună.

MONA

(Cu emoție): Grig! Asta-i drăguț.., Asta-i cel mai drăguț lucru pe care mi l-ai spus de când te

cunosc… Da. Sunt nebună. Pot fi și eu nebună.

GRIG

Asta știam de mult.

MONA

Dar eu nu. Abia astă noapte am aflat. Astă noapte… Aici… Eu am făcut o descoperire. O

sfâșietoare descoperire, Grig. Noi nu suntem fericiți.

GRIG

Noi doi?

MONA

Noi și toată lumea noastră. Nu suntem. Ducem o viață tristă, stupidă…

GRIG

Dar comodă.

MONA

Se poate. Mie nu mi-a plăcut niciodată.

GRIG

Nu ți-a plăcut. Dar ți-a stat bine.

MONA

Martor îmi ești tu, Grig, că nu mi-a plăcut. De atâtea ori am plâns și n’am știut de ce. De atâtea

ori am vrut ml fug și n’am știut unde. Totdeauna, mă auzi? Totdeauna, oricâți bani am avut,

oricâte rochii, oricâte bijuterii, totdeauna am simțit că-mi lipsește ceva, nu știam bine ce…

GRIG 

Ursa Mare probabil…

MONA

Da. Ursa Mare.

GRIG

Mona, tu delirezi.

MONA

Nu, dragul meu, dac’ai ști ce limpede văd. E atâta soare azi dimineața, totul se luminează pentru

mine. Uite, casa asta… florile astea.

GRIG

Florile astea? (Se uită o clipă la florile din vas): Iți plac ție?

MONA

Sunt minunate.

GRIG

Fetițo, tu trebue să te culci. Trebue neapărat să dormi, S’a întâmplat ceva cu tine astă noapte. Ai

băut.

MONA

(Cu un ușor zâmbet secret): Poate.

GRIG

Dar bine, te-ai uitat la zarzavatul ăsta din oală? Morcovi, pătrunjel și păstârnac?

MONA

Grig, nu-ți dau voie.

GRIG

Cum? Nota la florar se ridică în fiecare săptămână la zeci de mii de lei. Florile cele mai palide nu

sunt destul de palide pentru tine. Violetele de Parma în Decemvrie, aduse cu avionul, nu sunt

destul de fragile. Liliacul alb în Ianuarie nu e destul de alb. Florile de seră cele mai scumpe se

ofilesc în camera ta într’o secundă. Ca un abur, ca o respirație și toate astea de ce? Ca să te găsesc

într’o zi, într’un mizerabil târg de provincie, leșinând cu o sorcovă în brațe?

MONA

Taci.

GRIG

De ce să tac? Pentrucă nu vrei s’auzi? Pentrucă ti-e frică?

MONA

Pentrucă e zadarnic. 

GRIG

Recunoaște că ți-e frică. Frică să deschizi ochii, dar deschide-i, Mona și uite-te bine la cotețul ăsta

în care te sbați cu frumusețea ta de prințesă. Nu zău? Ai dormit iu pe salteaua asta găurită?

MONA

Taci. Nu știi ce vorbești.

GRIG

Ai stat tu la masa asta șchioapă?

MONA

(Jignită): Nu e șchioapă.

GRIG

Dar nici mult nu-i lipsește. (Pășește prin odaie, uitându-se cu atenție și ironie la lucruri): E minunat! E

fantastic. (A ajuns lângă ușa din stânga): Și aici ce e? (Deschide și aruncă o privire înăuntru): A! Sala de

baie. Foarte modernă. Îmi place. (Scoate afară stropitoarea și i-o arată): Și sistematică. (Mona

zâmbește. EI pune la loc stropitoarea și pe urmă închizând ușa): Aici ți-ai făcut baia?

MONA

Nu. M’am spălat afară la fântână.

GRIG

Cum?

MONA

Da. E o fântână în curte. N’ai văzut-o când ai intrat? O fântână curată și lanț… M’am spălat

acolo, dimineața, în zori. A fost… a fost divin. Apa rece, vie…

GRIG

(Foarte serios, ca și cum ar fi o întrebare capitală): Mona! Te-ai spălat tu la fântână?

MONA

Da.

GRIG

Tu?

MONA

Eu.

GRIG

Tu, care la București iei două băi pe zi, una dimineața, una seara, într’o infuziune de lavandă, la 26

grade și 5 linii, nicio linie mai puțin, nici una mai mult… te-ai spălat tu în curte, la fântână?

MONA

Da. 

GRIG

Bine, dar atunci e grav… E foarte grav.

MONA

Cât se poate de grav, dragul meu.