Scena VI

GRIG — MONA — PROFESORUL

PROFESORUL

(Intrând repede, cu o rochie de damă pe brațul stâng): Mona! am adus… (Se oprește scurt): Mă iertați… Nu

ești singură?

GRIG

(Cam agresiv): După cum se vede.

PROFESORUL

(Către Mona): Cine e domnul?

MONA

E… (Scurt): fratele meu.

GRIG

Cum?

MONA

Da. E fratele meu.

PROFESORUL

Domnule… sunt… sunt… onorat. (Venind spre el și întinzându-ii mâna): Dați-mi voie. Numele meu

este Miroiu. Marin Miroiu.

GRIG

Îmi pare bine. Îmi pare cu atât mai bine, cu cât am unele întrebări de pus.

MONA

(Voind să-l oprească): Grig?

GRIG

(Către Mona): Eu ori sunt frate, ori nu sunt. Și dacă sunt, pun întrebări. (Către Miroiu): Domnule, te

rog să-mi explici ce s’a întâmplat azi noapte aici?

MONA

(Cu un strigăt, abia exprimat): Grig.

GRIG

Da. Ce s’a întâmplat? Fiindcă ceva s’a întâmplat.

PROFESORUL

(Intre jenă și cavalerism): Domnule… 

GRIG

Fata asta care zice că e sora mea și pe care o reneg…

MONA

Grig!

PROFESORUL

Sunteți prea aspru.

GRIG

Fata asta a plecat aseară de lângă mine. A fugit. Și o regăsesc aici, în casa d-tale, amețită, scoasă

din minți, delirând. Ce i-ai făcut, domnule? (Ca și cum deodată ar descoperi adevărul): I-ai dat de băut.

PROFESORUL

Domnule… dați-mi voie… cum puteți crede?

GRIG

Ai îmbătat-o.

MONA

Grig, nu fi absurd.

GRIG

Ai îmbătat-o. Cu ce? De ce?

PROFESORUL

Domnule… înțeleg prea bine… indignarea, neliniștea… e datoria dv. de frate, nu?… La urma

urmelor, sângele apă nu se face… Dar vă asigur că eu… că Mona…

GRIG

„Mona”? Ii spui pe nume?

PROFESORUL

(Jenat): Acum, după tot ce s’a întâmplat.

GRIG

(Isbucnind): Dar ce s’a întâmplat, pentru numele lui Dumnezeu! vorbește odată! vorbiți odată!

PROFESORUL

Domnule! am onoarea… vreau să spun… (Luând repede și eroic hotărârea): Vă rog să-mi faceți

cinstea de a-mi acorda mâna surorei dv.

MONA

(Afolată): Dumnezeule!

GRIG 

Mâna su… (O clipă de suspensie, până sezisează situația): A! Dar bine, atunci lucrurile se schimbă.

(Către ea): Ascultă, Mona, ăsta-i un om de onoare. De ce nu mi-ai spus? (Către Profesor): Domnule,

îți cer iertare. Eu mă temeam că sora mea… (Întorcând o secundă capul spre ea): Biata mea soră… a

căzut pe mâna unui vulgar craiu, a unui don-juan fără scrupule, a unui seducător primejdios. Dar

nu! D-ta ești o conștiință.

MONA

(Încet dar fierbând): Și dumneata un imbecil.

GRIG

Te rog să nu mă insulți, într’un moment așa de solemn. (Către Profesor): Tinere, cererea d-tale, mă

ia—drept să-ți spun — puțin pe nepregătite.

PROFESORUL

Și pe mine.

GRIG

N’ași putea să dau un răspuns imediat.

PROFESORUL

Evident. Înțeleg.

GRIG

Înainte de a vă da consimțământul meu… fiindcă, dacă nu mă‘nșel, d-ta asta vrei dela mine;

consimțământul.

PROFESORUL

Da… sigur…

GRIG

(Scurtă privire spre Mona): E colosal. (Către Profesor): Înainte de a vă da consimțământul și

binecuvântarea… trebue să știu și eu pe ce mâini o las, în ce casă…

PROFESORUL

(Stingherit): O! casa…

GRIG

N’am nimic de spus. E foarte frumoasă. Arc flori. Arc fântână. Are tot ce-i trebue.

MONA

(Către Grig încet): Ești grotesc.

PROFESORUL

Nu, n’are. Îmi dau seama că Mona vine dintr’altă lume. I-am spus și aseară. Din cu totul altă

lume. Și nu trebue să credeți că dacă prin… printr’o împrejurare năucitoare… a venit aici, la

mine, eu am uitat, eu uit tot ce ne desparte. Dar vedeți, eu am o carieră, o situație. Sunt profesor

definitiv. 

GRIG

(Către Mona): Definitiv!

PROFESORUL

Cu o gradație.

GRIG

Frumos!

PROFESORUL

O leafă mică, dar sigură. 11.273 de lei.

GRIG

Fără rețineri?

PROFESORUL

Fără.

GRIG

Admirabil. 11.273! Ea e o fată ordonată, strângătoare.

MONA

(Încet): Ești odios.

PROFESORUL

Chiar adineaori am fost pe la școală și i-am luat. (Bagă mâna în buzunarul hainei, scoate câteva bancnote

cu stângăcie și le vâră la loc): Azi e întâiu. (Aducându-și aminte): Uite, Mona, rochia. Am trecut pe la

Pascu. Cât p’aci să uit. Altceva n’am găsit. (Întinde rochia, o oribilă rochie „de gata”, cu agățătoare).

GRIG

(Luând el rochia): Ce-i asta? (O ridică de mânerul agățătoarei).

MONA

(I-o ia din mână): Lasă. (Aruncă rochia repede pe un scaun).

PROFESORUL

Înțelegi? Nu poate să iasă în oraș așa cum este. (Îngrijorat): Nu-ți place, Mona?

MONA

Ba da. (Încet lui Grig): Ești odios.

PROFESORUL

Fiindcă dacă nu-ți place, o primește înapoi. Așa m’am înțeles cu Pascu. Dar nu acum, că n’am

timp. Trebue să mă duc și la școală. (Către Grig): Știți, am oră dela 9—10.

GRIG 

Aa! Atunci du-te.

PROFESORUL

Dau o fugă pân’acolo și mă ‘ntorc. Că lecția tot n’o fac. Nici n’ași fi în stare. Prea sunt… prea

sunt… Dar măcar să le spun. Să știe că nu viu. Să puie pe altul în loc… (A făcut un pas spre ușe):

Aa! Unde mi-e capul? (Scoate din celălalt buzunar al hainei un pachet învelit în hârtie): Uite Mona. (Se

întoarce, îi dă pachetul și pe urmă explicativ, către Grig): Ceva de mâncare. I-e foame săraca.

MONA

N’a mâncat nimic de ieri… (A ajuns lângă ușe): eu mă ‘ntorc! (Iese).