Scena XII

MONA — GRIG — UDREA — PROFESORUL

PROFESORUL

(Intrând fericit): Mona!

MONA

Marin! (Tăcere stânjenită).

PROFESORUL

(După ce s’a uitat la toți trei cu oarecare presimțire în glas): Mona!

MONA

(După o nouă tăcere): Grig! Domnul Udrea e profesor de muzică și compozitor. Mare talent. A scris

o simfonie.

UDREA

In patru părți. Alegro, Andante, Scherzo…

PROFESORUL

(Cu nesfârșita tristețe): Și iar Alegro…

MONA

Dacă vrei tu… întreabă-l. Să-ți povestească. Are nevoie de un instrument…

UDREA

(Protestând): Doamnă…

GRIG

Foarte bine, maestre. Să vedem. Poate e ceva de făcut. Vino cu mine în stradă, că dracii ăia de

copii, se tot cațără pe automobilul meu… Vino și stăm de vorbă… (Ies amândoi, vorbind).

VOCEA LUI UDREA

(De afară, depărtându-se prin grădină): Să vedeți, d-voastră. Pân’la Scherzo ar merge cum ar

merge. Dar dela Scherzo încolo… întâiu intră alămurile; pam – pam – pam – pam… (Vocea se

pierde, se stinge. Mona și Profesorul au tăcut, ca și cum ar fi ascultat vocile ce se depărtau).