SCENA XX

DIRECTORUL, POMPILIAN

DIRECTORUL (rămas singur, înconjoară masa lui Ștefănescu, se uită distrat prin hârtii): O lovitură… o lovitură… (Se așază pe scaunul lui Ștefănescu și își aprinde o țigară.)

POMPILIAN (intră în mare grabă prin stânga, se repede la ușa direcției, o deschide): Domnule director! (A băgat de seamă că nu e nimeni la direcție, și se întoarce.) Niță! Șefule! Directorul a plecat?

DIRECTORUL (leneș): Ce e, Pompilian?

POMPILIAN: Acolo sunteți? (Vine grabnic spre boxă și se oprește în pragul ei. E, în mod vizibil, purtătorul unei mari vești.) Domnule director! Să vă spun una… să-ncremeniți!

DIRECTORUL (mai degrabă indiferent): Spune.

POMPILIAN: Cine credeți că e jos?

DIRECTORUL: Unde jos?

POMPILIAN: Jos, la noi. Pe scări.

DIRECTORUL (ridicare din umeri): Știu eu?!

POMPILIAN (se apropie de birou, se reazemă cu amândouă mâinile de margine, se apleacă peste masă): Bucșan.

DIRECTORUL (surprins, neîncrezător): Griguță?

POMPILIAN: El.

DIRECTORUL (care nu poate crede): Bucșan-Remet?

POMPILIAN: În persoană.

DIRECTORUL: Fugi d-acolo!

POMPILIAN (vexat): Dom’le director, îmi pare rău! Nu-l cunosc eu pe Bucșan? L-am văzut cu ochii mei, jos la poartă. Întreba la ce etaj e „Deșteptarea” și dacă directoru-i aici. Vine, vă spun ca vine. Am luat-o ’nainte pe scări să v-anunț. 

DIRECTORUL (e într-adevăr uimit; se ridică în picioare): Bucșan aici! (Repede:) Pompilian, șterge-o.

POMPILIAN: Am dispărut.

DIRECTORUL: Dar rămâi pe aproape. Stai pe la administrație. Cine știe? Poate avem nevoie de tine.

POMPILIAN: Am înțeles. (Iese repede prin dreapta.)