SCENA XIII

BUCȘAN, MAGDA

MAGDA: Domnule, oricât de surprinzătoare ar putea să pară vizita mea aici, la această oră…

BUCȘAN: Domnișoară, aici, în biroul acesta, nici o vizită nu e surprinzătoare. La nici o oră. Te rog să șezi și să nu-mi ceri scuze. Nu mă deranjezi deloc.

MAGDA: Nu mă gândeam să cer scuze și știam că nu te deranjez. Ba chiar, în anumit fel, cred că eram așteptată.

BUCȘAN: Așteptată — mărturisesc că nu. Dar binevenită.

MAGDA: Asta o să vedem… Domnule Bucșan! Ne-am cunoscut astăzi, și mai ales ne-am despărțit, într-un mod…

BUCȘAN: Ciudat…

MAGDA: Cel puțin ciudat. Intervenția mea într-o conversație care, personal, nu mă privea deloc, a fost poate violentă.

BUCȘAN: Dar sinceră.

MAGDA: Prea sinceră.

BUCȘAN: Îți pare rău?

MAGDA: Încă nu știu dată trebuie să-mi pară rău. Vezi, au trecut de atunci câteva ore. Și mi-e teama că am provocat, fără voia mea, o serie de încurcături, care ar putea să ducă la o catastrofă. 

BUCȘAN: Catastrofă? Pentru cine?

MAGDA: Pentru toată lumea. Pentru dumneata în primul rând.

BUCȘAN: O! Nicio grijă. Dacă e vorba de mine, nicio grijă.

MAGDA: Îmi pare bine că te văd așa de calm. Azi după masă erai mai nervos.

BUCȘAN: Între timp m-am liniștit.

MAGDA: Dar eu, nu. Vezi, mă plimbam adineauri — înainte de a te chema la telefon — mă plimbam jos, pe stradă, în fața clădirii dumitale. Frumoasă clădire! Câte etaje! Câte ferestre! Și deodată mi s-a părut că toată această clădire se clatină, se prăbușește…

BUCȘAN (iritat): Domnișoară!

MAGDA: Mi s-a părut.

BUCȘAN: Ai prea multă imaginație.

MAGDA: Se poate. Dar nu știi ce straniu lucru este noaptea, într-o clădire cu patru sute de ferestre, întunecate, o singură fereastră luminată. Îți spui: acolo e un om care veghează, un om care se zvârcolește, care se teme.

BUCȘAN: Domnișoară! Cine ești dumneata?

MAGDA: E nevoie să arăt hârtiile mele de identitate?

BUCȘAN: Nu. Dar e nevoie să știu cine ești. Ce căutai în casa profesorului Andronic? Ce cauți aici?

MAGDA: Ce caut aici, am să spun. De aceea am venit. Ce căutam în casa lui Andronic… întrebarea e mai indiscretă…

BUCȘAN (bănuitor): Trebuie să înțeleg că…

MAGDA: Înțelege ce vrei, dar nu-mi pune întrebări.

BUCȘAN: Ești… ești prietena lui? (A evitat să spună „metresa”.)

MAGDA: Am aerul?

BUCȘAN: Drept să spun, nu. Semeni mai mult a fată de școală.

MAGDA: E genul meu. (Ia de pe birou o țigaretă și o aprinde cu degajare.) Îmi dai voie?

BUCȘAN: Prietena lui! Prin urmare, izbucnirea dumitale de azi după masă a fost o scenă.

MAGDA: Așa se numește?

BUCȘAN: O scenă de menaj. Erați supărați. Ai vrut să te răzbuni.

MAGDA: Da și nu. Mai mult am vrut să mă apăr.

BUCȘAN: Nu înțeleg.

MAGDA: Vezi, dumneata nu-l cunoști pe Andronic. E un om primejdios.

BUCȘAN: Nu pare.

MAGDA: Pe aceea e primejdios. Pentru că nu pare. Dar când se dezlănțuie, e sălbatec. E un tip rece, aspru, violent. E năprasnic!

BUCȘAN: Frumos portret! Îl iubești?

MAGDA: Nu știu dacă îl iubesc! Mă amețește. Mă domină. Lângă el simt primejdia. Lângă el simt că totul în viață e posibil. N-are scrupule, n-are prejudecăți, n-are ezitări. E ca o mare furtună.

BUCȘAN: Mă sperii.

MAGDA: Aș vrea să te sperii. Am venit ca să te sperii.

BUCȘAN: Ești sinceră.

MAGDA: N-am timp să nu fiu sinceră. Sunt prea multe lucruri în joc. Suntem cu toții în joc, și nu e timp să ne ascundem unul de altul.

BUCȘAN: Vrei să te explici?

MAGDA: Uite. Am știut de la început că Andronic are afacerea Protar în mână.

BUCȘAN: O cunoști și dumneata?

MAGDA: Vag. Dar am știut că are documente care te privesc și că poate să vorbească.

BUCȘAN: Canalia!

MAGDA (jignită): Domnule!

BUCȘAN: Te rog să mă scuzi.

MAGDA: Că poate să vorbească, dar că poate să și tacă.

BUCȘAN: N-am fost la el? Nu i-am oferit?…

MAGDA: Știam că ai să vii. Bănuiam că vei face propuneri rezonabile.

BUCȘAN: Nici nu m-a lăsat să vorbesc.

MAGDA: Propuneri rezonabile pe care eram convinsă că el le va accepta.

BUCȘAN: Totuși…

MAGDA: Dar la venirea dumitale, s-a răzgândit. Probabil că și-a spus: ce-mi poate oferi omul ăsta e mult mai puțin decât îi pot smulge eu dacă lupt cu el. Mai bine să lupt.

BUCȘAN: Și atunci?

MAGDA: Și atunci a inventat jocul pe care l-ai văzut. Că nu te cunoaște. Că nu știe cine ești. Că totul e o confuzie, o eroare… Și dumneata erai gata să crezi.

BUCȘAN: Pentru că nu înțelegeam — și nici acum nu înțeleg — ce urmărea negând. De ce? 

MAGDA: Foarte simplu. Voia să te deruteze. Să te liniștească. Să-ți înlăture orice bănuială, și pe urmă, după două-trei zile, prin surpriză, să lovească.

BUCȘAN: Și de ce nu l-ai lăsat?

MAGDA: Pentru că n-am vrut. Eram convinsă că se înșală. Vezi, dumneata și Andronic aveți același cusur. Nu vă cunoașteți unul pe altul. Fiecare din voi crede că-l va distruge cu ușurință pe celălalt. Dar eu îmi dau seama că sunteți amândoi îngrozitor de puternici și că lupta poate fi teribilă.

BUCȘAN: Aici ai dreptate: teribilă.

MAGDA: De aceea am sărit astăzi între voi. Voiam cu orice preț să-l oblig pe Andronic să nu mai simuleze și să discute deschis cu dumneata. Voiam să vă înțelegeți pe loc și să terminați în mod cuminte întreaga afacere.

BUCȘAN: N-ai reușit.

MAGDA: Nu. Dumneata ai plecat trântind ușile, iar el s-a apucat imediat să scrie.

BUCȘAN: Să scrie ce?

MAGDA: Despre ovăz și despre alte plante.

BUCȘAN: Prin urmare lupta e deschisă?

MAGDA: Da.

BUCȘAN: Fie. Sunt gata.

MAGDA: Și el. Numai eu nu sunt gata. Numai eu mai vreau, mai încerc să vă opresc… Cât nu e prea târziu.

BUCȘAN: Eu mi-am luat măsurile mele.

MAGDA: Și el pe ale lui.

BUCȘAN: Bănuiesc. Va scrie un articol.

MAGDA: Poate o carte.

BUCȘAN: Poate zece cărți. Va ține conferințe. Va vorbi la facultate.

MAGDA: Nu. La facultate nu va vorbi.

BUCȘAN: De ce?

MAGDA (foarte vag): Știu eu?

BUCȘAN: Nu-și mai ține cursul?

MAGDA: Deocamdată nu.

BUCȘAN: Nici mâine?

MAGDA: Mai ales mâine.

BUCȘAN (scurt, violent): Asta nu se poate!

MAGDA: De ce nu se poate? Aveai de gând să te înscrii student la Facultatea de litere?

BUCȘAN (fierbând): Canalia!

MAGDA: Nu e o canale. E mai mult. E mult mai mult! E un aventurier. Un mare aventurier.

BUCȘAN: Mă ameninți?

MAGDA: Te previn. Te-ai uitat bine la el? Ai observat cu cine seamănă?

BUCȘAN: Nu.

MAGDA: Și totuși e izbitor. Când îl vezi prima oară, îți taie respirația. Serios? N-ai băgat de seamă?

BUCȘAN: Ce?

MAGDA: Că seamănă?

MAGDA (tainic): Cu Alexandru cel Mare

BUCȘAN: Nu știu. Nu cunosc.

MAGDA: Aceeași privire. Aceeași expresie. Și cu un asemenea om vrei să te lupți dumneata? Te plâng. 

BUCȘAN: Plânge-l pe el.

MAGDA: El n-are nimic de pierdut. Cel mult o biată jumătate de catedră. Dar dumneata rămâi descoperit cu toată averea, cu toate fabricile, cu toate uzinele, cu toate birourile. Nu le simți pe toate cum se clatină încet, ca înainte de cutremur?

BUCȘAN: Domnișoară! Ce vrei? Ce propui?

MAGDA: Îți propun liniștea. Îți aduc liniștea.

BUCȘAN: N-am nevoie. Sunt liniștit.

MAGDA: Nu-i adevărat. Dacă ai fi liniștit, nu te-ai găsi aici, la ora asta.

BUCȘAN: Dar nici dumneata.

MAGDA: Eu n-am spus că sunt liniștită. Dimpotrivă. Nu sunt de loc.

BUCȘAN: Ai motive personale?

MAGDA: Da.

BUCȘAN: De ordin intim?

MAGDA: Întrebi prea mult. Atâta lucru îți pot spune: vreau ca Andronic să place din țară, departe, cu mine.

BUCȘAN: E la mijloc altă temele?

MAGDA: Ți-am spus că întrebi prea mult! Lasă-mă și pe mine să întreb: nu crezi că dacă va pleca mâine dimineață într-un lung voiaj de trei ani, departe, undeva în Asia, dumneata vei dormi mai liniștit?

BUCȘAN: S-ar putea.

MAGDA: Atunci, voiajul ăsta e o soluție.

BUCȘAN: Scumpă?

MAGDA: Nu știu ce numești dumneata scumpă.

BUCȘAN (ia la întâmplare o hârtie de pe birou și scrie cu un creion, luat de pe birou, o cifră): Atât… (îi întinde hârtia:) ar fi de ajuns?

MAGDA (luându-i creionul din mână, corectează): Da, dacă mai adăugăm un zero la sfârșit.

BUCȘAN: Se face prea mult.

MAGDA: Pentru ce capeți în schimb – liniștea dumitale – e destul de puțin.

BUCȘAN (după o clipă de gândire, brusc): Pot să-l văd pe Andronic?

MAGDA: Da. Îl aduc imediat.

BUCȘAN: Unde e?

MAGDA: E pe aici. Pe aproape. Mă așteaptă.

BUCȘAN: Bine.

MAGDA: Dar fii atent cum vorbești cu el. E așa susceptibil!

BUCȘAN: La prețul ăsta, ar putea să fie!

(Magda iese prin stânga.)