Capitolul XIII.

Aflând că trebuie să rămână la Spychów din porunca lui Maćko, de uimire, părere de rău şi supărare, Jagienka nu mai fu în stare să îngaime nici un cuvânt. Rămase cu ochii ţintă asupra cehului care, înţelegând cât era de neplăcută vestea pe care i-o adusese, îi propuse:

Aş vrea să-ţi dau seamă Domniei Tale şi despre ce-am aflat la Szczytno, pentru că sunt foarte multe noutăţi însemnate.

Dar despre Zbyszko sunt?

Nu, numai de la Szczytno, ştiţi că.

Înţeleg! Copilul de casă să scoată şeile de pe cai, iar tu vino cu mine.

Şi spunându-i slujitorului să îndeplinească porunca, îl lua pe ceh cu ea.

De ce ne-a părăsit Maćko? De ce noi trebuie să rămânem la Spychów şi de ce v-aţi mai întors voi? Întrebă dintr-o răsuflare.

Eu m-am întors, răspunse Hlawa, pentru că aşa mi-a poruncit Maćko. Voiam să mă duc şi eu la război, dar porunca-i poruncă. Cavalerul Maciek mi-a spus aşa: „Tu întoarce-te, ai grijă de jupâniţă şi aşteaptă noutăţi de la mine. E cu putinţă s-o însoţeşti la Zgorzelice, fiindcă nu se poate duce singură”.

Pentru Dumnezeu! Ce s-a întâmplat? Au găsit-o pe fiica lui Jurând? Aşadar, Maćko n-a plecat la Zbyszko, ci după Zbyszko? Ai văzut-o? Ai vorbit cu ea? Pe ea de ce n-ai adus-o şi unde este acum?

Cehul, ascultându-i năvala întrebărilor, îi făcu o plecăciune adâncă şi-i zise:

Să nu te superi, Luminăţia Ta, că n-o să-ţi pot răspunde la toate întrebările deodată, că nu-i chip; o să le iau pe rând, dacă mă învoieşti.

Bine! Au găsit-o sau nu?

Nu, dar se ştie sigur că a fost la Szczytno, apoi au dus-o spre castelele răsăritene.

Şi noi de ce trebuie să aşteptăm la Spychów?

Păi, dacă o vor găsi? Atunci, vezi şi Luminăţia Ta că. De bună seamă n-ar mai avea rost.

Jagienka tăcu, doar obrajii i se rumeniră.

Dar cehul urmă:

Am crezut şi încă mai cred că din mâinile feciorilor de câini n-o vom smulge vie, dar totul stă în puterea lui Dumnezeu. Trebuie să povestesc totul de la început. Am ajuns la Szczytno şi gata. Cavalerul Maćko i-a arătat ajutorului de primar scrisoarea lui Lichtenstein, iar acesta, deoarece fusese în tinereţe scutierul lui Kuno, i-a sărutat pecetea de faţă cu noi, ne-a primit în ospeţie şi n-a bănuit nimic. Dacă am fi avut câţiva ţărani prin împrejurimi, am fi putut cuceri şi castelul, atâta încredere avea în noi. N-am întâmpinat nici o piedică nici când ne-am dus la preot, cu care am stat de vorbă două nopţi încheiate şi am aflat lucruri ciudate, pe care le ştia de la călău.

Călăul e mut.

E mut, dar ştie să-i spună totul prin semne preotului care-l înţelege ca şi când i le-ar spune prin viu grai. Lucruri de pomină şi cred că aici e mâna lui Dumnezeu. Călăul i-a tăiat mâna lui Jurând, i-a smuls limba şi i-a picat smoală topită în ochi. Când este vorba de un bărbat, nu se dă în lături de la nici un chin şi dacă i s-ar porunci să-l sfâşie cu dinţii, ar face-o şi pe asta. În schimb, asupra unei fete nevinovate n-ar ridica mâna să-l pici cu ceară. Şi asta numai din pricină că a avut şi el o singură fată cândva, pe care o iubea grozav şi pe care teutonii.

Aici, Hlawa se poticni şi nu ştia cum să vorbească mai departe, ceea ce văzând, Jagienka întrebă:

De ce vrei să-mi spui de fata călăului?

Fiindcă are legătură, răspunse cehul. Când tânărul nostru stăpân l-a căsăpit pe cavalerul Rotgier, bătrânul comtur Zygfryd a turbat nu alta. La Szczytno se vorbea că Rotgier era fiul lui, şi preotul a adeverit că nici un tată nu şi-a iubit fiul mai mult. Şi drept răzbunare, şi-a vândut sufletul diavolului, lucru pe care călăul l-a văzut! Vorbea cu mortul ca şi cu Domnia Ta, iar celălalt râdea la el din sicriu, aci scrâşnea din măsele, aci îşi lingea buzele de bucurie că bătrânul comtur i-a făgăduit capul stăpânului Zbyszko. Dar pentru că atunci nu avea cum să ajungă la stăpânul Zbyszko, deocamdată a poruncit să-l tortureze pe Jurând, apoi i-a pus limba şi mâna în sicriul lui Rotgier care a început să le mănânce crude.

Mi-e groază să te mai ascult. În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, amin! Rosti Jagienka.

Şi ridicându-se, mai puse lemne pe foc, fiindcă se înserase de-a binelea.

Păi cum! Continuă Hlawa. Nu ştiu cum va fi la Judecata de apoi, pentru că ce-i al lui Jurând, trebuie să se întoarcă la el. Dar asta nu-i pentru mintea omenească. Călăul a văzut toate acestea. După ce l-a săturat pe strigoi cu carne de om, bătrânul comtur s-a dus să-i aducă şi copila lui Jurând, fiindcă celălalt se vede că-i şoptise că ar vrea să bea zeamă de sânge nevinovat. Dar călăul care, cum am mai spus, face de toate, dar nu poate nedreptăţi o fată, se tupilase mai înainte pe scară. Ne-a spus preotul că nu e întreg la minte, dar asta pricepe şi el, iar la nevoie nu-l întrece nimeni în şiretenie. S-a aşezat deci pe scară şi a aşteptat să vină comturul. Acesta a auzit răsuflarea călăului, i-a zărit pupilele lucind şi s-a înfricoşat că este strigoiul. În acest timp, călăul l-a izbit cu pumnul în grumaz! Credea că o să-i rupă şira spinării, aşa că n-o să se vadă nici un semn, dar nu l-a omorât. Comturul, însă, şi-a pierdut cunoştinţa şi s-a îmbolnăvit de spaimă, iar după ce s-a însănătoşit, i-a fost frică s-o mai năpăstuiască pe fiica lui Jurând.

În schimb, a îndepărtat-o.

A dus-o cu el şi l-a luat şi pe călău. Nu ştia că el o apărase pe Danusia. A crezut că e vreo putere neînţeleasă, rea sau bună. A preferat să nu-l lase la Szczytno. Se temea de mărturia lui. E mut, dar la judecată, ar putea spune tot ce ştie cu ajutorul capelanului. Astfel că preotul i-a spus în cele din urmă, cavalerului Maćko aşa: „Bătrânul Zygfryd n-o s-o omoare pe fiica lui Jurând, pentru că se teme, şi chiar dacă i-ar porunci altcuiva, câtă vreme trăieşte Diederich, nu va izbuti; mai ales că a mai apărat-o o dată”.

Preotul ştia unde a dus-o?

Nu ştia prea bine, dar auzise vorbindu-se ceva despre Ragneta, un castel care se află nu departe de graniţa cu Lituania sau Samogiţia.

Şi Maćko ce-a zis?

Cavalerul Maćko, auzind aceasta, mi-a spus a doua zi: „Dacă-i aşa, s-ar putea s-o şi găsim, iar eu trebuie să alerg cât mai repede la Zbyszko, ca să nu se lase păcălit în privinţa Danusiei, aşa cum s-a întâmplat cu Jurând. N-au decât să-i spună că i-o înapoiază, numai dacă vine s-o ia, şi o să se ducă, iar abia atunci bătrânul Zygfryd se va răzbuna pe el din cauza lui Rotgier într-un fel cum nu s-a mai pomenit”.

Este adevărat! Strigă liniştită Jagienka. De vreme ce s-a grăbit, aşa e chiar mai bine.

Iar după o clipă, adresându-i-se lui Hlawa:

Numai că a greşit, când te-a trimis aici. La ce bun să ne păzeşti aici la Spychów? O să ne păzească şi bătrânul Tolima, iar acolo i-ai fi de folos lui Zbyszko, fiindcă eşti şi puternic, şi mintos.

Dar în caz de ceva, cine o să te însoţească, stăpână, până la Zgorzelice?

La nevoie, poţi să vii aici înaintea lor. Dacă au de trimis vreo veste, o s-o trimită prin tine şi atunci o să mă duci şi la Zgorzelice.

Cehul îi sărută mâna şi întrebă cu glas mişcat:

Aşadar, în tot acest timp, ai să rămâi aici?

Dumnezeu are grijă de orfani! O să rămân.

Şi n-o să ţi se urască? Ce-o să faceţi aici?

O să-L rog pe Domnul Iisus să se întoarcă Zbyszko cu bine, iar vouă să vă dea sănătate tuturor.

Şi spunând acestea, izbucni într-un plâns cu suspine.

Scutierul se înclină din nou înaintea ei.

Eşti ca un înger din cer, se bucură.