Capitolul XL.

Zăboviră o vreme la Płock, ca să pună rânduială în testamentul abatelui, iar după ce făcură rost de documentele doveditoare, porniră mai departe fără să se odihnească prea mult pe drumul care era uşor şi fără primejdii, deoarece căldura mare uscase noroaiele, îngustase râurile, iar drumurile largi treceau printr-un ţinut liniştit, locuit de oameni buni şi ospitalieri. Totuşi, de la Sieradz, prudentul Maćko repezi un slujitor la Zgorzelice să vestească sosirea lui şi a Jagienkăi, drept care Jaśko, fratele Jagienkăi le veni în întâmpinare până la jumătatea drumului în fruntea a douăzeci de argaţi înarmaţi şi-i conduse până acasă.

Întâlnirea prilejui multă bucurie, bineţe şi strigăte, Jaśko semănase întotdeauna cu Jagienka ca două picături de apă, dar o întrecuse în înălţime. Era un flăcău pe cinste: îndrăzneţ, vesel ca răposatul Zych, de la care moştenise pofta de a cânta mereu şi vioi ca o scânteie. Simţea că are o vârstă, putere şi se socotea bărbat, fiindcă îşi conducea slujitorii ca o căpetenie adevărată, iar ei îi îndeplineau fiecare poruncă într-o clipită, temându-se de prestigiul şi autoritatea lui.

Maćko şi Jagienka rămaseră uimiţi, iar el se miră cu mare bucurie de frumuseţea şi obiceiurile alese ale surorii lui, pe care n-o mai văzuse de mult. Le spuse că tocmai se pregătea să se ducă la ea şi puţin a lipsit ca să nu-l găsească acasă, pentru că şi aşa avea nevoie să vadă lumea, să aibă de-a face cu oamenii, să deprindă îndeletnicirile de cavaler şi ici şi colo să găsească ocazia de a lupta cu călătorii mai de soi.

Să cunoşti lumea şi obiceiurile oamenilor, îi spuse Maćko, e un lucru bun, fiindcă te învaţă cum să te porţi în orice împrejurare, ce să spui şi îţi sporeşte înţelepciunea înnăscută. Cât despre luptă, e mai bine să-ţi spun eu că eşti prea tânăr pentru asta, decât vreun cavaler străin, care n-ar ezita să te ia în râs.

După râs, ar şi plânge, îi răspunse Jaśko, dacă nu el, atunci soţia şi copiii lui.

Şi privi cu îndrăzneală înainte, de parcă voia să le spună tuturor cavalerilor rătăcitori de pe lume: „Pregătiţi-vă de moarte”. Dar bătrânul cavaler de Bogdaniec îl întrebă:

Dar Cztan şi Wilk v-au lăsat în pace? Fiindcă ei se uitau cu ochi lacomi la Jagienka.

Ei, Wilk a fost ucis în Silezia. Voia să cucerească acolo un castel nemţesc şi l-a cucerit, dar pentru că l-au doborât de pe ziduri cu o bârnă, şi-a dat ultima suflare după două zile.

Păcat de el. A fost şi tatăl lui în Silezia să se bată cu nemţii care ne asupresc poporul acolo şi a adus multă pradă. Cel mai rău e să asediezi castele, pentru că nici armura şi nici iscusinţa cavalerească nu te ajută la nimic. Să dea Dumnezeu ca Witold să nu asedieze castele, ci să lupte cu teutonii la câmp deschis. Şi Cztan? Ce se mai aude despre el?

Jaśko începu să râdă:

Cztan s-a însurat! A luat de soţie pe fiica unui ţăran din Wysoki Brzeg vestită pentru frumuseţea ei. Hei, nu e numai frumoasă, ci şi descurcăreaţă, deoarece lui Cztan nu puţini preferă să-i lase calea liberă, iar ea îl bate peste botu-i păros şi îl duce de nas ca pe un urs în lanţ.

Bătrânul cavaler se înveseli auzind acestea.

Ia uite la ea, toate femeile sunt la fel! Jagienka, şi tu o să fii tot aşa! Slavă Domnului că n-aţi avut necazuri cu aceşti doi bătăuşi, că mă şi mir cum de nu şi-au vărsat mânia asupra aşezării de la Bogdaniec.

Cztan a vrut, dar Wilk, care era mai cu minte, nu l-a lăsat. A venit la noi la Zgorzelice să întrebe ce s-a întâmplat cu Jagienka. I-am spus că a plecat să-l moştenească pe abate. Iar el zice: „Păi mie de ce nu mi-a spus Maćko nimic? La care eu: „Păi ce, Jagienka e a ta, ca să-ţi dea ţie socoteală?„ şi el, după o clipă de gândire: „Este adevărat că nu este a mea”. Şi cum avea mintea ageră, se vede că şi-a dat seama numaidecât că pe Domnia Ta şi pe mine ne va câştiga de partea lui, dacă va apăra Bogdaniec împotriva lui Cztan. S-au bătut în duel la Ławica, lângă Piasków şi s-au vătămai unul pe celălalt, apoi s-au îmbătat de moarte, cum făceau de obicei.

Luminează-i, Doamne, sufletul lui Wilk! Se rugă Maćko.

Şi răsuflă adânc, bucuros că nu va găsi la Bogdaniec alte pagube afară de cele pricinuite de absenţa lui.

Într-adevăr, nu găsi; din contră, cirezile crescuseră, iar de la cele câteva iepe avea mânji de doi ani, unii neobişnuit de mari şi de puternici ca şi armăsarii frizieni de luptă. Paguba se adeveri doar în fuga câtorva prinşi, care puteau să se ducă doar în Silezia, iar acolo tâlharii cavaleri, nemţi sau germanizaţi, se purtau mai rău cu ei decât şlahticii polonezi. Casa uriaşă, bătrână, se aplecase mult într-o parte. Podelele crăpaseră, pereţii şi tavanele se strâmbaseră, iar grinzile de zadă, vechi de peste două sute de ani, începuseră să putrezească. În toate odăile locuite cândva de neamul Grindină de la Bogdaniec, curgea apa în timpul ploilor torenţiale de vară. Acoperişul se găurise şi pe alocuri crescuse muşchi verde şi roşcat. Toată casa parcă intrase în pământ şi arăta ca o ciupercă uriaşă, dar mucegăită.

Dacă era îngrijită, ar mai fi durat, pentru că a început să se strice nu prea de mult, îi spuse Maćko bătrânului pădurar Kondrat, care supraveghease aşezarea în lipsa stăpânilor.

Iar după o clipă:

Eu aş fi stat în ea până la moarte, dar Zbyszko vrea castel.

Pentru Dumnezeu! Castel?

Păi cum?

Era gândul preferat al bătrânului să ridice un castel pentru Zbyszko şi copiii lui. Ştia că un şlahtic care nu mai locuieşte într-un conac obişnuit, ci în spatele unui şanţ de apărare cu palisadă şi turn de strajă, de unde priveşte împrejurimile, până şi vecinii „îl socotesc drept cineva” şi-i este mai uşor să se gândească la vreo dregătorie. Pentru el, Maćko nu-şi mai dorea aproape nimic, dar pentru Zbyszko şi fiii lui nu se mulţumea cu puţin, mai ales acum când averea le crescuse atât de mult.

„Nu-i mai rămâne decât s-o ia şi pe Jagienka, se gândea, şi odată cu ea Moczydoły şi moştenirea de la abate. N-ar mai fi nimeni ca noi prin împrejurimi; dac-ar da Dumnezeu!”

Dar toate acestea depindeau de întoarcerea lui Zbyszko, un lucru nu prea sigur, ce ţinea de vrerea lui Dumnezeu. De aceea, Maćko îşi spuse că acum ar fi cel mai bine să-l aibă pe Dumnezeu de partea lui şi nu numai să nu-l stârnească împotriva lui, ci să-l şi câştige cumva. În acest sens, nu se arătă zgârcit nici la ceară, nici la danii şi nici la vânat, cu biserica din Krześnia, iar într-o seară veni la Zgorzelice şi-i spuse Jagienkăi:

Mâine mă duc la Cracovia, la mormântul sfintei noastre regine Jadwiga.

Fata sări speriată de pe laviţă.

Ai primit vreo veste nouă?

N-am primit nici o veste, fiindcă nici n-aveam cum. Dar nu mai ţii minte că atunci când am bolit din cauza vârfului de săgeată înfipt în şold, pentru care tu şi Zbyszko v-aţi dus după castori, am jurat că dacă Dumnezeu îmi redă sănătatea, o să mă duc la mormântul ei? M-au lăudat cu toţii foarte mult pentru această dorinţă. Sigur, Dumnezeu are destui slujitori sfinţi, dar nu orice sfânt înseamnă cât stăpâna noastră, pe care nu vreau s-o supăr, mai ales că este vorba şi de Zbyszko.

Adevărat! Întări Jagienka, numai să te întorci din această călătorie lungă.

Tocmai! Mai bine să le fac pe toate deodată, iar pe urmă să stau liniştit acasă până la întoarcerea lui Zbyszko. Regina noastră să-i ia apărarea faţă de Domnul Iisus şi nici zece nemţi nu vor fi în stare să-l răpună, dacă are o platoşă ca lumea. Pe urmă, pot să-mi văd de treabă şi să-mi construiesc castelul.

Da' ştiu că nu-ţi vine să stai locului!

Păi dar, am încă destulă putere. Şi-ţi mai spun încă ceva. Jaśko, căruia îi arde de ducă, să meargă cu mine. Eu sunt om cu experienţă şi pot să-l ţin în frâu. Iar dacă se întâmplă ceva, ştii doar că băiatul are mâncărime în braţe, nu mă dau în lături să şi lupt, şi călare, şi pe jos, cu paloşul sau cu securea.

Ştiu prea bine! Nimeni n-o să-l păzească mai bine ca Domnia Ta.

Mă gândesc, însă, că nu se cuvine să mă bat, fiindcă atâta vreme cât trăia regina, Cracovia era plină de cavaleri străini care voiau să-i admire frumuseţea, dar acum preferă să se îndrepte spre Malborg, pentru că acolo sunt mai mari butoaiele cu vin de Malmazia.

Da, doar avem o regină nouă.

Maćko îşi schimonosi faţa şi dădu din mână:

Am văzut-o! Şi nu mai spun nimic, înţelegi.

Dar după un răstimp, adăugă:

Peste trei sau patru săptămâni o să fim înapoi.

Aşa se şi întâmplă. Numai că bătrânul cavaler îl puse pe Jaśko să jure pe onoarea de cavaler şi pe capul Sfântului Jerzy, că nu se va încăpăţâna să se mai ducă în altă parte şi abia după aceea plecară.

Ajunseră la Cracovia fără nici o primejdie, întrucât ţara era liniştită, iar de orice atacuri ale prinţişorilor germanizaţi de la hotar şi ale tâlharilor cavaleri îi feri spaima de puterea regatului şi vitejia locuitorilor. După îndeplinirea jurământului, ajutaţi de Powała de Taczew şi micul cneaz Jamont, ajunseră la curtea regală. Maćko credea că şi la curte, şi pe la dregători îl vor întreba de teutoni, ca pe un om care îi cunoscuse îndeaproape. Dar după discuţia cu cancelarul şi spătarul de Cracovia, se convinse cu uimire că ei ştiu nu mai puţine, ci dimpotrivă, chiar mai multe despre teutoni decât el. Ştiau totul până în cele mai mici amănunte despre ce se petrecea la Malborg şi în alte cetăţi oricât de îndepărtate. Ştiau ce porunci sunt, unde şi câţi oşteni sunt, câte tunuri, cât timp le trebuie să adune oastea, ce intenţii au teutonii în caz de război. Ştiau până şi despre fiecare comtur, dacă este un om viforos şi iute la mânie, dacă este cumpănit, şi totul era descris cu atâta grijă, ca şi când războiul avea să izbucnească nu mai departe de mâine.

Bătrânul cavaler se bucură mult în inima lui, întrucât înţelese că se pregătesc pentru războiul acela mai cu sârg şi mai cu minte la Cracovia decât la Malborg. „Domnul Iisus ne-a dat tot atâta sau chiar mai multă vitejie, îşi spuse Maćko, dar mai multă înţelepciune şi iscusinţă în orice caz”. Şi aşa era pe atunci. Află în curând de unde provin aceste ştiri: le furnizau chiar locuitorii din Prusia, oameni din toate ţările, atât polonezi, cât şi nemţii. Ordinul izbutise să stârnească împotriva lui atâta ură, că în Prusia aşteptau cu toţii ca pe o mântuire sosirea oştilor lui Jagiełło.

Maćko îşi aduse aminte ce spusese atunci la Malborg Zyndram de Maszkowice şi începu să repete în gând:

Asta ştiu că are cap, nu glumă!

Şi îşi reaminti fiecare cuvânt al lui, iar o dată se folosi chiar de mintea lui, deoarece când se întâmplă ca tânărul Jaśko să-l întrebe despre teutoni, îi zise:

Sunt puternici, netrebnicii, dar tu ce crezi? Nu cade din şa şi un cavaler oricât de puternic, dacă are chinga şi scările tăiate?

Cade, cu drept cuvânt! Răspunse tânărul.

Păi, vezi? Strigă Maćko cu glas tunător. Aici am vrut să te aduc.

De ce?

Fiindcă Ordinul este un astfel de cavaler!

Iar după un moment, adăugă:

N-ai grijă, aşa ceva n-o să auzi de la oricine!

Şi, când flăcăul nu înţelese bine ce vrea să spună, începu să-i povestească despre ce este vorba, uită totuşi să mai adauge că nu el născocise această comparaţie, ci mintea cuprinzătoare a cavalerului Zyndram de Maszkowice.