Capitolul XLVII.

Cu toate acestea, în al cincilea an, când în toate satele domnea o rânduială neobişnuită şi când deasupra turnului de strajă fâlfâia steagul cu Potcoava Tocită, iar Jagienka aduse pe lume cu bine al patrulea fecior, pe care-l numiră Jurând, bătrânul Maćko îi spuse odată lui Zbyszko:

Toate merg bine şi dacă Domnul Iisus s-ar mai uita o dată spre noi, aş putea muri liniştit.

Zbyszko se uită nedumerit la el şi după un răstimp, întrebă:

Cred că Domnia Ta vorbeşti despre războiul cu teutonii, fiindcă de ce altceva ai mai avea nevoie?

Îţi spun ce ţi-am mai spus şi altădată, răspunse Maćko, câtă vreme trăieşte maestrul Konrad, nu va fi război.

Ei, doar n-o să trăiască nici el veşnic?

Dar nici eu, şi de aceea mă gândesc la altceva.

La ce te gândeşti?

Ei, mai bine să nu-ţi spun. Acum, mă pregătesc să plec la Spychów şi s-ar putea să-i vizitez şi pe prinţii de la Płock şi de la Czersk.

Zbyszko nu fu prea mirat de această veste, întrucât în anii din urmă, bătrânul Maćko fusese de câteva ori la Spychów, aşa că se mulţumi să-l întrebe:

O să stai mult?

Mai mult decât de obicei, fiindcă o să mă opresc la Płock.

Într-adevăr, după o săptămână, Maćko plecă, luând cu el câteva care şi o platoşă bună „pentru cazul când aş fi nevoit să lupt în arenă”. La plecare, îi preveni că poate va întârzia mai mult decât de obicei şi într-adevăr zăbovi mai mult, pentru că vreo jumătate de an nu avură nici o ştire de la el. Zbyszko începu să se îngrijoreze şi în cele din urmă repezi un olăcar la Spychów, dar acesta se întâlni cu Maćko dincolo de Sieradz şi se întoarseră împreună.

Bătrânul cavaler sosi parcă posomorât, dar după ce-l întrebă pe Zbyszko despre tot ce se întâmplase în timpul absenţei sale, şi liniştit că totul mergea bine, se mai însenină puţin, apoi aduse singur vorba despre călătoria lui:

Ştii că am fost la Malborg?

La Malborg?

Păi unde altundeva?

Zbyszko îl privi mirat un răstimp, după care se lovi cu palma pe genunchi şi zise:

Pe viul Dumnezeu! Am uitat de tot.

Tu eşti liber să uiţi, fiindcă ţi-ai îndeplinit jurământul, răspunse Maćko, dar să nu dea Dumnezeu să uit eu de jurământul şi de onoarea mea. Noi n-avem obiceiul să lăsăm ceva neterminat şi să mă ajute Sfânta Cruce să trăiesc până când voi îndeplini ce-am făgăduit.

Aici, chipul lui Maćko se mohorî şi deveni atât de ameninţător şi îndârjit, cum nu-l mai văzuse Zbyszko de pe vremea când luptaseră cu Witold şi Skirwoiłło cu teutonii.

Ei şi? Întrebă. Acum, ai sfârşit?

Nu, pentru că n-a acceptat provocarea.

Din ce pricină?

A ajuns mare comtur.

Kuno Lichtenstein a ajuns mare comtur?

Ei, na! S-ar putea să-l aleagă şi mare maestru. Cine ştie! Dar el se socoteşte şi acum deopotrivă cu prinţii. Se vorbeşte că el conduce totul şi răspunde de toate treburile Ordinului, iar maestrul nu face nimic fără să-l întrebe. Cum să coboare un astfel de om până la tine? Te faci doar de râsul lumii.

Şi-au bătut joc şi de Domnia Ta? Întrebă Zbyszko, ai cărui ochi începură să scânteieze de mânie.

A râs de mine doar prinţesa Alexandra la Płock: „Du-te, mi-a zis, şi provoacă-l pe împăratul roman! Pe el (chipurile pe Lichtenstein), după câte ştiu, l-au provocat şi Zawisza Czarny, şi Powała, şi Paszko de Biskupice, şi nici măcar acestor bărbaţi nu le-a răspuns nimic, pentru că nu poate. Nu-i lipseşte curajul, dar este călugăr şi zice că are o dregătorie atât de însemnată, încât nu-şi pierde vremea cu astfel de lucruri; mai mult s-ar înjosi primind asemenea provocări, decât dacă nu le-ar lua în seamă”. Aşa mi-a spus prinţesa.

Şi Domnia Ta ce i-ai răspuns?

M-am supărat grozav, dar i-am răspuns că şi aşa tot trebuie să mă duc la Malborg, ca să le pot spune lui Dumnezeu şi oamenilor: „Ce-a stat în puterea mea, am făcut!” Am rugat-o pe prinţesă să născocească vreo solie şi să-mi dea o scrisoare până la Malborg, întrucât ştiam că altfel nu scap viu din această vizuină de lupi. În sinea mea, mi-am spus aşa: „N-a răspuns la chemările lui Zawisza, Powała şi Paszko, dar dacă am să-i smulg barba şi mustăţile de faţă cu maestrul şi ceilalţi comturi, poate că nu mă va refuza”.

Bătu-te-ar norocul! Exclamă Zbyszko cu înflăcărare.

Cum? Se miră bătrânul cavaler. Orice boală are un leac, numai să ai capul pe umeri. Dar aici Domnul Iisus nu m-a ajutat, fiindcă nu l-am găsit la Malborg. Mi-au spus că a fost trimis cu solie la Witold. Nu ştiam ce să fac: să-l aştept sau să mă duc după el. Îmi era teamă să nu mă încrucişez cu el pe drum: Dar pentru că pe maestru şi pe marele şambelan îi cunoşteam mai de mult, le-am mărturisit de ce venisem, iar ei au strigat că asta nu se poate.

De ce?

Din acelaşi motiv pe care mi l-a explicat şi prinţesa la Płock. Iar maestrul a mai spus: „Ce ai zice despre mine dacă aş primi provocarea oricărui cavaler din Mazowsze sau din Polonia?” Mă rog, avea şi el dreptate, pentru că astfel n-ar mai fi fost de mult pe lume. Şi el, şi şambelanul au rămas foarte miraţi şi au povestit ce auziseră la cină. Îţi spun, parcă a suflat cineva într-un stup! Mai ales dintre străini s-a ales un grup: „Kuno, strigau, nu poate, dar noi putem!” Atunci, am ales trei cavaleri, vrând să lupt cu ei pe rând, dar maestrul, după multe rugăminţi, mi-a îngăduit doar cu unul dintre ei, poreclit Lichtenstein, care era şi rudă cu Kuno.

Da şi? Strigă Zbyszko.

Ei, i-am adus armura, dar e atât de crăpată, încât n-ar da nimeni nici o para pe ea.

Teme-te de Dumnezeu, atunci ţi-ai respectat jurământul!

La început, m-am bucurat şi eu, gândind la fel ca tine, dar după aceea, mi-am zis: „Nu! Nu-i acelaşi lucru!” Şi nu mai am linişte, căci dacă totuşi nu-i acelaşi lucru?

Dar Zbyszko încercă să-l liniştească.

Domnia Ta mă cunoşti şi pe mine şi ştii că nu mă joc cu astfel de lucruri, dar dacă mi s-ar fi întâmplat şi mie la fel, aş fi liniştit. Ba, îţi mai spun că şi cei mai mari cavaleri de la Cracovia ar fi de părerea mea. Chiar Zawisza, care ştie cel mai bine ce înseamnă onoarea de cavaler, nu va spune altceva.

Aşa crezi? Întrebă Maćko, încă nesigur.

Păi, gândeşte-te şi Domnia Ta: ei sunt cavaleri faimoşi în toată lumea şi l-au provocat, dar niciunul n-a izbutit nici măcar ce-ai izbutit Domnia Ta. I-ai jurat moartea lui Lichtenstein şi ai răpus unul.

E cu putinţă, se înmuie bătrânul Maćko.

Iar Zbyszko, care era interesat de treburile cavalereşti, întrebă:

Spune-mi, însă: era tânăr sau bătrân? Şi cum aţi luptat, călare sau pe jos?

Avea vreo treizeci şi cinci de ani şi o barbă până la brâu, am luptat călare, Dumnezeu m-a ajutat şi l-am lovit cu suliţa, dar pe urmă am luptat şi cu paloşul. Îi curgea atâta sânge din gură, încât toată barba era ca un ţurţur de gheaţă.

Şi te mai plângeai cândva că îmbătrâneşti?

Fiindcă după ce încalec sau îmi desfac picioarele, mă ţin bine, dar în şa şi cu armura pe mine, nu mai pot sări.

Domnia Ta i-ai fi venit de hac şi lui Kuno.

Bătrânul dădu dispreţuitor din mână în semn că i-ar fi fost mult mai uşor cu acesta, după care se duseră să vadă platoşa cucerită, pe care Maćko o luase cu el doar ca semn al biruinţei, altminteri, îndoită şi crăpată, nemaiavând nici o valoare.

Numai şoldarele şi genuncherele erau întregi şi lucrate cu multă măiestrie.

Aş fi preferat să fie ale lui Kuno, regretă Maćko mohorât.

La care Zbyszko:

Dumnezeu ştie cum este mai bine. Dacă ajunge maestru, la Kuno n-o să mai poţi ajunge decât în vreo mare bătălie.

Am tras şi eu cu urechea la ce vorbeşte lumea, răspunse Maćko. Unii zic că după Konrad va urma Kuno, iar alţii că Ulryk, fratele lui Konrad.

Şi eu cred la fel, şi ştii de ce? Kuno are mai multă minte şi e mai viclean, iar Ulryk mai impulsiv. Este un cavaler destoinic care îşi respectă cuvântul dat, dar mai că se înfioară de frică la gândul războiului cu noi. Se mai vorbeşte că după ce va ajunge maestru, o să înceapă o vânzoleală, cum n-a mai fost pe lume. Iar despre Konrad se spune că adesea îl apucă ameţeala. Odată i-a venit rău şi de faţă cu mine. Hei, vom trăi şi vom vedea!

Să dea Dumnezeu! Dar mai sunt niscaiva neînţelegeri cu regatul?

Cele vechi şi cele noi. Teutonul tot teuton rămâne. Deşi ştie că eşti mai puternic şi e rău să se pună cu tine în poară, încearcă mereu să-ţi ia ce-i al tău, fiindcă nu poate altfel.

Ei cred că Ordinul este mai puternic decât toate regatele.

Nu toţi, dar destul de mulţi, iar printre aceştia şi Ulryk. La drept vorbind este o putere înfricoşătoare.

Îţi aduci aminte ce-a spus Zyndram de Maszkowice?

Cum de nu, dar acolo e din an în an tot mai rău. Nici fratele nu te omeneşte cum m-au omenit ei pe mine, când nu ne vedea nici un teuton. La toţi li s-a făcut lehamite de ei.

Atunci n-o să mai aşteptăm mult!

Mult sau puţin, rosti Maćko.

Şi după ce stătu o clipă pe gânduri, adăugă:

Acum, însă, musai să ne apucăm de treabă, să înmulţim averea, ca să luptăm cu vrednicie pe câmpul de bătaie.