Capitolul XXXVIII.

Bătrânul cavaler ţinea neapărat să-l însoţească pe Zbyszko până la oastea prinţului Witold, dar acesta nu acceptă în ruptul capului. Se încăpăţână să plece singur, fără însoţitori, fără care de povară, doar cu trei slujitori călare, dintre care unul avea să ducă proviziile, al doilea armura şi veşmintele, iar al treilea pieile de urs pentru dormit. În zadar Jagienka şi Maćko îl implorară să-l ia cu sine măcar pe Hlawa, scutierul care făcuse dovada puterii şi credinţei sale. O ţinu una şi bună, spunând că trebuie să uite de durerea care-l macină, iar prezenţa scutierului i-ar fi adus aminte tocmai de tot ce fusese şi trecuse.

Dar încă înainte de plecarea lui, avură loc discuţii aprinse, legate de viitorul Spychówului. Maćko îl sfătui să vândă proprietatea. Susţinu că este o moşie nefericită care nu adusese nimănui nimic, afară de nenorociri şi suferinţă. La Spychów, erau tot felul de bogăţii, începând cu banii şi sfârşind cu armurile, caii, veşmintele, cojoacele, pieile scumpe, lucrurile de preţ şi cirezile, aşa că Maćko îşi dorea în sufletul lui ca toată această avuţie să ajute reşedinţa de la Bogdaniec, care-i era cea mai dragă dintre toate celelalte moşii. Se sfătuiră deci îndelung, dar Zbyszko nu acceptă nicidecum să vândă.

Cum aş putea eu, întrebă, să-i vând osemintele lui Jurând? Aşa o să-l răsplătesc pentru tot binele pe care mi l-a făcut?

Ţi-am făgăduit să-ţi aducem acolo sicriul Danusiei, răspunse Maćko, am putea să-l aducem şi pe al lui Jurând.

Nu se poate! Aici e cu părinţii lui, iar la Krześnia i-ar fi urât singur. Dacă o luaţi pe Danusia, îl veţi despărţi de copila lui, iar dacă-l aduceţi şi pe el, vor rămâne singuri părinţii lui.

Pentru că tu uiţi că Jurând îi vede în fiecare zi pe toţi în rai, iar părintele Kaleb zice că el se află în rai, răspunse bătrânul cavaler.

Dar preotul Kaleb, care-i ţinea partea lui Zbyszko spuse:

Sufletul este în rai, dar trupul este pe pământ până în ziua Judecăţii de apoi.

Maćko medită puţin şi urmându-şi firul gândurilor, adăugă:

Da, dar cred că Jurând n-o să-i vadă şi pe cei care n-au fost mântuiţi, altfel nu se poate.

Ce rost are să discutăm noi sentinţa dumnezeiască! Răspunse Zbyszko. Ferească Dumnezeu să aduci un om străin să stăpânească peste sfintele oseminte. Mai bine îi las pe toţi aici şi nu mai vând Spychów, de-ar fi să-mi ofere şi un principat pe el.

După aceste cuvinte, Maćko înţelese că n-are ce face, fiindcă îi cunoştea încăpăţânarea nepotului şi i-o admira ca pe tot ce ţinea de firea tânărului.

Aşadar, după o clipă, zise:

Mi-o spune un om fără experienţă, dar are dreptate.

Şi se posomorî, fiindcă totuşi nu ştia ce să facă.

Dar Jagienka, care tăcuse până atunci, propuse altceva:

Dacă s-ar găsi un om cumsecade care să administreze sau să ia în arendă Spychów, ar fi cum nu se poate mai bine. Ar fi grozav să-l ia cineva în arendă, pentru că n-aţi mai avea nici o grijă şi ar veni şi ceva bani. Ce ziceţi de Tolima? E bătrân şi se pricepe mai mult la război decât la gospodărie, dar mai este şi părintele Kaleb?

Dragă jupâniţă! Răspunse preotul Kaleb, şi eu, şi Tolima avem nevoie mai mult de pământul care să ne acopere, decât de cel pe care mergem.

Şi spunând acestea, se întoarse spre Tolima:

Aşa-i, bătrâne?

Tolima îşi făcu mâna pâlnie la urechea ascuţită şi întrebă:

Despre ce este vorba? Iar când i se repetă mai tare, zise:

Vorbă sfântă. Eu nu sunt bun pentru gospodărie! Baltagul ară mai adânc decât plugul. Mai degrabă mi-aş răzbuna stăpânul şi pe copila lui.

Şi întinse mâinile slabe şi vânoase, cu degetele încovoiate ca ghearele unei păsări de pradă, după care, îndreptându-şi capul ca un bot de lup către Maćko şi Zbyszko, adăugă:

Domniile Voastre, luaţi-mă să lupt împotriva nemţilor, asta-i slujba mea!

Şi avea dreptate. Îl ajutase destul pe Jurând să-şi strângă averea, dar numai cu prada de război, nu cu gospodăria.

Deci Jagienka care în tot acest răstimp chibzuise ce să mai spună, adăugă iarăşi:

Aici ar fi nevoie de un om tânăr şi fără frică, fiindcă hotarul teuton nu e departe; unul care nu numai să nu se ascundă de nemţi, ba chiar să-i şi caute. Iată de ce cred că unul ca Hlawa ar fi tocmai potrivit.

Ia uitaţi-vă ce ne mai sfătuieşte! Se minună Maćko, căruia, deşi ţinea la Jagienka, nu-i plăcea ca în astfel de treburi să se amestece o femeie, şi încă una nemăritată.

Dar cehul se ridică de pe laviţa pe care şedea şi zise:

Dumnezeu mi-e martor că aş prefera să merg la război cu stăpânul Zbyszko, pentru că am dezbrăcat deja câţiva nemţi şi s-ar mai putea întâmpla. Dar dacă tot trebuie să rămân, aş rămâne aici. Tolima îmi este prieten şi el mă ştie. Hotarul teuton este aproape, ei şi? Tocmai asta e! De ce e nevoie să mă tem eu de ei, n-au decât să se teamă ei de mine. Să mă ferească Dumnezeu să vă nedreptăţesc cu ceva în gospodărie în folosul meu. Stăpâna să pună mărturie pentru mine, că ştie că aş prefera să mor de o sută de ori decât să-i arăt ochii mincinoşi. La gospodărie mă pricep atât cât am învăţat la Zgorzelice, dar socotesc că aici trebuie să trudesc mai mult cu baltagul şi paloşul, decât cu plugul. Şi îmi convine şi mie, deşi, da. Mă rog, să rămân aici.

Atunci ce? Îl grăbi Zbyszko. De ce mai stai la îndoială?

Hlawa se tulbură şi se bâlbâi mai departe:

Dar dacă stăpâna va pleca, o să plece şi toţi ceilalţi. Fie luptă, fie gospodărie, tot e bine, dar să trudesc singur. Fără nici un ajutor. Mi s-ar urî grozav fără stăpână şi fără. Asta, cum tocmai voiam să spun. Şi cum stăpâna n-a mers singură prin lume. Cum să nu mă ajute şi pe mine nimeni. Ştiu eu!

Ce vrea să zică flăcăul ăsta? Întrebă Maćko.

Ai mintea ageră, Domnia Ta, şi încă nu ţi-ai dat seama, răspunse Jagienka.

Cum aşa?

În loc să-i răspundă, fata i se adresă scutierului:

Dar dacă ar rămâne şi Anula aici cu tine, te-ai descurca?

La acestea, cehul se prăpăstui la picioarele ei, de se ridică praful din podea.

M-aş descurca şi în iad cu ea! Strigă, îmbrăţişându-i picioarele.

Auzind acest strigăt, Zbyszko se uită uluit la scutier, întrucât nu ştia şi nu ghicise nimic mai înainte, iar Maćko se mira şi el că o femeie înseamnă atât de mult în viaţa omului, întrucât cu ea sau fără ea, un lucru poate să izbândească sau dimpotrivă.

Dumnezeu e milostiv, mormăi, că pe mine nu mă mai interesează.

Cu toate acestea, Jagienka, întorcându-se din nou spre Hlawa, spuse:

Atunci, trebuie să aflăm dacă Anula se descurcă şi ea cu tine.

Şi o chemă pe Sieciechowna, iar aceasta veni ştiind sau ghicind se vede despre ce este vorba, fiindcă intră acoperindu-şi ochii cu braţul şi capul plecat, astfel că i se mai vedea numai cărarea din părul pe care o rază de soare îl făcea şi mai strălucitor. Mai întâi, se opri în prag, apoi se repezi la Jagienka, îi căzu la picioare şi îşi ascunse faţa în faldurile rochiei.

Cehul îngenunche şi el alături de ea şi o rugă pe Jagienka:

Binecuvântează-ne, stăpână.