Capitolul XV.

După discuţia cu Zbyszko, Jagienka nu se mai arătă timp de trei zile pe la Bogdaniec, dar a patra veni în mare grabă cu vestea că abatele sosise la Zgorzelice. Maćko primi noutatea cu oarecare emoţie. Avea, într-adevăr cu ce să plătească suma zălogită, ba socoti chiar că-i va rămâne destul ca să plătească ţăranii, vitele şi alte nevoi gospodăreşti, totuşi nu-i mai puţin adevărat că multe depindeau şi de bunăvoinţa rudei bogate, care putea să-şi ia înapoi coloniştii aduşi pe parcela despădurită sau să-i lase acolo, sporind sau scăzând astfel valoarea moşiei.

De aceea, Maćko o întrebă în amănunt pe Jagienka despre abate: dacă era binedispus ori supărat, ce spusese despre ei şi când avea să vină la Bogdaniec? Fata răspunse cu grijă la întrebările lui, străduindu-se să-l încurajeze şi să-l liniştească în toate privinţele.

Îi spuse că abatele venise sănătos şi vesel, iar suita lui era destul de mare. Cu el se aflau, afară de slujitorii înarmaţi, câţiva clerici rătăcitori şi trubaduri, pe care-i îngână împreună cu Zych, ascultând bucuros nu numai cântece duhovniceşti, ci şi laice. Îi mai aduse la cunoştinţă că întrebase cu îngrijorare de Maćko şi ascultase cu plăcere istorisirile lui Zych despre isprăvile lui Zbyszko la Cracovia.

Domnia Ta ştii cel mai bine ce se cuvine să faci, zise la sfârşit fata isteaţă, dar eu cred că Zbyszko ar trebui să vină numaidecât să-şi întâmpine ruda mai vârstnică, înainte ca abatele să vină el cel dintâi la Bogdaniec.

Maćko se lăsă convins de sfatul ei, aşa că porunci să-l cheme pe Zbyszko şi-i spuse:

Îmbracă-te frumos şi du-te să cazi la picioarele abatelui să-i aduci cinstirea cuvenită, ca să te îndrăgească şi el.

Apoi se întoarse spre Jagienka:

Nu m-aş fi mirat să fii şi proastă, că aşa sunt femeile, mă miră, însă, că ai destulă minte. Spune-mi cum l-aş putea primi mai bine pe abate şi cu ce să-l bucur când va veni aici?

Cât despre mâncare, o să-ţi spună el singur ce pofteşte; îi place să mănânce bine, dar bucatele să fie gătite cu mult şofran, şi n-o să facă mofturi.

Auzind acestea, Maćko îşi luă capul în mâini.

Unde să găsesc eu şofran pentru el!

Am adus eu, îl linişti Jagienka.

Dar-ar Dumnezeu ca fetele ca tine să se nască şi din piatră seacă! Strigă Maćko bucuros. Şi plăcută la vedere, şi bună gospodină, şi deşteaptă, şi bună la suflet! Ehei, dacă aş fi tânăr, te-aş lua îndată de nevastă!

La acestea, Jagienka privi pe furiş la Zbyszko şi oftând încet, îşi urmă vorba:

Am adus şi zaruri, şi un păhărel, şi faţa de masă, fiindcă după fiecare masă îi place să joace zaruri.

Avea obiceiul ăsta şi mai demult şi de fiecare dată se înfuria grozav.

De înfuriat se înfurie şi acum; adesea dă cu păhărelul de pământ şi iese pe uşă afară. Dar după aceea, se întoarce râzând şi se miră şi el ce l-a găsit. Domniile Voastre doar îl cunoaşteţi. Numai să nu i te pui împotrivă, altminteri e cel mai bun om din lume.

Păi cine să se pună cu el, că are mai multă minte decât alţii!

Astfel discutau între ei, în vreme ce Zbyszko se îmbrăca în iatac. În cele din urmă, ieşi atât de frumos, că aproape o orbi pe Jagienka, întocmai ca atunci, când venise prima dată la Zgorzelice în tunica albă. Dar de astă dată, o cuprinse o mare părere de rău la gândul că frumuseţea lui nu era pentru ea, pentru că lui îi era dragă alta.

În schimb, Maćko era bucuros, deoarece îşi spuse că abatele îl va plăcea pe Zbysko şi când vor negocia, nu-i va face greutăţi. Se bucură chiar atât de mult la acest gând, încât se hotărî să se ducă şi el.

Dă poruncă să aştearnă fân în căruţă, îl rugă pe Zbyszko, dacă am putut să vin de la Cracovia până la Bogdaniec cu vârful de săgeată între coaste, o să pot merge şi acum fără el până la Zgorzelice.

Numai să nu ţi se face rău, Domnia Ta, observă Jagienka.

Ei, n-o să mi se întâmple nimic, fiindcă simt că mi-au revenit puterile. Şi chiar dac-o să mi se facă puţin rău, abatele o să vadă că m-am grăbit să-i vin în întâmpinare şi se va arăta şi mai îngăduitor.

Ţin mai mult la sănătatea Domniei Tale, decât la bunătatea lui, interveni Zbyszko.

Dar Maćko se încăpăţână şi rămase pe-a lui. Pe drum icni puţin, totuşi nu încetă să-l înveţe pe Zbyszko cum să se poarte la Zgorzelice, sfătuindu-l să se arate umil şi ascultător cu ruda avută care nu suferea nici cea mai mică împotrivire.

Când ajunseră la Zgorzelice, îi găsiră pe Zych şi pe abate stând în cerdac, privind la lumea lui Dumnezeu şi sorbind din vin. Dincolo de ei, lângă perete şedeau la rând pe laviţă, şase oameni din suită; printre ei un cântăreţ şi un pelerin pe care puteai să-l cunoşti lesne după băţul strâmb, nodurile de la cingătoare şi scoicile cusute pe veşmântul de culoare închisă. Ceilalţi arătau ca nişte clerici, deoarece aveau capetele rase în creştet, veşminte laice, cingători din piele de bou şi săbii scurte la şold.

La vederea lui Maćko, care se afla în căruţă, Zych se ridică repede, iar abatele gândindu-se se vede la demnitatea lui de duhovnic, se mulţumi să le spună ceva clericilor săi dintre care câţiva ieşiră prin uşa deschisă spre odaie. Zbyszko şi Zych îl urcară de subsuori în cerdac pe Maćko.

Nu prea mă simt în putere, se plânse Maćko sărutând mâna abatelui, dar am venit, binefăcătorul meu, să-ţi mulţumesc Domniei Tale pentru că ai avut grijă de Bogdaniec şi să te rog să-mi dai binecuvântarea, de care un om păcătos ca mine are cea mai mare nevoie.

Am auzit că-ţi este mai bine, spuse abatele luându-i capul în mâini, şi te-ai legat pe cuvânt să te duci la mormântul răposatei noastre regine.

Pentru că neştiind cărui sfânt să mă rog, m-am rugat ei.

Bine ai făcut! Strigă abatele cu înflăcărare, ea e mai bună decât alţii şi să cuteze vreunul s-o invidieze!

Şi într-o clipă, mânia îi urcă în obrajii care se rumeniră de năvala sângelui şi ochii începură să-i scânteieze.

Cei de faţă îi cunoşteau această meteahnă, astfel că Zych începu să râdă şi să strige:

Loveşte, care crezi în Dumnezeu!

Abatele răsuflă cu zgomot, îşi rostogoli ochii peste cei din jur, după care izbucni în râs, tot atât de brusc cum începuse şi uitându-se la Zbyszko întrebă:

Domnia Ta eşti nepotul şi ruda mea?

Zbyszko se aplecă şi-i sărută mâna.

Te-am văzut când erai mic; nu te-aş mai fi recunoscut! Glăsui abatele. Ia vino să te văd!

Şi se apucă să-l cerceteze cu atenţie din cap până-n picioare, apoi hotărî:

Eşti prea chipeş! Parcă eşti o fetişcană, nu un cavaler!

La care Maćko:

Pe fetişcana asta au luat-o nemţii la dans, dar care cum o luau, se prăbuşea de îndată şi nu se mai scula.

Încordează şi arbaleta fără manivelă! Strigă Jagienka deodată.

Abatele se întoarse spre ea:

Dar pe tine cine te-a întrebat?

Fata se îmbujoră atât de tare, încât gâtul şi urechile i se făcură trandafirii, şi răspunse încurcată foarte:

Pentru că l-am văzut.

Păzeşte-te să nu te nimerească vreo săgeată, că o să ai nevoie nouă luni ca să te vindeci.

La acestea, cântăreţii, pelerinul şi clericii rătăcitori izbucniră într-un hohot puternic de râs; iar Jagienka îşi pierdu curajul de tot, aşa că abatelui i se făcu milă de ea şi ridicând braţul, îi arătă mâneca uriaşă a sutanei.

Ascunde-te în ea, fetiţo, o îndemnă, pentru că o să-ţi ţâşnească sângele din obraji.

În acest timp, Zych îl aşeză pe Maćko pe laviţă şi porunci să i se aducă vinul, după care se duse Jagienka. Abatele îşi îndreptă privirea spre Zbyszko şi începu să-l lămurească:

Destul cu gluma! Nu te-am comparat cu o fată, ca să te fac de ruşine, ci numai de bucurie pentru frumuseţea ta cu care nu puţine fete ar putea să se laude. Ştiu, însă, că eşti un flăcău zdravăn! Am auzit şi despre faptele tale de la Wilno, şi despre frizieni, şi despre Cracovia. Mi le-a povestit Zych pe toate, pricepi.

Aici, începu să se uite pătrunzător în ochii lui Zbyszko şi după o clipă vorbi din nou:

Dacă te-ai jurat să aduci trei pene de păun, apoi să le cauţi! Este o ispravă vrednică de toată lauda şi plăcută lui Dumnezeu să-i urmăreşti pe vrăjmaşii neamului nostru. Dar dacă ai mai jurat şi altceva, află că te pot dezlega chiar aici, fiindcă am această putere.

Ehei! Grăi Zbyszko, când un om îi făgăduieşte ceva în gând Domnului Iisus, cine mai poate să-l dezlege de jurământ?

Când auzi aceste cuvinte, Maćko se uită cu oarecare teamă la abate, dar acesta se pare că era binedispus, întrucât, în loc să răbufnească mânios, îl ameninţă vesel cu degetul pe Zbyszko şi zise:

Ia te uită, ce deştept! Vezi să nu ţi se întâmple şi ţie ce i s-a întâmplat neamţului Beyhard.

Păi, ce i s-a întâmplat? Se interesă Zych.

L-au ars pe rug.

Din care pricină?

Din pricină că a pretins că un laic poate să înţeleagă tot atât de bine tainele Domnului ca şi un duhovnic.

Aspru l-au mai pedepsit!

Dar pe bună dreptate! Tună abatele, fiindcă a hulit împotriva Sfântului Duh. Voi ce credeţi? Poate vreun laic să ghicească tainele dumnezeirii?

N-are cum să poată! Răspunseră într-un glas clericii rătăcitori.

Voi, „neciopliţilor”, tacă-vă fleanca, îi luă la rost abatele, fiindcă nu sunteţi duhovnici, cu toate că aveţi capetele rase.

Nu suntem neciopliţi şi nici târâie-brâu, ci curtenii Domniei Tale, răspunse unul dintre ei uitându-se în acelaşi timp într-o balercă mare care împrăştia până departe un miros de orz încolţit şi de hamei.

Ei, poftim! Parc-ar vorbi dintr-un butoi! Îl dojeni abatele. Ei, pletosule! Ce tot te uiţi în balerca aia? N-ai să găseşti latina acolo.

Nici eu nu caut latina, ci berea, pe care nu pot s-o găsesc.

Abatele, însă, i se adresă lui Zbyszko, care privea cu mirare la aceşti curteni şi spuse:

Toţi sunt clerici scholares, deşi fiecare ar prefera să zvârle cartea cât colo şi să pună mâna pe lăută şi să umble lela prin lume. Ce să fac, i-am luat pe lângă mine şi-i hrănesc. Sunt nişte pierde-vară şi fluieră-vânt adevăraţi, dar ştiu să cânte şi au deprins puţin slujba Domnului, aşa că mă folosesc de ei la biserică, iar la nevoie mă şi apară, pentru că unii sunt slujitori tari de vână! Pelerinul acesta zice că a fost în Ţara Sfântă, dar l-ai întreba în zadar peste ce mări şi prin ce ţări a umblat, fiindcă habar nu are cum îl cheamă pe împăratul grecilor şi în ce oraş trăieşte.

Am ştiut, dar când m-au apucat frigurile la Dunăre, atâta m-au scuturat, că mi-a ieşit tot din cap.

Cel mai mult mă miră săbiile lor, zise Zbyszko, pentru că n-am mai văzut clerici purtând astfel de arme.

Ei au voie, dădu răspuns abatele, căci n-au fost hirotonisiţi, iar că şi eu port sabie scurtă la şold, nu-i de mirare. Anul trecut l-am provocat la luptă pe pământ bătătorit pe Wilk de Brzozowa pentru pădurea prin care aţi trecut spre Bogdaniec, dar n-a venit.

Cum putea să lupte cu un om în sutană? Îl întrerupse Zych.

Abatele sări ca opărit şi izbind cu pumnul în masă, strigă:

Când sunt în armură, nu mai sunt preot, ci numai şlahtic. Iar el nu s-a prezentat, fiindcă voia să mă atace cu slujitorii la Tulcza. Iată de ce port sabia la şold! Omnes leges omniaque iura vim vi repellere cunctisque sese defensare permittunt! 36 De aceea le-am dat şi lor.

Zych, Maćko şi Zbyszko tăcură auzind cuvintele latineşti şi îşi plecară capetele în faţa înţeleptului abate, fiindcă niciunul nu înţelese nici un cuvânt; iar el îşi roti împrejur privirea mânioasă şi rosti în sfârşit.

Cine ştie dacă nu mă va ataca şi aici?

Oho! N-are decât să îndrăznească, strigară clericii rătăcitori, ducându-şi mâinile la mânerele săbiilor.

O, să poftească! Mi s-a urât şi mie fără luptă.

N-o s-o facă, îi linişti Zych, o să vină mai degrabă cu închinăciune şi vorbe bune. A renunţat deja la pădure, acum se gândeşte la feciorul lui. Aflaţi de la mine! Fir-ar să fie!

În acest timp, abatele se domoli şi spuse:

Pe tânărul Wilk l-am văzut bând cu Cztan de Rogów la hanul din Krześnia. La început, nu m-au recunoscut, era întuneric, şi au continuat să vorbească de Jagienka:

Aici, se întoarse către Zbyszko:

Şi de tine.

De la mine ce voiau?

Nu voiau nimic de la tine, dar nu le convenea că aproape de Zgorzelice se mai află şi al treilea. Cztan îi zicea lui Wilk: „Când o să-i tăbăcesc pielea, n-o să mai fie atât de fercheş”. La care Wilk: „S-ar putea să-i fie frică de noi, iar dacă nu, o să-i rup oasele cât ai bate din palme”. Apoi au început să se asigure unul pe celălalt că te vei teme de ei.

Auzind acestea, Maćko privi la Zych, Zych la el şi pe chipurile lor se aşternu o expresie de şiretenie şi bucurie. Niciunul nu era sigur dacă abatele auzise într-adevăr discuţia sau născocea doar ca să-l aţâţe şi mai mult pe Zbyszko; în schimb, amândoi îşi dădură seama – ştiindu-l bine pe Zbyszko, mai ales Maćko – că nu exista nici un mijloc mai bun pe lume, ca să-l împingă spre Jagienka.

Iar abatele adăugă parcă înadins:

La drept vorbind, sunt nişte flăcăi grozavi!

Fără a arăta ce gândeşte, Zbyszko se mulţumi să-l întrebe pe Zych cu glasul parcă schimbat:

Mâine nu-i duminică?

Ba chiar aşa.

Şi vă duceţi la slujbă, nu?

Dară!

Unde? La Krześnia?

Acolo, că-i mai aproape. Unde putem să ne ducem?

Prea bine!