Capitolul XVI.

Jupân Michał avea dreptate. Kmicic biruise. Ungurii şi o parte din dragonii lui Mieleszko şi Charłamp, care se uniseră cu ei, acopereau curtea castelului cu trupurile lor. Doar câteva zeci din ei izbutiră să scape şi se împrăştiară prin împrejurimi şi prin târg urmăriţi de călărime. Mulţi fură prinşi dar ceilalţi nu se opriră decât în tabăra lui Paweł Sapieha, voievodul de Witebsk, căruia cei dintâi îi aduseră vestea despre trădarea marelui hatman, trecerea lui la suedezi, întemniţarea polcovnicilor şi răzvrătirea steagurilor polone.

În acest timp, Kmicic, plin de sânge şi de praf, se înfăţişă cu flamura ungurilor în mână înaintea lui Radziwiłł, care-l primi cu braţele deschise. Dar jupân Andrzej nu era îmbătat de izbândă. Dimpotrivă, era întunecat şi furios, ca şi cum ar fi luptat împotriva dorinţei lui.

Luminăţia ta! Nu vreau să mă lauzi! Aş fi fost de o sută de ori mai bucuros să lupt cu vrăjmaşul Republicii, decât cu nişte oşteni care ar fi putut să-i fie de folos. Aşa, parcă mi-aş fi vărsat propriul sânge.

Păi a cui e vina, dacă nu a răzvrătiţilor acestora? răspunse prinţul. Aş fi vrut şi eu mai degrabă să-i conduc la Wilno, că aşa mă gândisem să fac… dar ei au socotit că e mai bine să se ridice împotriva mea. Ce-a fost, a fost. Vor sluji drept pildă de acum înainte.

Luminăţia ta, ce vrei să faci cu prinşii?

La unu din zece, un plumb în cap, iar ceilalţi să se verse la celelalte polcuri. Astăzi pleci la steagurile lui Mirski şi Stankiewicz şi le porunceşti din partea mea să fie gata de drum. Te numesc mai mare peste aceste două steaguri şi peste al lui Wołodyjowski. Înlocuitorii polcovnicilor ţi se vor supune şi te vor asculta în totul. La început voiam să-l trimit pe Charłamp, dar el nu mi se pare potrivit… M-am răzgândit.

Şi dacă se împotrivesc? În steagul lui Wołodyjowski sunt laudanieni care mă urăsc grozav.

Le spui că Mirski, Stankiewicz şi Wołodyjowski vor fi împuşcaţi numaidecât.

Atunci vor porni cu toţii la Kiejdany să-i scape, în steagul lui Mirski slujesc numai şleahtici de mâna întâi.

Iei cu tine un polc de pedestraşi scoţieni şi unul de nemţi. Îi împresori şi pe urmă le vesteşti porunca.

Voi face cum doreşti, luminăţia ta.

Radziwiłł îşi sprijini palmele pe genunchi şi căzu pe gânduri.

Pe Mirski şi pe Stankiewicz i-aş împuşca bucuros, dacă n-aş şti că au mare trecere printre oşteni… Mă tem de zarvă şi răscoală pe faţă, cum am avut şi aici… Din fericire, datorită ţie au primit o bună învăţătură şi fiecare steag se va gândi de două ori înainte de a se răzvrăti. Trebuie doar să facem totul cât se poate de repede, ca cei mai îndărătnici să nu fugă la voievodul de Witebsk.

Luminăţia ta, ai vorbit numai de Mirski şi Stankiewicz, dar n-ai pomenit de Wołodyjowski şi de Oskierko.

Sunt nevoit să-l cruţ pe Oskierko, fiindcă e un om de seamă şi cu multe rubedenii, dar Wołodyjowski vine din Rutenia şi n-are legături aici. Adevărat, e un oştean iscusit şi am contat pe el… Cu atât mai rău pentru el că m-a dezamăgit. Dacă nu i-ar fi adus diavolul pe veneticii ăia, prietenii lui, poate că s-ar fi purtat altfel, dar după cele întâmplate, îl aşteaptă un plumb în cap, ca şi pe cei doi Skrzetuski şi pe taurul acela care a mugit cel dintâi: „Trădătorule! Trădătorule!”.

Jupân Andrzej zvâcni în sus, de parcă l-ar fi ars cu focul roşu.

Luminăţia ta, oştenii vorbesc că Wołodyjowski ţi-a scăpat viaţa la Cybichów.

Şi-a făcut numai datoria şi pentru asta am vrut să-i dăruiesc moşia Dydkiemie… Acum m-a trădat şi voi porunci să fie împuşcat.

Ochii lui Kmicic scânteiară, iar nările începură să-i freamăte.

Luminăţia ta, nu se poate!

Cum adică nu se poate? întrebă Radziwiłł, încruntându-şi sprincenele.

Te rog din tot sufletul, luminăţia ta, spuse Kmicic cu înflăcărare, să nu clinteşti nici un fir de păr din capul lui Wołodyjowski. Iartă-mă, luminăţia ta, te rog! … Wołodyjowski putea să nu-mi dea împuternicirea să strâng oşteni, fiindcă luminăţia ta i-ai trimis-o lui, poruncindu-i să facă ce va crede de cuviinţă. Dar mi-a dat-o! … El m-a scăpat din vâltoare… şi aşa am trecut sub oblăduirea luminăţiei tale… N-a şovăit să mă scape, deşi ţinea şi el la jupâniţa mea… Îi sunt dator recunoştinţă şi m-am jurat că am să mă plătesc cândva! … Luminăţia ta, fă asta pentru mine, nu abate pedeapsa asupra lui şi a prietenilor lui. Nu trebuie să li se întâmple nimic şi, pe viul Dumnezeu! nu li se va întâmpla, atâta vreme cât eu mă aflu în viaţă! … Te rog, luminăţia ta!

Jupân Andrzej se ruga şi îşi împreuna mâinile, dar în cuvintele lui răsunau fără voie semne de mânie, ameninţare şi revoltă. Firea-i nestăpânită învingea. Stătea asupra lui Radziwiłł cu chipul aidoma răpitoarei întărâtate şi ochii scăpărând scântei. Dar şi pe faţa hatmanului se vedea furtuna. Până atunci se încovoiaseră cu toţii înaintea voinţei lui tiranice, în toată Lituania şi Rutenia; nimeni nu cuteza să i se împotrivească sau să-l roage să ierte nişte osândiţi, iar acum Kmicic îl ruga doar de ochii lumii, căci în fapt îi impunea voinţa lui. Şi, din pricina împrejurărilor, nici măcar nu putea să-l refuze.

Tiranul vânzător înţelegea astfel de la bun început că deseori va fi silit să se supună şi el tiraniei oamenilor şi a împrejurărilor, că va trebui să ţină cont de sprijinitorii lui, chiar dacă sunt mai prejos, că acest Kmicic pe care voia să-l preschimbe într-un câine credincios, va fi mai degrabă un lup îmblânzit care, zădărit, e gata să înşface cu dinţii mâna stăpânului.

Toate acestea răscoliră sângele trufaş al lui Radziwiłł. De aceea, împins şi de firea-i răzbunătoare, hotărî să se împotrivească.

Wołodyjowski şi ceilalţi trei vor trebui să plătească cu viaţa! spuse cu glasul ridicat.

Dar parcă aruncă gaz peste foc.

Dacă nu i-aş fi zdrobit pe unguri, nu ei ar fi plătit cu viaţa! se repezi Kmicic.

Cum aşa, nu mai vrei să mă asculţi? întrebă hatmanul ameninţător.

Luminăţia ta, răspunse jupân Andrzej cu mânie, nu-i aşa… Te rog… Te rog din tot sufletul… Nu se poate întâmpla una ca asta. Oamenii ăştia sunt vestiţi în toată Polonia… Nu se poate! Nu se poate! … Nu pot fi Iuda pentru Wołodyjowski. Sar şi în foc pentru luminăţia ta, dar nu-mi refuza iertarea lor.

Şi dacă refuz?

Atunci porunceşte să fiu împuşcat şi eu! … Nu mai vreau să trăiesc! … Să mă trăsnească! … Să mă ia toţi dracii! …

Ia seama, nefericitule, înaintea cui te afli!

Luminăţia ta, nu mă duce la deznădejde!

La rugăminţi aş putea să-mi plec urechea, dar de ameninţări nu-mi pasă.

Te rog, luminăţia ta… te rog din toată inima! …

Şi jupân Andrzej se aruncă în genunchi.

Luminăţia ta, îngăduie-mi să te slujesc şi cu sufletul, nu numai de nevoie, că altfel mă apucă nebunia!

Radziwiłł nu răspunse nimic. Kmicic sta în genunchi, făcând feţe-feţe. Era limpede că în curând avea să izbucnească.

Ridică-te! spuse Radziwiłł.

Jupân Andrzej se ridică.

Te pricepi să-ţi aperi prietenii… rosti prinţul. Acum, am dovada că vei şti să mă aperi şi pe mine şi nu mă vei părăsi niciodată. Numai că Dumnezeu te-a făcut din silitră, nu din carne şi oase, aşa că vezi să nu iei foc. Nu pot să-ţi refuz nimic. Ascultă-mă bine: pe Stankiewicz, pe Mirski şi pe Oskierko vreau să-i trimit suedezilor la Birże; să plece cu ei şi Wołodyjowski cu cei doi Skrzetuski. N-o să le ia capul acolo; e chiar mai bine aşa, fiindcă vor sta liniştiţi tot timpul războiului.

Luminăţia ta şi părinte, îţi mulţumesc! se bucură jupân Andrzej.

Domol! … spuse prinţul! Eu ţi-am respectat jurământul cu vârf şi îndesat, acum respectă-l şi tu pe al meu… Şleahticului ăluia bătrân… am uitat cum îi zice… diavolului acela mugitor care a venit aici cu Skrzetuski, i-am jurat moartea în adâncul inimii mele îl a fost cel dintâi oare m-a numit trădător, el m-a bănuit că am fost plătit, el i-a aţâţat pe ceilalţi; poate că nu s-ar fi ajuns la răscoală, clacă nu era obrăznicia lui! Prinţul izbi cu pumnul în masă. Mă aşteptam mai degrabă la moarte sau la sfârşitul lumii, decât să cuteze cineva să-mi strige în faţă, mie, Radziwiłł: „Trădătorule!” în văzul tuturor! Nu se află moarte şi chinuri care să plătească o nelegiuire ca asta. Să nu mă rogi pentru el, că va fi în zadar.

Dar jupân Andrzej nu se descuraja chiar atât de uşor când îşi punea ceva în cap. De astă dată nu se mai înfurie şi nu mai răbufni ca înainte. Din contră, luându-i mâna prinţului, începu s-o sărute şi să se roage cum se pricepea mai bine.

Luminăţia ta, cu nici o frânghie, cu nici un lanţ nu mi-ai lega mâna, cum ai lega-o prin această dovadă de bunăvoinţă. Dar n-o face doar pe jumătate. Luminăţia ta, şleahticul ăsta a spus ieri ce gândea toată lumea. Şi eu am crezut la fel, până când luminăţia ta mi-ai deschis ochii… Să mă ardă focul, dacă n-am gândit şi eu la fel… Prostul n-are nici o vină că e prost. Iar şleahticul ăsta măi era şi ameţit, aşa că a spus tot ce avea pe inimă. A crezut că astfel îşi apără Republica, şi e greu să osândeşti pe cineva pentru dragostea de ţară. A ştiut prea bine că îşi pune viaţa în primejdie şi tocmai de aceea şi-a spus tot clocotul inimii. Mie nu-mi pasă de el, dar jupân Wołodyjowski ţine la el ca la un frate sau părinte. Ar suferi foarte mult din pricina lui şi eu nu doresc asta. Aşa mi-e firea, când vreau binele cuiva, apoi sunt în stare să-mi dau şi sufletul pentru el. Dacă cineva m-ar cruţa pe mine, ca să-l omoare pe prietenul meu, mai bine să se ducă dracului cu bunătatea lui cu tot. Luminăţia ta, părinte, binefăcătorule, fă lucrul până la capăt, dăruieşte-mi-l pe şleahticul ăsta, iar eu am să-ţi dăruiesc tot sângele meu, fie şi mâine, azi, acum!

Radziwiłł îşi muşcă mustaţa.

Ieri i-am jurat moartea.

Ceea ce a jurat hatmanul şi voievodul de Wilno, marele prinţ al Lituaniei şi, dă, Doamne, viitorul rege al Poloniei, ca un stăpânitor bun, poate să treacă eu vederea…

Jupân Andrzej spunea sincer tot ce simţea şi ce gândea. dai nici cel mai îndemânatic curtean n-ar fi putut găsi un argument mai puternic în apărarea prietenilor săi. Faţa mândră a magnatului se lumină şi îşi miji ochii, voind parcă să mai audă o dată rangurile pe care avea să le capete. După o clipă spuse:

Aşa de bine ai adus-o din condei, că nu mai pot să-ţi refuz nimic. Vor pleca toţi la Birże. N-au decât să plătească suedezilor pentru vinovăţia lor, iar când se va întâmpla ce-ai spus, să vii să-mi ceri iertarea lor.

Pe legea mea că am să vin, deie Domnul să fie cât mai repede! răspunse Kmicic.

Acum du-te şi spune-le vestea bună!

Vestea bună e numai pentru mine, nu şi pentru ei. Gândesc că ei nu vor fi prea mulţumiţi, mai ales că nu se aşteptau la primejdia care-i ameninţa. Luminăţia ta, nu mă duc la ei; ar putea crede că vreau să mă laud cu tot ce am făcut pentru ei.

Fă cum vrei. Dar dacă-i aşa, nu mai pierde timpul şi du-te după steagurile lui Mirski şi Stankiewicz, fiindcă pe urmă te aşteaptă altă poruncă pe care vei fi prea bucuros s-o îndeplineşti.

Ce poruncă, luminăţia ta?

Te vei duce să-l pofteşti din partea mea pe jupân Billewicz, spătarul de Rosienie să vie la Kiejdany cu nepoata şi să se adăpostească aici în timpul războiului. Pricepi?

Kmicic rămase descumpănit.

N-o să vrea să vină… A părăsit Kiejdany plin de mânie.

Nădăjduiesc că până acum i-a trecut mânia; în orice caz vei lua oşteni cu tine şi, dacă nu vor să vină de bunăvoie, îi urci în caleaşcă, îi înconjuri cu dragoni şi îi aduci cu forţa. Şleahticul era moale ca ceara; când am vorbit cu el, se ruşina ca o jupâniţă şi făcea temenele până la pământ; s-a înspăimântat de suedezi ca diavolul de apa sfinţită şi a plecat. Trebuie să-i am aici, pentru mine şi pentru tine. Tot mai nădăjduiesc să fac din ceara asta o lumânare aşa cum îmi place mie şi să dau foc cu ea cui vreau. Dacă se va întâmpla aşa, va fi cu atât mai bine… Iar dacă nu, voi avea un ostatec. Billewiczii au multă putere în Samogiţia, fiindcă sunt înrudiţi aproape cu toţi şleahticii. Când am să-l am în mână pe cel mai însemnat, ceilalţi se vor gândi de două ori înainte de a întreprinde ceva împotriva mea. În spatele lor şi al jupâniţei tale mişună tot furnicarul din Lauda, care, dacă s-ar duce la voievodul de Witebsk, ar fi primit cu braţele deschise. E o treabă atât de însemnată, încât mă gândesc dacă n-ar fi mai bine să începi cu Billewiczii.

În steagul lui Wołodyjowski sunt numai laudanieni.

Ocrotitorii jupâniţei tale. Dacă-i aşa, să începem prin a o aduce aici. Dar ascultă-mă bine, eu am să încerc să-l atrag pe spătar de partea noastră, iar fata rămâne s-o câştigi tu, cum te-oi pricepe mai bine. După ce am să-l convertesc pe spătar, o să te ajute şi el s-o îndupleci pe jupâniţă. Dacă va consimţi, vă fac nunta numai-decât… Dacă nu, ai s-o iei şi aşa. După cununie, n-o să mai zică nimic… Cu femeile aşa trebuie să te porţi. O să plângă deznădăjduită când o vor târî în faţa altarului, dar a doua zi o să-şi spună că dracul nu-i chiar atât de negru cum se vorbeşte, iar a treia zi va fi chiar bucuroasă. Cum v-aţi despărţit ieri?

Parcă mi-ar fi dat peste gură!

Ce-a zis?

M-a numit trădător… Cât pe ce să mă apuce damblaua.

Aşa-i de înverşunată? Când ai să fii bărbatul ei, să-i spui că soţiilor le stă mai bine cu furca, decât cu treburile publice, şi s-o ţii din scurt.

Luminăţia ta n-o cunoşti. Ea una ştie: cinste sau necinste, şi după asta te judecă; cât despre minte, mulţi bărbaţi ar putea-o invidia. N-apuci să te dezmeticeşti bine, că ea a şi ajuns la temeiul lucrurilor.

Cum a ajuns şi la inima ta… Caută să ajungi şi tu la a ei.

Unde nu dă Dumnezeu, luminăţia ta. Am răpit-o o dată cu puterea armelor, dar pe urmă mi-am făgăduit că altă dată nu se va mai repeta… Luminăţia ta mă sfătuieşti s-o duc cu forţa la altar, dar eu nu-mi doresc aşa ceva, fiindcă m-am jurat şi faţă de ea că n-am s-o mai asupresc… Toată nădejdea mea e că luminăţia ta îl vei convinge pe spătar cum că nu suntem nişte trădători, ci dorim izbăvirea ţării. Dacă se va convinge el, apoi o va convinge şi pe ea şi atunci se va uita altfel la mine. Acum mă duc la Billewicze şi-i aduc pe amândoi aici, fiindcă mi-e frică să nu intre la vreo mânăstire… Îţi spun luminăţiei tale tot adevărul, cu toate că sunt fericit, când o văd, mai degrabă m-aş năpusti asupra unei armii de suedezi, decât să mă înfăţişez acum înaintea ei, pentru că ea nu-mi cunoaşte gândurile cinstite şi mă socoteşte un trădător.

Dacă vrei, trimit pe altcineva, pe Charłamp sau pe Mieleszko.

Nu, mai bine mă duc eu… De altfel, Charłamp e rănit.

Cu atât mai bine. Pe Charłamp voiam să-l trimit ieri să preia conducerea steagului lui Wołodyjowski şi la nevoie să-i silească să se supună, dar e un om nu prea îndemânatic şi s-a arătat că nu-i poate ţine în frâu nici pe oamenii lui. N-am încredere în el. Du-te întâi la spătar şi ia jupâniţa şi după ce te întorci, ai să aduci şi steagurile. Dacă nu se poate altfel, nu cruţa pe nimeni, căci trebuie să le arătăm suedezilor că suntem tari şi nu ne temem de răzvrătire. Pe polcovnici am să-i trimit îndată sub pază bună; cred că Pontus de la Gardie va vedea în asta dovada sincerităţii mele… Îi va conduce Mieleszko. La început o să fie greu! Tare greu! Parcă văd că jumătate din Lituania va porni împotriva mea.

Nu-i nimic, luminăţia ta! Cine are cugetul curat, acela nu se teme de nimic.

Gândeam că cel puţin Radziwiłłii vor fi cu toţii de partea mea şi când colo, uite ce-mi scrie stolnicul de la Nieśwież.

Hatmanul îi întinse lui Kmicic scrisoarea lui Kazimierz: Michał.

Kmicic se uită peste ea.

Dacă n-aş cunoaşte gândurile luminăţiei tale, aş crede că are dreptate şi că e cel mai vrednic stăpân. Să-i dea Dumnezeu numai bine! … Spun ce cred.

Acum du-te! îl îndemnă hatmanul nerăbdător.