Capitolul XVIII.

Când ajunseră aproape de sat, îşi încetiniră mersul şi văzură uliţa largă atât de bine luminată de flăcări, încât puteai să aduni şi firele de iarbă de pe jos, fiindcă pe amândouă părţile ardeau câteva case de la care focul trecea încet la celelalte. Vântul era destul ele puternic şi purta scânteile, jerbe întregi, aidoma unor păsări de foc, spre acoperişurile învecinate. Pe uliţă, vâlvătaia lumina grupuri mai mici şi mai mari de oameni care se mişcau cu iuţeala în toate părţile. Strigătele oamenilor se amestecau cu bătaia clopotelor ascunse printre copacii bisericii, cu mugetele vitelor, lătratul cânilor şi cu pocnetele rare ale armelor de foc.

Apropiindu-se şi mai mult, oştenii lui Wołodyjowski îi văzură pe raitierii care purtau pălării cu boruri late; nu erau prea mulţi. Unii luptau cu ţăranii înarmaţi cu îmblăcie şi furci, trăgând în ei cu pistoalele şi respingându-i în grădinile din spatele caselor; alţii scoteau pe uliţă vacile, boii şi oile, împingându-le cu rapierele. Alţii, în sfârşit, abia se mai vedeau în norul de pene împrăştiate; îşi agăţaseră de gât păsări de casă care mai băteau din aripi în zvârcolirile dinaintea morţii. Vreo cincisprezece ţineau caii, fiecare câte doi sau trei; se vede că erau ai tovarăşilor care jefuiau casele.

Drumul spre sat cobora puţin printr-o pădurice de mesteacăn, astfel că laudanienii, fără să fie văzuţi, aveau în faţa ochilor priveliştea satului atacat de vrăjmaşi, luminat de pojarul în strălucirile căruia se puteau desluşi bine oştenii străini, ţăranii, femeile îmbrâncite de raitieri şi grupurile învălmăşite ale bărbaţilor care se apărau. Toate acestea se mişcau cu repeziciune, aidoma păpuşilor dintr-o piesă cu irozi, strigând, blestemând şi văicărindu-se.

Focul distrugea casele, cutremurându-şi coama de flăcări şi trosnind tot mai înspăimântător.

Jupân Wołodyjowski se apropie cu steagul de rohatca126 deschisă la perete şi dădu poruncă să înainteze mai încet. Putea să dea năvală şi să zdrobească dintr-o lovitură pe vrăjmaşul care nu se aştepta la nici o primejdie, dar micul cavaler hotărâse să-i „încerce pe suedezi” în lupta deschisă, aşa că făcu totul ca să fie văzut.

Într-adevăr, câţiva raitieri, care se aflau nu departe de rohatcă, zăriră steagul ce se apropia. Unul dintre ei alergă la căpetenia care stătea cu sabia scoasă pe uliţă în mijlocul unui grup mai mare de călăreţi, şi începu să-i spună ceva, arătând cu mâna spre partea pe unde cobora jupân Wołodyjowski cu oamenii săi. Căpetenia îşi duse mâna streaşină la ochi şi se uită o clipă, apoi făcu un semn şi deodată, glasul răsunător al trâmbiţei acoperi strigătele oamenilor şi mugetele vitelor.

Oştenii polonezi putură să admire în voie îndemânarea suedezilor; abia începuse trâmbiţa să sune, când raitierii, ieşind din case într-un suflet sau lăsând baltă lucrurile şi vitele jefuite, alergară la cai.

Cât ai bate din palme se aşezară în rânduri, la vederea cărora inima micului cavaler se umplu de admiraţie; erau parcă aleşi pe sprânceană. Toţi flăcăi înalţi şi puternici, îmbrăcaţi în caftane cu curele trecute peste umăr, care purtau pe cap pălării negre cu borul ridicat în partea stângă; toţi călăreau pe cai murgi şi stăteau ca un zid, cu rapierele la umăr, privind spre drum cu luare-aminte, dar liniştiţi.

Dintre rânduri ieşi înainte căpetenia însoţită de trâmbiţaş, vrând pesemne să întrebe cine erau cei care se apropiau atât de încet.

Gândea, se vede, că e vreunul din steagurile lui Radziwiłł şi nu se aştepta la luptă. Începu dar să facă semne cu rapiera şi pălăria, în timp ce trâmbiţaşul suna mereu, arătând că vor să stea de vorbă.

Trage unul în ei cu muscheta, porunci micul viteaz, ca să ştie la ce să se aştepte din partea noastră!

Împuşcătura porni, dar sfărâmăturile de fier nu ajunseră la ţintă, deoarece era prea departe. Căpetenia suedeză gândea pesemne că e vreo neînţelegere la mijloc, căci începu să strige mai tare şi să facă semne cu pălăria.

Mai trage o dată! tună Wołodyjowski.

După a doua împuşcătură, căpetenia suedeză întoarse calul şi porni, nu prea grăbit, spre oştenii lui, care se apropiau şi ei în trap întins.

Primul rând de laudanieni tocmai trecea de rohatcă.

Ajungând la ai lui, suedezul strigă o poruncă; rapierele care erau îndreptate cu vârful în sus lângă umărul raitierilor se plecară şi rămaseră agăţate de curele, în vreme ce toţi deodată scoaseră pistoalele din coburi şi le sprijiniră cu ţeava în sus de oblâncul şeii.

Oşteni de mâna întâi! murmură Wołodyjowski, văzând iuţeala şi îndemânarea aproape mecanică a mişcărilor.

Apoi se uită peste oamenii lui să vadă dacă rândurile sunt în ordine, se îndreptă în şa şi porunci:

Înainte!

Laudanienii se aplecară pe grumazul cailor şi porniră ca vijelia.

Suedezii îi lăsară să se apropie şi traseră cu pistoalele, dar plumbii nu vătămară prea mult pe laudanienii ascunşi după capetele cailor; doar câţiva dintre ei scăpară dârlogii din mână şi căzură pe spate, în timp ce ceilalţi ajunseră şi se izbiră piept în piept cu raitierii.

Steagurile uşoare din Lituania se mai foloseau încă de suliţe, care în oştile coroanei slujeau numai husarilor, dar Wołodyjowski, aşteptându-se la o luptă de aproape, poruncise, să le înfigă mai înainte la marginea drumului, astfel că îndată începu lucrul săbiilor.

Primul avânt nu izbuti să-i înfrângă pe suedezi, dar îi dădu înapoi; începură să se retragă, izbind şi împungând cu spadele; laudanienii îi împingeau cu înverşunare înaintea lor de-a lungul uliţei. Cădeau tot mai mulţi, înghesuiala era din ce în ce mai mare; scrâşnetul săbiilor speriase ţăranii, alungându-i de pe uliţa largă, dar căldura împrăştiată de clădirile care ardeau nu mai putea fi îndurată, deşi casele erau despărţite de drum şi de îngrădituri prin grădiniţe.

Suedezii, împinşi tot mai puternic, se retrăgeau încet, dar îşi păstrau rândurile dinainte. De altminteri, le-ar fi venit greu să se risipească, deoarece gardurile puternice închideau drumul din amândouă părţile. Din când în când, încercau să-i oprească pe atacatori, dar nu izbuteau.

Era o bătălie ciudată în care, din pricina locului îngust, luptau-numai primele rânduri, celelalte putând doar să le împingă pe cele dinaintea lor. Tocmai de aceea lupta se preschimbă într-un măcel îndârjit.

Wołodyjowski îi rugase de la început pe polcovnicii mai în vârstă şi pe Jan Skrzetuski să aibă grijă de oşteni în timpul atacului, aşa că acum făcea prăpăd în rândul din faţă. În fiecare clipă, câte o pălărie suedeză cădea în îmbulzeala dinaintea lui, de parcă intra în pământ; din când în când, câte o spadă smulsă din mâna raitierului zbura pe deasupra oştenilor şi în acelaşi timp răsuna un strigăt omenesc înfricoşător şi iarăşi cădea o pălărie; o înlocuia a doua, pe a doua a treia, dar Wołodyjowski înainta mereu, iar ochişorii îi luceau ca două scântei ameninţătoare; nu se lăsa furat de înflăcărare, nu-şi pierdea cumpătul, nu da cu sabia cum dai cu îmblăciul; la răstimpuri, când nu mai avea pe nimeni înaintea lui la o lungime de sabie, îşi întorcea faţa şi lama spre stânga sau spre dreapta şi-l dobora într-o clipită pe raitier printr-o mişcare în aparenţă neînsemnată; era înspăimântător cu mişcările acestea mărunte dar fulgerătoare, aproape neomeneşti.

Cum se afundă culegătoarea în tarlaua de cânepă care o acoperă cu totul şi-i cunoşti drumul numai după vârfurile care se zbat şi dispar, tot aşa şi el pierea pentru o clipă în îmbulzeala bărbaţilor năprasnici, dar acolo unde capetele cădeau ca spicele retezate de secerător, acolo era el. Jupân Stanisław Skrzetuski şi mohorâtul Józwa Butrym, poreclit Beznogi, mergeau în urma lui.

În cele din urmă, rândurile dinapoi ale suedezilor ieşiră dintre garduri şi intrară în livada largă din faţa bisericii şi a clopotniţei, urmate îndată de cele dinainte. Răsună porunca scurtă a căpeteniei, care voia să-şi conducă toţi oştenii în luptă, şi dreptunghiul raitierilor, alungit până atunci, se răsfiră cât ai bate din palme într-o linie lungă, vrând să-i stăvilească astfel pe atacatori.

Jan Skrzetuski însă, care veghea asupra desfăşurării bătăliei şi conducea fruntea steagului, nu urmă pilda suedezului şi se năpusti înainte cu tot avântul; coloana îngustă năvăli peste zidul subţiat al suedezilor şi-l răzbi într-o clipită, apoi coti în goană spre biserică, învăluind prin această mişcare jumătatea stângă a suedezilor, în timp ce asupra aripii drepte se repeziră Mirski şi Stankiewicz cu rezerva alcătuită dintr-o parte din laudanieni şi toţi dragonii lui Kowalski.

Se încinseră două bătălii, dar nu durară prea mult. Aripa stângă, pe care o înconjurase Skrzetuski, nu mai avu când să schimbe frontul de luptă şi se împrăştie; cea dreaptă, în care se afla şi căpetenia, se împotrivi mai mult, dar prea alungită, începu să se frângă şi să se amestece până când o luă şi ea pe urmele celei stângi.

Livada largă era, din nefericire, îngrădită din toate părţile cu un gard înalt, iar slujitorii bisericii, văzând ce se petrece, închiseseră uşa din spate şi o proptiseră cu pari.

Suedezii risipiţi fugeau în cerc, urmăriţi de laudanieni, Ici-colo luptau grupuri mai mari de zece-doisprezece oşteni, săbii contra rapiere; în alte părţi lupta se transformase într-un şir de dueluri şi bărbatul se încleşta cu bărbat, rapiera se încrucişa cu sabia sau se auzeau pocnete de pistoale. Ici un raitier, scăpând de o sabie, era îndată întâmpinat de alta; colo un suedez sau lituanian, ieşind de sub calul căzut, se prăbuşea numaidecât sub loviturile săbiilor care-l aşteptau.

Prin mijlocul livezii alergau caii dezlănţuiţi, fără călăreţi, cu nările fremătând de spaimă şi coamele în vânt; unii se muşcau, alţii, orbiţi şi înnebuniţi, se întorceau cu picioarele dinapoi spre luptători şi-i loveau cu copitele.

Jupân Wołodyjowski, răsturnând din şa pe raitierii care-i stăteau în cale, căuta din ochi prin toată livada pe căpetenia suedezilor; în cele din urmă, îl văzu apărându-se de doi Butrymi şi sa repezi spre ei.

În lături! le porunci Butrymilor. În lături!

Oştenii ascultători săriră la o parte, iar micul cavaler se izbi cu suedezul, de se ridicară caii în două picioare.

Căpetenia voia pesemne să-şi răstoarne potrivnicul de pe cal printr-o împunsătură de spadă, dar Wołodyjowski îl prijoni cu mânerul sabiei de dragoni, răsuci fulgerător o jumătate de cerc şi spada zbură. Căpetenia se aplecă spre coburi, dar în aceeaşi clipă, crestat în obraz, dădu drumul la dârlogi din mâna stângă.

Prindeţi-l viu! strigă Wołodyjowski la Butrymi. Laudanienii îl înhăţară pe rănit şi-l ţinură în şa, iar micul viteaz se îndreptă spre fundul livezii, stingându-i pe raitierii pe care-i întâlnea ca pe nişte lumânări.

Suedezii însă începură să dea înapoi pretutindeni în faţa şleahticilor mai îndemânatici în lupta în doi. Unii, apucând lama spadei, o îndreptau cu mânerul spre potrivnici, alţii îşi aruncau armele; cuvântul „pardon!” se auzea tot mai des pe câmpul de bătaie. Dar laudanienii nu-i luau în seamă, căci Wołodyjowski poruncise să fie cruţaţi doar câţiva. Suedezii, văzând că se roagă în zadar, săreau iarăşi la luptă şi mureau ca nişte oşteni adevăraţi, după o apărare deznădăjduită, plătindu-şi din belşug moartea cu sânge.

Un ceas mai târziu mai rămăseseră foarte puţini în viaţă.

Ţăranii se repeziră cu toţii în livadă, pe drumul dinspre sat, să prindă caii, să-i omoare pe răniţi şi să-i jefuiască.

Aşa se sfârşi prima ciocnire a lituanienilor cu suedezii.

În acest timp, jupân Zagłoba, stând în crângul de mesteacăn lângă carul în care zăcea Roch, era nevoit să-i asculte învinuirile amare pentru că, fiindu-i rudă, se purtase totuşi atât de urât cu el.

M-ai nenorocit, unchiule; nu numai că la Kiejdany mă aşteaptă un plumb în cap, dar şi ruşinea îmi va păta numele pentru totdeauna. De acum încolo, cine vrea să spună nătărău, poate să zică doar: Roch Kowalski.

Ce-i drept, nu vor fi prea mulţi cei care se vor împotrivi, răspunse Zagłoba. Cea mai bună dovadă e mirarea ta că te-am dus de nas, eu, care l-am sucit ca pe-o păpuşă pe însuşi hanul de la Crâm. Ce credeai tu, mă, năpârstocule, că am să-ţi îngădui să mă duci la Birże în tovărăşia unor oameni vrednici, să arunci în ghearele vrăjmaşului pe cei mai mari bărbaţi, decus 127 acestei Republici?

Păi eu nu vă duceam pe domnule voastre acolo după voia mea!

Da, dar erai slujitorul unui călău şi asta e o ruşine pentru un şleahtic, ruşine pe care trebuie s-o speli, altfel mă lepăd de tine şi de tot neamul Kowalski. E mai rău să fii trădător decât ucigaş, dar să fii ajutorul unuia mai rău decât un ucigaş, e prea mult!

Eu l-am slujit pe hatman!

Iar hatmanul diavolului! Acum ai găsit ce-ai căutat! … Roch, află o dată pentru totdeauna că eşti un prost şi nu mai încerca să te împotriveşti, iar pe mine să mă ţii de poala caftanului şi ai să ajungi om, pentru că află că nu puţini au înaintat datorită mie.

Vorbirea le fu întreruptă de împuşcături, fiindcă în sat tocmai începuse lupta. Apoi împuşcăturile conteniră, dar larma continua şi strigătele ajungeau până la locul acesta ferit, din mestecăniş.

Jupân Michał a început să trebăluiască, spuse Zagłoba. Nu e prea arătos, dar înţeapă ca o viespe. O să-i bată pe diavolii ăştia de peste mare ca pe mazăre. Mai bine aş fi acolo decât aici, dar din pricina ta sunt silit să ascult de-aici ce se întâmplă. Asta ţi-e recunoştinţa? Spune şi tu, asta e faptă vrednică de o rudă?

De ce trebuie să-ţi fiu recunoscător?

Pentru că nu mai tragi ca un bou în jugul trădătorului, deşi eşti cum nu se poate mai potrivit pentru arat, fiindcă eşti prost şi sănătos, pricepi? … Ehei, acolo se îngroaşă gluma… Auzi? Cred că suedezii zbiară ca viţeii la păşune.

Jupân Zagłoba se posomori, era puţin neliniştit; deodată îl întrebă pe Roch, privindu-l aprig în albul ochilor:

Cine vrei să biruie?

Cum cine? Ai noştri!

Păi vezi! De ce nu suedezii?

Pentru că şi eu aş vrea să-i altoiesc. Ai noştri, sunt ai noştri!

Se trezeşte conştiinţa în tine… Atunci cum puteai să le duci suedezilor sângele tău?

Aşa era porunca.

Şi acum nu mai ai poruncă?

Păi, nu mai am.

Acum mai marele tău e jupân Wołodyjowski, nimeni altul!

Cam aşa!

Ai să faci ce-ţi va porunci jupân Wołodyjowski.

Dacă trebuie.

O să-ţi spună să te lepezi mai întâi de Radziwiłł, să nu-l mai slujeşti pe el, ci Republica.

Cum aşa? întrebă Roch, scărpinându-se în cap.

Asta-i porunca! tună Zagłoba.

Ascult! răspunse Roch.

Prea bine! La cel dintâi prilej ai să-i altoieşti pe suedezi!

Dacă aşa-i porunca! răspunse Kowalski şi răsuflă adânc, ca şi când i s-ar fi luat o greutate uriaşă de pe piept.

Zagłoba era şi el prea mulţumit, fiindcă îşi avea planurile lui cu Roch. Ascultară deci împăcaţi zgomotele luptei un ceas şi mai bine, până când se linişti totul. Bătrânul şleahtic era tot mai îngrijorat.

Să nu fi izbutit oare?

Unchiule, domniţi ta eşti un oştean cu experienţă, cum poţi să vorbeşti aşa? Dacă-i răzbeau, ar fi trecut pe lângă noi în neorânduială…

Adevărat! … Vad că şi mintea ta e bună la ceva.

Acum auzi tropotele? Merg încet. Cred că i-au înfrânt pe suedezi.

Da, dar sunt ai noştri? Mă duc să văd.

Spunând acestea, jupân Zagłoba îşi lăsă sabia să atârne de cureluşa gărzii, luă pistolul în mână şi porni înainte.

În curând văzu în faţă o mulţime negricioasă de oameni care mergeau încet pe drum şi auzi murmurul vorbelor.

În frunte călăreau câţiva oşteni care discutau între ei cu voce tare şi la urechile lui Zagłoba ajunse deodată glasul cunoscut al lui jupân Michał care spunea:

Sunt băieţi buni! Nu ştiu cum sunt pedestraşii, dar şi călărimea e de mâna întâi!

Zagłoba îşi împunse calul cu pintenii.

Ce faceţi?! Sunteţi bine?! N-am mai avut răbdare şi veneam să mă arunc în luptă. E vreunul rănit?

Slavă Domnului, toţi suntem sănătoşi! răspunse jupân Michał, dar am pierdut vreo douăzeci şi ceva de oşteni.

Şi suedezii?

I-am tăiat pe toţi.

Jupâne Michał, nici vorbă, te-ai săturat de luptă. Se cuvine oare sa laşi de, strajă un om bătrân ca mine? Ptiu! Aveam o poftă de carne de suedez! I-aş fi înfulecat de vii!

Poţi să-i mănânci şi fripţi, fiindcă unii s-au prăjit în foc.

Ba să-i ronţăie câinii! Prinşi aţi luat?

Am luat; rotmistrul şi şapte raitieri.

Şi ce vrei să faci cu ei?

Aş da poruncă să-i spânzure, pentru că au năvălit ca nişte hoţi asupra unui sat nevinovat şi au ucis ţăranii… Dar Jan zice că nu se cade.

Domniile voastre, ascultaţi ce-mi trece prin cap. Să nu-i spânzurăm, dimpotrivă, să-i lăsăm slobozi, să plece, cât mai repede la Birże.

Ce rost ar avea?

Până acum m-aţi cunoscut numai ca oştean, acum o să mă cunoaşteţi şi ca pe un cârmuitor. Le dăm drumul suedezilor, dar nu le spunem cine suntem cu adevărat. Din contră, să le spunem că suntem oamenii lui Radziwiłł, că i-am zdrobit din porunca hatmanului şi de acum înainta îi vom nimici pe toţi cei pe care-i vom întâlni, deoarece hatmanul s-a prefăcut doar că trece de partea suedezilor. O să se ia cu mâinile de păr şi încrederea în hatman o sa scadă grozav. Dacă gândul meu nu face mai mult decât biruinţa voastră, să dea Dumnezeu să-mi crească o coadă de cal. Luaţi aminte că în acest fel lovim şi în suedezi, şi în Radziwiłł. Kiejdany e departe de Birże, iar de la Radziwiłł la Pontus e şi mai departe. Până să se lămurească ce s-a petrecut, o să se ia la bătaie! Domniile voastre, dacă îl încăieram pe trădător cu năvălitorii, în folosul cui va fi, dacă nu al Republicii?

Sfatul e grozav şi face cât o izbândă, bătu-l-ar ghiulele! spuse Stankiewicz.

Domnia ta ai minte de cancelar, adăugă Mirski. E prea adevărat că li se vor încurca iţele.

Sigur că aşa va trebui să facem, consimţi jupân Michał. O să le dau drumul mâine, iar acum nu mai vreau să ştiu de nimic, fiindcă sunt tare trudit… Pe uliţă era o căldură de cuptor… Of, mi-au amorţit braţele! … Rotmistrul n-ar putea nici el să plece astăzi cu obrazul scrijelit.

Ce zici, tătucă, în ce limbă o să le spunem toate astea? întrebă Jan Skrzetuski.

M-am gândit eu şi la ăsta, răspunse Zagłoba. Kowalski mi-a spus că printre dragonii lui se află doi prusieni mai dezgheţaţi care ştiu bine nemţeşte. Nu încape vorbă că suedezii au învăţat şi ei limba de atâţia ani de când se războiesc pe acolo. Kowalski e acum de-al nostru. E un flăcău grozav şi o să am multe foloase de pe urma lui.

Bine! zise Wołodyjowski. Unul dintre domniile voastre să aibă grijă de treaba asta, că mie mi se încleiază limba în gură de osteneală. Oamenii ştiu că rămânem în crângul de mesteacăn până dimineaţa. O să ne aducă de mâncare din sat, iar acum la culcare! De străji o să se îngrijească porucinicul meu. Pe legea mea, nici nu vă mai văd bine, mi se lipesc pleoapele…

Domniile voastre, spuse jupân Zagłoba, nu departe de aici e un stog, să mergem acolo! O să dormim împărăteşte, iar mâine pornim la drum… N-o să ne mai întoarcem pe aici decât cu jupân Sapieha împotriva lui Radziwiłł.