Capitolul XXIII.

În aceeaşi seară, după ospăţ, jupân Andrzej dori să se vadă neapărat cu prinţul, dar i se răspunse că prinţul se sfătuieşte în taină cu jupân Suchaniec.

Veni dar a doua zi de dimineaţă şi fu primit îndată.

Luminăţia ta, îi spuse, am venit cu o rugăminte.

Ce vrei să fac pentru tine?

Nu mai pot să trăiesc aici. Flecare zi înseamnă pentru mine chinuri de neîndurat. Nu mai am ce face la Kiejdany. Luminăţia ta, găseşte-mi şi mie vreo însărcinare, trimite-mă undeva, unde ţi-e voia. Am auzit că polcurile vor porni asupra lui Zołtareńko. Mă duc şi eu.

Zołtareńko s-ar lua bucuros la sfadă, dar îi vine cam peste mână, pentru că noi ne aflăm sub proteguirea suedezilor, fără învoirea cărora nu putem nici noi să pornim asupra lui… Graful Magnus se mişcă grozav de încet şi se ştie de ce! Nu mai are încredere în mine. Dar ţi-e chiar atât de rău la Kiejdany alături de mine?

Luminăţia ta eşti bun cu mine şi, cu toate acestea, nici nu sunt în stare să spun cât de greu îmi este. La drept vorbind, credeam că toate vor fi altfel… Credeam că ne vom bate, că vom trăi numai în foc şi fum, zi şi noapte în şa. Pentru asta m-a potrivit Dumnezeu. Aici însă stau şi ascult vorbe de clacă, lâncezesc fără să fac nimic şi vânez pe ai noştri, în loc să lupt cu duşmanul… Nu mai pot să îndur, nu mai pot… Pe legea mea, mai bine să mor de o sută de ori! Mai mare chinul!

Ştiu eu de unde-ţi vine deznădejdea asta. Dragostea, asta este. Când o să mai îmbătrâneşti, o să râzi singur de zbuciumul tău. Am văzut ieri că sunteţi supăraţi.

Nu mai am nimic cu ea şi nici ea cu mine. Ce-a fost, s-a sfârşit!

S-a îmbolnăvit?

Întocmai.

Prinţul tăcu o vreme.

Te-am mai sfătuit o dată şi ţi-o repet, zise hatmanul. Dacă vrei să fie a ta, ia-o cu voia sau fără voia ei. Am să poruncesc să vă cunune. O să plângă puţin, o să se vaiete, dar se va sfârşi cu bine. După nuntă o iei în cvartirul tău… şi dacă a doua zi va mai plânge, înseamnă că…

Luminăţia ta, eu te rog să-mi afli vreo însărcinare de oştean, nu să mă cununi! răspunse Kmicic apăsat.

N-o mai vrei?

Nu. Nici eu pe ea şi nici ea pe mine! Să ştiu că mi se rupe inima şi tot nu vreau s-o mai rog nimic. Aş vrea să fiu cât mai departe, ca să uit de toate înainte de a-mi pierde minţile. Aici nu mai e nimic de făcut, iar când stau degeaba, gândurile rele mă macină ca o boală. Adu-ţi aminte, luminăţia ta, cât de mult sufereai înainte de a primi veştile bune… Aşa sufăr şi eu acum. Ce să fac? Să-mi strâng capul în mâini, ca să nu plesnească de atâtea griji, ori să stau aici? La ce bun? Dumnezeu ştie ce timpuri mai sunt şi astea, ce fel de război mai e şi ăsta pe care nu pot să-l înţeleg şi să-l cuprind cu mintea mea! … Din această pricină îmi este şi mai greu. Pe legea mea, dacă luminăţia ta n-ai să mă foloseşti în nici un fel, am să fug, am să adun o ceată de oşteni şi am să mă bat…

Cu cine? întrebă prinţul.

Cu cine? Mă duc la Wilno şi-am să-l hăituiesc pe vrăjmaş, cum l-am hăituit şi pe Chowański. Dă-mi steagul meu şi războiul va începe!

Steagul tău îmi trebuie aici împotriva duşmanului dinăuntru.

Asta-i durerea şi chinul meu, că trebuie să stau cu mâinile încrucişate la Kiejdany sau să alerg după unul ca Wołodyjowski pe care l-aş vrea mai degrabă scară lângă scară în luptă!

Am o însărcinare pentru tine, spuse prinţul. Nu te învoiesc să te duci la Wilno şi nici steagul nu ţi-l dau. Dacă nu mă asculţi şi pleci să strângi oşteni, află că astfel încetezi de a mă sluji pe mine.

În schimb, am să-mi slujesc ţara!

Ţara şi-o slujeşte acela care mă slujeşte pe mine. Te-am convins odată. Adu-ţi aminte ce mi-ai jurat. În sfârşit, dacă vei lupta de capul tău, nu te vei mai afla sub ocrotirea mea şi ştii că judecăţile te aşteaptă… Pentru binele tău nu trebuie să faci una ca asta.

Ce însemnătate mai au judecăţile acum!

Dincolo de Kowno niciuna, dar aici, unde ţara e liniştită, n-au încetat să-şi facă treaba. Fără îndoială, poţi să nu te înfăţişezi, dar sentinţele se vor pronunţa şi osânda te va urmări până când va fi împlinită în vremuri mai bune. Cine a fost osândit o data, îl ajunge pedeapsa şi peste zece ani, iar şleahticii din Lauda o să aibă grijă să nu uite nimic.

Ca să-ţi spun drept, luminăţia ta, daca va trebui să-mi plătesc păcatele, apoi am sa le plătesc. Odinioară eram gata să mă lupt cu întreaga Republica şi să nu port grija condamnărilor, ca şi răposatul jupân Laszcz, care a poruncit să i se căptuşească mantia cu ele… Acum însă a început să mă apese conştiinţa. Mă tem să nu ajung mai departe decât vreau şi sunt tare neliniştit.

Atât de mult te mustră cugetul? Dar să lăsăm asta! Ţi-am spus că dacă vrei să pleci de aici, am o însărcinare de seamă pentru tine. Ganchof se dă în vânt după ea şi mi-o aminteşte în fiecare zi. Mă şi gândeam să i-o dau lui. Dar nu e cu putinţă, fiindcă e nevoie de un om mai însemnat, care să aibă un nume de vază şi să nu fie străin, ci polonez, în scurt, care să dovedească acolo că nu m-au părăsit cu toţii şi că mai sunt destui magnaţi care ţin cu mine… Tu te potriveşti de minune, mai ales că eşti şi destul de curajos şi vrei mai degrabă să se ploconească alţii înaintea ta, decât s-o faci tu înaintea altora.

Despre ce e vorba, luminăţia ta?

Trebuie să pleci într-o călătorie mai lungă.

Sunt gata şi astăzi!

Şi pe cheltuiala ta, pentru că eu cam duc lipsă de bani. Unele moşii au fost cotropite de vrăjmaşi, altele le pustiesc ai noştri, iar veniturile nu mai ajung la vreme; în schimb, toată oastea care mi-a mai rămas a trecut în socoteala mea. Nici vorbă, vistiernicul, pe care-l ţin sub cheie, n-o să-mi dea nici o para, întâi pentru că nu vrea şi apoi pentru că nu are nici el. Cât despre banii obştii, îi iau fără să mai întreb, dar sunt prea puţini. Iar de la suedezi capeţi orice, afară de bani, fiindcă şi lor le tremură mâna când văd un şiling.

Luminăţia ta, nu mai e nevoie de atâtea lămuriri! Dacă plec, plec pe cheltuiala mea.

Da, dar acolo va trebui să te înfăţişezi cu mare fală, să nu te zgârceşti! …

Nu mă voi arăta zgârcit la nimic!

Faţa hatmanului se lumină, pentru că într-adevăr stătea prost cu banii, cu toate că jefuise Wilno nu prea demult, dar pe deasupra era şi lacom din fire. Era adevărat, de asemenea, că veniturile de pe moşiile-i nenumărate, care se întindeau din Letonia până la Kiew şi de la Smoleńsk până în Mazowsze, încetaseră să sosească, iar cheltuielile oştirii creşteau cu fiecare zi.

Asta-mi place! spuse. Ganchof mi-ar fi cerut bani numaidecât, dar tu eşti altfel de om. Uite despre ce e vorba.

Ascult cu luare-aminte.

Întâi ai să te duci în Podlasie. E un drum cu primejdie, deoarece acolo se află confederaţii care au părăsit tabăra şi luptă împotriva mea. Cum ai să scapi de ei, e treaba ta. Jakub Kmicic poate că te-ar cruţa, dar păzeşte-te de Horotkiewicz, de Żeromski şi mai ales de Wołodyjowski şi de laudanienii lui.

Am mai fost o dată în mâinile lor şi nu mi s-a întâmplat nimic.

Asta-i bine. Te vei duce la Zabłudów, unde se află Harasimowicz. Îi spui să strângă toţi banii din veniturile moşiilor, din dările publice şi ori de unde poate şi să mi-i trimită, dar nu aici, ci la Tylża, unde au şi ajuns lucrurile mele. Ce poate să amaneteze din bunuri sau din vite, să amaneteze, dacă poate să ia ceva de la ovrei, să ia… În al doilea rând, să se gândească la confederaţi, să-i piardă în vreun fel. Asta însă nu te mai priveşte pe tine, am să-i scriu eu ce să facă. Tu să-i dai scrisoarea şi să pleci numaidecât la Tykocin, la prinţul Bogusław.

Hatmanul se întrerupse şi începu să răsufle adânc, fiindcă dacă vorbea prea mult, i se făcea rău. Kmicic se uita cu lăcomie la el, fiindcă tare mult voia să plece şi simţea că această călătorie, plină de peripeţii, va fi un adevărat balsam pentru necazurile lui.

După o clipă, hatmanul începu să vorbească astfel:

Mă tot întreb de ce mai stă prinţul Bogusław în Podlasie? … Pentru Dumnezeu, poate să mă piardă pe mine şi pe el. Ascultă cu luare-aminte ce-ţi spun, pentru că deşi ai să-i dai scrisorile mele, trebuie să ştii să le sprijini prin viu grai şi să-i lămureşti ce nu pot să-i scriu eu. Află dar că veştile de ieri au fost bune, dar nu chiar atât de bune cum le-am spus şleahticilor, ba chiar nici măcar atât de bune cum am crezut eu însumi la început. Suedezii sunt într-adevăr învingători, au ocupat Wielkopolska, Mazowsze şi Varşovia, ţinutul Sieradz li s-a supus de bunăvoie, iar pe Jan Kazimierz îl gonesc spre Cracovia, unde îl vor împresura, pe legea mea. Are să-l apere Czarniecki, senatorul acela proaspăt uns, care trebuie să recunosc, e un oştean iscusit. Cine poate să prevadă ce se va întâmpla? … Suedezii se pricep într-adevăr să cucerească cetăţile, iar Cracovia nici n-a avut când să se întărească. Cu toate acestea, nepricopsitul de castelan s-ar putea apăra acolo o lună, două, trei. Câteodată se întâmpla adevărate minuni, cum a fost aceea de la Zbaraż… Aşa că dacă va rezista cu înverşunare, lucrurile pot să ia o întorsătură nedorită. Trebuie să cunoşti tainele politiceşti. Află dar mai întâi că la Viena nu vor privi cu ochi buni cum creşte puterea suedeză şi s-ar putea să le dea ajutor… Tătarii, o ştiu prea bine, sunt înclinaţi să-l ajute pe Jan Kazimierz, năvălind asupra cazacilor şi a Moscovei, iar atunci oştile ucrainene, conduse de Potocki, le vor veni în ajutor. Astăzi Jan Kazimierz se află într-o stare deznădăjduită, dar mâine poate să aibă mai mult noroc…

Prinţul se opri iarăşi să mai răsufle, iar jupân Andrzej încercă un simţământ ciudat, de care deocamdată nici el nu-şi dădea prea bine seama. El, partizanul lui Radziwiłł şi al suedezilor, se bucura că norocul s-ar putea să-i părăsească pe suedezi.

Mi-a spus Suchaniec, zise prinţul, cum a fost la Widawa şi la Żarnów. În prima ciocnire, avangărzile noastre… voiam să zic poloneze… i-au făcut harcea-parcea pe suedezi. Acum n-au mai avut de-a face cu şleahtici fără experienţă… şi suedezii şi-au mai coborât nasul.

Da, dar izbânda a fost de partea lor, nu-i aşa?

A fost, pentru că steagurile lui Jan Kazimierz s-au răzvrătit, iar şleahticii au spus că vor sta în ordine de bătaie, dar nu vor lupta. Oricum, s-a arătat că pe câmpul de bătălie suedezii nu ştiu mai mult decât oştile regale. Dacă vor fi înfrânţi o dată sau de două ori, îşi vor pierde curajul. Iar dacă Jan Kazimierz va primi ajutoare băneşti, ca să-şi poată plăti oamenii, aceştia nu se vor mai răzvrăti. Potocki n-are prea mulţi oameni, dar steagurile lui sunt foarte bine muştruluite şi înţeapă ca nişte viespi. Tătarii vor veni cu el, iar electorul nu se arată prea săritor.

Cum aşa?

Şi eu şi Bogusław am crezut că se va uni cu noi numaidecât, deoarece ştim ce trebuie să gândim despre dragostea lui faţă de Republică… Dar e prea prevăzător şi nu are în vedere decât binele lui. Aşteaptă să vadă ce se va întâmpla, unindu-se între timp cu oraşele prusiene care i-au rămas credincioase lui Kazimierz. Socotesc că e vorba de vreo înşelăciune, poate doar dacă electorul n-ar mai fi el însuşi sau s-ar îndoi de norocul suedezilor. Dar până să se lămurească lucrurile, înţelegerea împotriva suedezilor rămâne în picioare şi, dacă aceştia se vor poticni în Małopolska, se vor ridica îndată Wielkopolska şi Mazowsze, prusienii vor trece de partea lor şi s-ar putea întâmpla…

Prinţul se cutremură înfricoşat parcă de asemenea presupunere.

Ce-ar putea să se întâmple? întrebă Kmicic.

S-ar putea întâmpla să nu mai rămână picior de suedez în toată Republica! răspunse prinţul întunecat.

Kmicic se încruntă şi tăcu.

Atunci, vorbi mai departe hatmanul cu glas coborât, şi norocul nostru ar cădea tot atât de jos pe cât era înainte de sus…

Jupân Andrzej zvâcni de la locul lui cu ochii scânteietori, roşu la faţă, şi strigă:

Luminăţia ta, cum se poate una ca asta? … Nu demult mi-ai spus că Republica e la pământ şi că numai luminăţia ta, alături de suedezi, mai poate s-o scape… Care-i adevărul? Acela pe care l-am auzit atunci, sau cel de astăzi? Iar dacă-i aşa cum zici astăzi, de ce mai ţinem cu suedezii, în loc să ne batem cu ei? … Îmi vine să şi râd!

Radziwiłł se uită cu asprime la tânăr.

Eşti îndrăzneţ! spuse.

Dar Kmicic se lăsă purtat de propria înflăcărare.

Vorbim după aceea cum sunt eu! Acum luminăţia ta să-mi responsis la ce te-am întrebat.

Răspunsul este, rosti apăsat Radziwiłł, că dacă lucrurile vor lua asemenea întorsătură, atunci vom începe să luptăm cu suedezii.

Jupân Andrzej încetă să mai bufnească pe nări, se lovi cu palma peste frunte şi strigă:

Sunt un nătărău! Sunt un nătărău!

Nu zic nu, consimţi prinţul, şi adaug că îndrăzneala ta a început să întreacă măsura. Află că tocmai de asta te trimit acolo, ca să vezi încotro se îndreaptă lucrurile. Vreau numai binele ţării, nimic mai mult. Toate câte ţi le-am spus, nu sunt decât presupuneri care pot să se adeverească şi mai mult ca sigur că se vor adeveri. Dar trebuie să fim prevăzători. Cine vrea să nu-l ia apa trebuie să ştie să înoate, iar cine merge printr-o pădure fără poteci, acela trebuie să se oprească deseori şi să chibzuiască în ce parte s-o apuce… Pricepi?

E limpede ca lumina soarelui.

Ne este îngăduit şi chiar trebuie recedere134, dacă este spre binele ţării, dar nu vom putea s-o mai facem, dacă prinţul Bogusław zăboveşte prea mult în Podlasie. Şi-a pierdut capul pesemne. Câtă vreme stă acolo, trebuie să se arate de partea cui este, de partea suedezilor sau a lui Jan Kazimierz, iar asta ar fi lucrul cel mai rău.

Sunt un prost, luminăţia ta, că iar nu înţeleg!

Podlasie se află aproape de Mazowsze şi ori ţinutul va fi încălcat de suedezi, ori oraşele prusiene vor trimite ajutoare împotriva suedezilor. Iar atunci va trebui să aleagă.

Şi de ce prinţul Bogusław nu trebuie să aleagă?

Pentru că atâta timp cât el nu se va arăta de partea nimănui, suedezii vor fi nevoiţi să ţină seama de noi şi la fel electorul. Dacă însă vom fi siliţi recedere şi să ne întoarcem împotriva suedezilor, atunci el va fi veriga de legătură între mine şi Jan Kazimierz… El are să-mi uşureze întoarcerea, lucru pe care n-ar mai putea să-l facă, dacă ar trece înainte de partea suedezilor. Şi, de vreme ce în Podlasie va fi silit în curând să aleagă, mai bine să se ducă la Tylza, în Prusia, şi să aştepte acolo ce se va întâmpla. Or, cum electoral întârzie în domeniile lui, Bogusław va rămâne cel mai mare în rang în toată Prusia, putând astfel s-o ia în stăpânire, să-şi înmulţească oştenii şi să stea în fruntea unei puteri mai mari… Atunci şi unii şi ceilalţi ne vor da ce vrem, numai să ne aibă pe amândoi de partea lor, iar neamul nostru nu numai că nu va scădea, dar se va ridica şi mai mult; ăsta-i lucrul de căpetenie.

Luminăţia ta mi-ai spus că lucrul cel mai însemnat este binele ţării…

Nu te mai lega de fiecare cuvânt, ţi-am spus o dată că e totuna, aşa că ascultă mai departe. Ştiu bine că prinţul Bogusław, cu toate că a iscălit pactul cu Suedia la Kiejdany, nu trece drept partizanul lor. Spune-i să răspândească vestea că l-am silit să iscălească împotriva inimii lui, iar tu să faci acelaşi lucru pe drum. Oamenii vor crede, fiindcă nu o dată se întâmplă ca până şi fraţii de acelaşi sânge să ţină de facţii diferite. În acest fel va putea să intre în legătură cu confederaţii, să cheme căpeteniile la el, chipurile pentru negocieri, să le prindă şi să le ducă în Prusia. Este mijlocul cel mai bun pentru folosul ţării, fiindcă altminteri oamenii aceştia o vor preda cu totul.

Asta-i tot ce trebuie să fac? întrebă Kmicic dezamăgit.

E numai o parte şi nu cea mai însemnată. De la prinţul Bogusław ai să pleci cu scrisorile mele de-a dreptul la Carol Gustav. Nu mai pot să mă înţeleg cu graful Magnus de când cu ciocnirea de la Klewany. Se uită chiorâş la mine şi se gândeşte întruna că, dacă suedezii se vor poticni, iar tătarii vor porni asupra celuilalt vrăjmaş, mă voi întoarce şi eu împotriva suedezilor.

Judecând după cele ce spuneai luminăţia ta mai înainte, cam are dreptate.

Are sau nu are, nu vreau să ştie ce fac. Pe de altă parte, şi personaliter135 e un om care nu-mi doreşte binele. Nu mă îndoiesc că-i scrie regelui vrute şi nevrute despre mine, că sunt slab sau că nu are încredere în mine. Toate astea trebuie să înceteze. Îi vei da scrisorile mele regelui; dacă te va întreba de lupta de la Klewany, ai să spui numai adevărul, fără să scazi, ori să adăogi nimic. Poţi să-i mărturiseşti că eu i-am condamnat pe oamenii aceia la moarte, iar tu le-ai dobândit iertarea. Nu ţi se va întâmpla nimic, din contră, sinceritatea ta ar putea chiar să le placă. Cât despre Magnus, să nu-l învinovăţeşti înaintea regelui, pentru că e cumnatul lui… Dar dacă te întreabă, fie şi în treacăt, ce gândeşte lumea pe aici, spune-i că oamenilor le pare rău că graful Magnus nu-l răsplăteşte cum se cuvine pe hatman pentru prietenia-i neprefăcută faţă de suedezi, că însuşi prinţul, adică eu, suferă foarte mult din această pricină. Dacă te mai întreabă de-i adevărat că m-au părăsit toate steagurile regulate, să-i spui că nu-i adevărat şi să te dai drept pildă pe tine. Spune-i că eşti polcovnic, cum de altfel şi eşti… Mai spune-i că sprijinitorii lui jupân Gosiewski au aţâţat oştirea să se răscoale, dar adaugă că între mine şi el domneşte o vrăjmăşie de moarte. Să afle că dacă graful Magnus mi-ar fi trimis ceva tunuri şi călărime, i-aş fi nimicit de mult pe confederaţi… Asta e părerea tuturor. Ia seama la toate, trage cu urechea la ce vorbesc cei din preajma regelui şi vesteşte-mă nu pe mine, ci, dacă se iveşte prilejul, pe prinţul Bogusław în Prusia. Ai putea să faci asta şi prin oamenii electorului, dacă dai peste ei. Nemţeşte cred că ştii?

Am avut ca tovarăş un şleahtic din Kurlandia, un anume Zend, pe care mi l-au tăiat oamenii din Lauda. De la el am învăţat destul de bine nemţeşte. Iar în Letonia mă duceam foarte des…

Atunci e bine.

Luminăţia ta, dar unde am să-l găsesc pe regele suedez?

Acolo unde va fi. În timp de război, azi poate să fie aici, iar mâine cine ştie unde. Dacă dai de el la Cracovia, e chiar mai bine, pentru că ai să duci scrisori şi altora care trăiesc prin părţile acelea.

Trebuie să merg şi la alţii?

Întocmai. Va trebui să ajungi până la Lubomirski136 mareşalul coroanei, care tare aş vrea să treacă de partea noastră. E un om puternic şi multe atârnă de el în Małopolska. Dacă el ar vrea cu adevărat să se alăture suedezilor, atunci Jan Kazimierz n-ar mai avea ce face în Republică. Nu-i ascunde nici regelui suedez că te-am trimis şi la Lubomirski să-l câştigi de partea suedezilor… Fireşte, nu trebuie să vadă că o spui înadins, strecoară-i-o printre altele. Se va bucura grozav. Unde nu dă Dumnezeu ca pan Lubomirski să vină alături de noi. O să şovăie, ştiu prea bine, dar mă aştept ca rugămintea mea să-l convingă, deoarece are o pricină pentru care trebuie să-mi câştige bunăvoinţa. Îţi spun şi ţie despre ce e vorba, ca să ştii ce ai de făcut acolo. Mai demult, mareşalul m-a vizitat ca pe un urs în bârlogul lui şi s-a străduit să priceapă, luându-mă pe ocolite, dacă aş da-o pe singura mea fiică fiului său Herakliusz. Sunt încă nişte copii, dar am putea să încheiem o înţelegere care-l interesează pe mareşal mai mult decât pe mine, fiindcă o moştenitoare mai bogată nu află în toată Republica, iar dacă s-ar uni cele două averi, nici în lumea întreagă… E o nadă foarte ademenitoare! Ce să mai vorbim de împrejurarea când mareşalul ar putea nădăjdui să capete drept zestre şi coroana de mare prinţ pentru fiul său! … Stârneşte-i această nădejde şi se va lăsa ispitit, pe legea mea, fiindcă se gândeşte mai mult la neamul lui decât la Republică…

Ce trebuie să-i spun?

Tot ce nu pot să-i scriu eu… Dar trebuie să i le aduci la cunoştinţă cu multă îndemânare. Ferească Dumnezeu să te trădezi că ai auzit de la mine, cum că aş dori coroana pentru sine. Pentru asta e încă prea devreme… Spune-i însă că toţi şleahticii din Samogiţia şi Lituania vorbesc despre asta şi se bucură că suedezii nu se sfiesc s-o spună în gura mare; ai auzit-o de la cei ce-l înconjură pe rege… Ai să bagi de seamă care dintre curteni este prieten apropiat cu mareşalul şi-i strecori la ureche: Lubomirski să treacă de partea suedezilor şi să ceară în schimb căsătoria lui Herakliusz cu fiica lui Radziwiłł, apoi să-l sprijine pe hatman să capete rangul de mare principe al Lituaniei, pe care-l va moşteni cu vremea Herakliusz. Mai mult, spune-i şi că dacă Herakliusz îşi va pune pe cap coroana Lituaniei, mai târziu va putea dobândi şi tronul Poloniei, unirea celor două neamuri însemnând astfel reuniunea celor două coroane. Dacă „nu vor primi cu amândouă mâinile această propunere, se vor dovedi nişte oameni nimicnici. Cine nu ţinteşte sus şi se teme de gândurile măreţe, n-are decât să se mulţumească cu bastonul, buzduganul sau rangul de castelan, să facă sluj şi să-şi plece grumazul, dobândind bunăvoinţa stăpânilor cu ajutorul slujitorilor, că altceva nici nu merită! … Pe mine m-a croit Dumnezeu pentru altă soartă şi de aceea cutez să întind mâna spre tot ce stă în puterea omului, ca să ajung la hotarul pe care însuşi Dumnezeu l-a pus vrerilor omeneşti!

Prinţul întinse într-adevăr mâinile ca şi când ar fi vrut să pună mâna pe coroana nevăzută. Se înflăcăra ca o torţă, dar, fiind prea mişcat, i se opri răsuflarea în piept.

Îşi reveni însă curând şi rosti cu glasul întretăiat:

Vezi şi tu… sufletul zboară spre soare… iar boala îţi spune memento137… Fie ce o fi… Aş vrea ca moartea să mă găsească mai bine pe tron decât în antecamera regelui.

Să chem doftorul? întrebă Kmicic.

Radziwiłł se împotrivi dând din mână.

Nu e nevoie… nu e nevoie… Mi-e mai bine… Asta-i tot ce voiam să-ţi spun. Ţine ochii şi urechile deschise… Ia seama şi ce va face Potocki. Ei sunt uniţi, credincioşi familiei Waza… şi puternici… Nici neamurile Koniecpolski şi Sobieski nu se ştie încotro vor înclina… Priveşte şi învaţă… Uite că şi astma mi-a trecut… Ai înţeles totul expedite? 138

Întocmai. Dacă voi greşi cu ceva, apoi va fi numai din vina mea.

Scrisorile le-am scris, mai am doar câteva. Când vrei să pleci?

Şi astăzi! cât se poate de repede! …

N-ai nici o rugăminte?

Luminăţia ta! … începu Kmicic. Şi se întrerupse brusc.

Cuvintele îi ieşeau cu greutate din gură, se vedea cât de colo că-i vine greu să vorbească şi e tare încurcat.

Haide, îndrăzneşte! îl îndemnă hatmanul.

Te rog ca spătarul de Rosienie şi ea să nu cunoască nici o strâmbătate! …

N-ai nici o grijă. După câte văd, tot mai ţi-e dragă fata.

Nu e cu putinţă! răspunse Kmicic. Dar parcă eu mai ştiu! … O dată mi-e dragă, o dată o urăsc… Dracu ştie! Totul s-a sfârşit, cum am zis… dar chinurile au rămas… Eu n-o mai vreau, dar nici altuia nu i-o las… Luminăţia ta, să nu îngădui una ca asta… Nici eu nu mai ştiu ce vorbesc… Trebuie să plec, să plec cât mai repede! Nu lua în seamă vorbele mele, luminăţia ta. Dumnezeu îmi va limpezi mintea când voi ieşi pe poarta castelului…

Înţeleg că atâta vreme cât dragostea nu s-a stins, chiar dacă fata nu-ţi mai place, nu poţi rămâne nepăsător la gândul că va fi a altuia. Fii liniştit, n-am să las pe nimeni să se apropie de ea, iar de plecat, nu vor pleca de aici. În curând drumurile se vor umple de oşteni străini şi, ca să înlătur orice primejdie, o voi trimite la Taurogi, lângă Tylza, unde se află şi prinţesa… Fii fără grijă, Jędrek! … Du-te, pregăteşte-te de drum şi vino să prânzeşti cu mine…

Kmicic se înclină şi ieşi, iar Radziwiłł răsuflă uşurat… Se bucura de plecarea lui Kmicic. Îi rămâneau steagul şi numele lui; ca sprijinitor al său, omul îl interesa mai puţin.

Dimpotrivă, plecând, Kmicic putea să-i aducă foloase însemnate; la Kiejdany începuse să-l încurce de mult.

Hatmanul era mai sigur de el dacă se afla departe, decât dacă îl ştia în apropierea lui. Curajul nebun şi nestăpânirea lui Kmicic puteau să ducă oricând la o izbucnire şi la o ruptură definitivă, destul de primejdioase pentru amândoi. Plecarea lui îndepărta acest pericol.

Pleacă, diavole, şi slujeşte-mă! mormăi prinţul, uitându-se la uşa pe care ieşea stegarul de Orsza.

Apoi chemă feciorul de casă şi-i porunci să-l poftească la el pe Ganchof.

Vei prelua steagul lui Kmicic, îi spuse, şi conducerea călărimii. Kmicic pleacă în călătorie.

Pe faţa aspră a lui Ganchof fulgeră o lucire de bucurie. Pierduse însărcinarea, dar căpătase un rang mai mare. Se înclină deci în tăcere şi spuse:

Voi răsplăti bunătatea luminăţiei tale prin slujbă credincioasă!

După care se îndreptă şi aşteptă.

Ce vrei să-mi mai spui? întrebă prinţul.

Luminăţia ta, azi de dimineaţă a venit aici un şleahtic din Wilkomierz, care a adus vestea că jupân Sapieha vine cu oştile asupra luminăţiei tale.

Radziwiłł se înfioră, dar se stăpâni într-o clipită.

Poţi să pleci! îi zise lui Ganchof. Apoi se cufundă în gânduri.