La Preşedinţie s-au primit mai multe scrisori, pe la începutul lui Noiembrie, în care unii evreii din Bucureşti se plângeau ca li s-au făcut percheziţii din partea politiei legionare şi în cursul ei li s-au confiscat obiecte de valoare din case.
Generalul mi le-a trecut mie ca sa cercetez cazul. Cum era normal, m-am adresat mai întâi şefilor de resort, Generalul Petrovicescu, Colonelul Zavoianu şi Alecu Ghica, întrebându-i daca stiu ceva de aceste percheziţii. Niciunul n-avea vreo cunoştinţă de ele. Nici Prefectura şi nici Siguranţă nu ordonaseră descinderi în casele evreilor care i se plânseseră lui Antonescu.
Cum reclamanţii evrei – care îşi dădeau şi adresele lor – pretindeau ca politia legionara le-a calcat casele, l-am întrebat pe Victor Apostolescu, seful politiei legionare din Capitala, daca nu cumva ordinele au pornit de la el şi sunt oamenii lui care au făcut descinderi la aceşti evrei. Nici Apostolescu nu ştia nimic. Atunci l-am rugat – dat fiindcă indivizii care devalizau casele acestor evrei pretindeau ca sunt politie legionara şi îi uzurpau autoritatea lui – ca în cel mai scurt timp posibil sa dea de urmele acestor răufăcători şi să-i aresteze.
Am aşteptat o zi, doua, trei. De la Apostolescu nici un rezultat, iar actele de jaf continuau. Îmi imaginam ca nişte derbedei, îmbrăcaţi în cămaşă verde, spărgeau casele evreilor pentru a-şi asigura o sursa uşoară de câştig. Între timp, Antonescu ma îmbulzea sa curm cu aceste atentate contra proprietăţii private, fie ea chiar evreiasca. Am fost nevoit atunci, cu mult regret, să-i ridic comanda lui Apostolescu de la Politia Legionara a Capitalei, părându-mi-se ca nu depune destul zel, şi sa i-o încredinţez lui Ion Boian. Acesta, într-adevăr, a reluat cercetările cu multa energie, pentru a da de urmele misterioasei politii legionare.
Cum eram exasperat de cele întâmplate, temându-mă sa nu se creeze o psihoza colectiva, care sa propage în populaţia marginaşa a Capitalei acest gen de tâlharii, compromiţând Mişcarea, m-am asociat şi eu anchetei întreprinse de Boian. În doua seri consecutive, împreuna cu Alecu Ghica, Boian, Pavel Onciu şi alti legionari, am trecut pe la câteva case evreieşti, din cele semnalate în reclamaţiile făcute la Preşedinţie, pentru a ma convinge cu ochii mei de jafurile săvârşite. Văzându-ne pe noi, după ce-au aflat cine suntem în loc sa se liniştească, evreii s-au speriat de moarte şi nu vroiau sa declare nimic. Daca au păţit ce-au păţit din partea „politiei legionare’”, gândeau ei, ce-o sa se întâmple acum cu ei când au intrat în casele lor Directorul Siguranţei si… Horia Sima. Cu mare greutate i-am potolit, explicându-le pentru ce am venit şi rugându-i sa ne dea indicaţii asupra persoanelor care s-au prezentat ca politie legionara şi le-au răscolit casa.
După mai multe confruntări, misterul s-a lămurit. Dumitru Groza, seful Corpului Muncitorilor Legionari, a avut năstruşnica idee sa înfiinţeze şi el o politie legionara a Corpului Muncitoresc, sub conducerea unui oarecare Nicolae Tudose, fara sa ceara aprobare şi fara sa ne informeze cel putin. Mai avea un sens iniţiativa lui, daca s-ar fi folosit de aceasta politie pentru treburile interne ale corpului, pentru a descoperi, niscaiva infiltraţii. Atunci echivala cu un serviciu de ordine al casei. N-am înţeles nici până astăzi ce rost avea să-şi trimită Groza oamenii sa spargă casele evreilor şi sa ridice obiecte de valoare. Nu era modul cel mai indicat de a rezolva problema jidoveasca, ci doar de a crea necazuri regimului legionar. În al doilea rând, Corpul Muncitorilor Legionari dispunea de considerabile mijloace materiale – caci cotizau zece mii de membri – încât nu era avizat la acest gen ilicit de operaţii.
Ceea ce m-a surprins şi mai mult a fost faptul ca în casele vizitate locuiau familii modeste de evrei, la care nu se puteau găsi cine ştie de bogăţii. Le-am cerut scuze în numele guvernului şi le-am asigurat ca persoanele care le-au tulburat pacea nu aparţin organelor oficiale de Stat, ci sunt nişte elemente iresponsabile, care vor fi împiedicate în viitor sa mai facă rau. Se vor lua masuri ca astfel de acte sa nu se mai repete şi bunurile confiscate sa fie restituite.