10. Împărţirea ministerelor.

În şedinţele următoare cu Colonelul Dragomir, am tratat chestiunea repartiţiei Ministerelor. Ce retine Generalul pentru oamenii lui şi ce lasă mişcării?

Generalul Antonescu, în afara de Preşedinţia Consiliului, titlul separat de-al Conducătorului Statului, mai deţinea şi Ministerul Apărării Naţionale. Îl numise în Justiţie pe Mihai Antonescu, iar Subsecretar de Stat la Interne, pe Colonelul Rioseanu. Aceste departamente nu mai puteau fi negociate.

Din primul moment am cerut sa se atribuie mişcării Ministerele de Interne şi Externe. Aveam nevoie de Ministerul de Interne pentru a putea controla situaţia din tara. O mişcare în expansiune, cum era Legiunea pe atunci, uşor putea veni în conflict cu prefecţi sau poliţişti străini de ideologia ei. Am revendicat apoi Ministerul de Externe, pentru a putea înfăptui linia de politica externa fixata de Capitan. Era logic şi firesc ca aceia care au suferit şi au sângerat sa aibă acest post important, pentru ca s-au opus apropierii de Rusia şi au luptat pentru a aduce România în tabăra Puterilor Axei. În discuţiile paralele ce le-au avut cu Generalul, acesta a încercat o anumită rezistenta, dar văzând ca nu ma poate îndupleca sa fac vreo concesiune, n-a mai insistat.

Am cerut apoi sa ni se încredinţeze totalitatea Ministerelor sociale: Ministerul de Presa şi Propaganda, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Cultelor. Le-am obţinut fara nici o dificultate.

Bătălia a fost apriga în sectorul economic. Mihai Antonescu, care fusese sef al tineretului partidului liberal georgist, se temea ca mişcarea sa nu se atingă de patrimoniul economic al fruntaşilor partidului liberal. De aceea şi-a exercitat influenta pe lângă Generalul Antonescu ca sa ne tina departe de Ministerele economice. Am fost de acord ca Ministerul Economiei sa fie încredinţat unei persoane agreate de General, dar am cerut în schimb sa ni se dea Ministerul de Finanţe. Cum mi s-a comunicat ca Ministerul de Agricultura va fi ocupat de un prieten de-al Generalului, Nicolae Mareş, la care nu vrea sa renunţe, am cerut Colonelului sa fim compensaţi cu Ministerul Comunicaţiilor.

Nu l-am putut convinge pe General sa accepte aceste compensaţii reciproce la împărţirea Ministerelor Economice. A refuzat sa ne cedeze Ministerul de Finanţe şi ne-a oferit numai un Subsecretar de Stat la acelaşi Minister. N-am obţinut nici Ministerul Comunicaţiilor. Generalul îşi pusese ochii pe Profesorul de la Scoala Politehnica din Timişoara, Pompiliu Nicolau, pe care îl considera o somitate.

Poziţia noastră în sectorul economic a slăbit şi mai mult prin crearea unui nou minister economic, Ministerul Coordonării Economice, pe care l-a încredinţat Colonelului Dragomir.

La sfârşitul acestor tratative, Generalul Antonescu era stăpân absolut pe Ministerele Armatei şi al Justiţiei şi anexase aproape în întregime sectorul economic. Mişcarea legionara deţinea Ministerele de Externe şi Interne şi toate Ministerele Sociale. Dar, în realitate, nici la aceste Ministere puterea ei nu era deplina, caci toate numirile, legile şi deciziile importante, prezentate de titularii lor, depindeau de aprobarea Conducătorului Statului.