11. Formula tripartita.

Planul iniţial al Generalului Antonescu era sa formeze guvernul pe o baza mai larga, incluzând şi gruparea lui George Brătianu. De fapt paternitatea planului îi aparţinea lui Mihai Antonescu, care vroia să-i ofere fostului sef o satisfacţie politica, după o poziţie sterila de peste şapte ani.

Aflând de intenţia Generalului cu George Brătianu, i-am spus ca nu ma opun daca pretenţiile acestuia se limitează la ministerele economice şi nu reclama vreun departament din lotul rezervat noua.

Nu s-a putut ajunge la nici o înţelegere cu George Brătianu, pentru ca acesta cerea prea mult: Vice-Presedintia Consiliului de Miniştri, Ministerul de Externe şi totalitatea ministerelor economice. Daca am fi acceptat propunerea lui, mişcarea legionara ar fi jucat rolul şters al unei anexe guvernamentale. În zadar au încercat Generalul si, în special Mihai Antonescu, să-l înduplece pe George Brătianu să-şi modeleze pretenţiile. Fie ca se considera indispensabil pentru alcătuirea noului guvern, fie ca nu vroia sa intre, de teama sa nu se compromită alături de noi, George Brătianu a ţinut mortis la preţul sau. Generalul a fost pus în alternativa de a alege între partidul liberal georgist şi mişcare. Cum Legiunea, în acel moment, se afla într-o faza de fulgerătoare ascensiune, Antonescu a fost silit să-l sacrifice pe George Brătianu şi sa renunţe la proiectul tripartit.

Generalul Antonescu ducea tratative şi cu Iuliu Maniu. Acestuia i-ar fi convenit ca după atâţia ani de când nu mai era la putere sa introducă câţiva oameni de încredere ai lui în noul guvern. Negocierile n-au progresat, deoarece Antonescu şi-a dat seama repede ca apropierea de Maniu este dăunătoare din punct de vedere al politicii externe. Colaborarea cu Iuliu Maniu, cunoscut ca adversar al Puterilor Axei, ar fi provocat suspiciuni la Roma şi Berlin şi i-ar fi zdruncinat poziţia lui fata de noii stăpâni ai Europei.

Asa s-a făcut ca Generalul Antonescu a trebuit sa se resemneze sa formeze guvernul numai cu mişcarea legionara.