12. Numirile.

Negocierile nu s-au terminat cu repartiţia ministerelor. Tot atât de apriga a fost şi discuţia referitoare la cine le ocupa şi ce persoane vor fi titularii lor.

La Ministerul de Interne, când am rostit numele Generalului Petrovicescu, Antonescu a fost mulţumit. Era militar ca şi el (deci o garanţie pentru ordinea interna), cunoscut în armata ca un om de mare corectitudine. Pentru noi, intrarea Generalului Petrovicescu în guvern, în afara de priceperea lui în treburile publice, era şi un act de recunoştinţă pentru atitudinea lui dreapta în acest proces, Generalul Petrovicescu, în cursul cercetărilor, s-a convins de inocenta lui Corneliu Codreanu şi a celorlalţi fruntaşi legionari şi a cerut achitarea lor – un caz rar în analele justiţiei romaneşti – caci un procuror, prin natura funcţiei lui, avea datoria sa susţină dosarul acuzaţiilor, indiferent de convingerile lui proprii.

La Ministerul de Externe, am propus pe Mihail Sturdza, un diplomat de elita şi un bun cunoscător al afacerilor externe ale Statului. A fost unul dintre putinii diplomaţi români care s-a opus cu înverşunare politicii scelerate a Regelui Carol II, care vroia sa ne împingă în alianţă cu Rusia Sovietica. Generalul n-a fost încântat de propunerea mea şi mi-a cerut timp sa se mai gândească. Fara îndoiala, Generalul a fost informat de „stofa” de diplomat a lui Mihail Sturdza, care nu aparţinea spetei „bonjuriste”, ce se adaptează cu uşurinţă oricăror circumstanţe, chiar când ar trebui sa trădeze interesele tarii. Mihail Sturdza, chiar în serviciul diplomaţiei, se considera un soldat al naţiunii, care trebuie sa mânuiască aceasta arta dificila exclusiv pentru apărarea intereselor ei.

La Sănătate, Generalul nu a ridicat nici o obiecţie când l-am propus pe Vasile Iasinschi.

În schimb n-a fost de acord cu numirea lui Traian Brăileanu la Educaţia Naţională. Probabil Mihai Antonescu, care era Conferenţiar la Facultatea de Drept din Bucureşti, i-o fi atras atenţia ca Traian Brăileanu este un „dur”, care poate crea probleme învăţământului prin reformele lui. Mi-a propus sa fie numit un alt legionar, Profesorul P. P. Panaitescu. Am ridicat aceasta problema în şedinţa Forului Legionar şi în unanimitate mi s-a cerut sa menţin candidatura lui Traian Brăileanu. A doua zi i-am comunicat Generalului ca nu puteam renunţa la Profesorul Brăileanu pentru Educaţie.

Ca sa reducă numărul miniştrilor legionari din lotul rezervat mişcării, Generalul a procedat la contopirea Ministerului Muncii cu Ministerul Sănătăţii şi a Ministerului Cultelor cu Ministerul Educaţiei Naţionale, sub pretextul de a se face economii, încât la urma atât Iasinschi cât şi Traian Brăileanu au ajuns sa conducă doua ministere. Reforma n-a fost prea fericit inspirata, deoarece Cultele şi Munca reprezentau domenii de administrare aparte, care nu puteau fi amestecate cu alte activităţi ale Statului.

În Ministerul de Propaganda şi Informaţii, am concis sa fie numit Horia Cosmovici. Generalul Antonescu îl aprecia foarte mult pentru serviciile ce le-a adus cauzei comune în acele zile tulburi, premergătoare răsturnării Regelui Carol. Numirea era definitiv stabilita, când cade ca o furtuna de la Berlin Alexandru Constant. S-a zbătut ca un leu sa obţină Ministerul Propagandei, motivând ca el este cel mai indicat sa obţină acest post, deoarece a servit sub Göbbels, la Berlin, şi cunoaşte mecanismul propagandei. A pledat cu atâta forţă cauza lui, încât până la urma, l-am convocat pe Cosmovici, pentru a-i cere părerea. Acesta, nobil ca întotdeauna, fara nici o şovăire, s-a dat la o parte pentru a-i face loc lui Constant.

Ce s-a întâmplat mai departe? Generalul a regretat despărţirea de Cosmovici şi pentru a-l pastra în guvern, a creat la Preşedinţie un Subsecretariat de Stat pentru Problemele Doctrinare, post nou, în care l-a numit pe Cosmovici. M-am bucurat din tot sufletul şi i-am lăudat generozitatea Generalului.

La finanţe, Generalul l-a acceptat fara discuţie pe Constantin Papanace ca Subsecretar de Stat, după ce i-am explicat cine este şi ce rol a jucat în mişcare. În afara de aceasta, mai poseda şi pregătirea corespunzătoare, pentru ca fusese administrator financiar.

Profesorul Ion Protopopescu, pe care îl aveam în vedere pentru Ministerul Comunicaţiilor, a trebuit sa se mulţumească cu Ministerul Inventarului Public, departament creat pe timpul lui Carol pentru a-şi plasa agreaţii lui extra-numerari. Profesorul Protopopescu a fost mai mult decât nemulţumit, jignit când a aflat de numirea rivalului sau de la Timişoara, Profesorul Nicolau, la Comunicaţii, iar el, care trecuse prin atâtea primejdii pentru legiune, sa fie azvârlit la un minister-sinecura. Cu mare greutate l-am potolit, explicându-i ca nu am nimic de-a face cu numirea Profesorului Nicolau.

Fixarea locului meu în guvern s-a rezolvat în modul cel mai simplu:

— Cum înţelegeţi sa ma încadraţi pe mine în guvern, Domnule General?

— Vice-Preşedinte al Consiliului de Miniştri.

— Bine, Domnule General.