De mare ajutor ne-a fost în aceasta perioada de tranziţie în lupta cu vechile structuri ale Statului, reapariţia ziarului Buna Vestire. Chiar a treia zi după alungarea Regelui Carol, Duminica, în 8 Septembrie, am avut bucuria sa salutam reînvierea acestui ziar, care-şi începuse glorioasa cariera în 1937 şi apoi fusese strangulat de dictatura carlista. După Radio, unde Nelu Mânzatu pusese stăpânire încă din dimineaţa zilei de 6 Septembrie, Buna Vestire a sărit pe baricade, contribuind la izbânda ideii legionare în Stat, prin influenta ce-a exercitat-o asupra opiniei publice.
Si acum un scurt istoric al acestui ziar. Colonelul Zavoianu încercase în 1937 sa reia publicarea ziarului Dacia, proprietatea sa, pe care-l fondase în 1919 şi care dispăruse din lipsa de mijloace. Îşi întocmise şi echipa de colaboratori, care se întâlneau zilnic şi aduceau articole, pe care le citeau împreuna, ca şi cum apariţia ziarului era iminenta. Dar Colonelul Stefan Zavoianu n-a putut obţine de la cenzura autorizaţia de apariţie a Daciei, fiind socotit prea ataşat de Corneliu Codreanu. Mai mult noroc a avut Mihai Manoilescu când i-a dat aprobarea de apariţie a ziarului Buna Vestire. Regele se gândise probabil sa facă o ultima încercare ca sa capteze mişcarea, operaţie pe care o încredinţase înainte şi altor personalităţi, dar fara rezultat: Generalul Cantacuzino, Nae Ionescu, Octavian Goga, Vaida Voevod şi alţii. Echipa alcătuită de Colonelul Zavoianu a fost preluata în redacţia ziarului Buna Vestire.
Bune Vestire din 1937 a fost organizata ca o societate anonima pe acţiuni, majoritatea lor fiind în mâna Profesorului Manoilescu şi a familiei lui. Directori ai ziarului din prima lui perioada au fost Dragoş Protopopescu şi Toma Vlădescu. Prim-redactor era Mihail Polihroniade, iar secretar general de redacţie, Valeriu Cârdu. În afara de cei mai de sus, mai figurau în redacţie, Ion Stoenescu pentru politica interna, Alexandru Cristian Tell, Mircea Streinul, Virgil Rădulescu, Gabriel Bălănescu. În afara de aceasta permanenta la redacţie, au colaborat: Radu Gyr, Nicolae Totu, Mihail Manoilescu, Bănica Dobre, Ciril Vârnav, Luca Popovici, Paul Petzi.
La reapariţia ziarului Buna Vestire în 1940, multi din vechii colaboratori nu mai erau în viaţă. Au pierit asasinaţi la 21 Septembrie 1939 din ordinul Regelui Carol, Mihail Polihroniade, Valeriu Cârdu, Alexandru Cristian Tell, Virgil Rădulescu, Nicolae Totu, şi Bănica Dobre.
Componenta noii redacţii a fost următoarea:
Director: Grigore Manoilescu, fratele profesorului.
Prim-redactor: Constantin Noica.
Secretar de redacţie: Valeriu Olaniuc.
Redactori: Cristian Petrescu, Ion Stoenescu, Horia Stamatu, Stefan Ion Gheorghe, Luca Popovici, Radu Gyr, Mircea Streinul, Alexandru Alexianu, Demetrie Soutzu.
Colaboratori: Mihail Manoilescu, Constantin Noica, Colonel Octav Vorobchievici, Locotenent Emanuel Voinescu (sub pseudonimul Vornicul Boldur), Mircea Mateescu, Dragoş Vrânceanu, Ciril Vârnav, Nicolae Pana, Demetrie Ganea, Paul Petzi, Barbu Slusanschi, Mircea Pop. După apariţia articolului lui Grigore Manoilescu, Cu mănuşi, ziarul a fost suspendat o săptămână din ordinul Generalului Antonescu şi la reapariţie a luat direcţia lui Alexandru Constant, care era şi Ministrul Propagandei.
Odată cu Grigore Manoilescu, a părăsit redacţia şi Constantin Noica, fiind înlocuit cu Horia Stamatu.
Ziarul era imprimat la întreprinderile grafice Eminescu din Strada Anghel Saligny şi apărea în doua ediţii: una de capitala şi ala de provincie. De administraţia ziarului se îngrijeau Nicolae Iliesiu, Alexandru Livezeanu şi Vasile Dova.
Buna Vestire şi-a încetat apariţia în Ianuarie 1941, după ce Generalul Antonescu a devenit stăpân pe situaţie, gratie ajutorului dat de germana.