6. Doua sinucideri.

În cursul cercetărilor contra demnitarilor carlisti, s-au petrecut şi doua cazuri de sinucidere, care nu au decât o legătură marginala cu ancheta propriu-zisă. Cei ce şi-au pus singuri capăt vieţii au fost Maiorul Teofil Sidorovici şi Profesorul Petre Andrei.

Maiorul Teofil Sidorovici a fost Comandantul organizaţiei oficiale a tineretului român Straja Tarii. Om de încredere al Palatului, misiunea ce i s-a încredinţat a fost sa scoată tineretul din şcolile secundare de sub influenta Căpitanului şi să-l atragă sub sceptrul Regelui, care luase titlul pompos de „Marele Străjer”. Desi activitatea educativa a Maiorului Teofil Sidorovici era îndreptata împotriva Legiunii, nimeni nu s-a gândit să-l traga la răspundere, deoarece, conform criteriului stabilit, nu aparţinea grupului central de asasini, aceia care au executat ordinele sângeroase ordonate de Palat.

Maiorul Sidorovici căzuse sub cercetările altei Comisii. Generalul Antonescu înfiinţase şi o Comisie de Ancheta a bunurilor foştilor demnitari ai tarii, înalţi funcţionari, fie sub guvernarea partidelor, fie sub aceea a guvernării carliste. Preşedintele acestei Comisii era Consilierul de Curte de Casaţie, Petit, un om extraordinar de corect şi scrupulos. Examinând gestiunea de la Straja Tarii, Consilierul Petit a găsit o suma de şase milioane de lei care nu putea fi justificata pe baza actelor, frauda ce i-a trecut-o în sarcina lui Teofil Sidorovici, pentru nereguli în mânuirea banului public, Consilierul Petit a dat dispoziţii Prefectului de Politie să-i aplice fostului Comandant al Străjii Tarii domiciliul forţat până ce va apărea în fata justiţiei. aşa se face ca, în acel moment, Teofil Sidorovici a fost păzit în propria lui casa de agenţi ai Prefecturii de Politie, între care se aflau şi legionari. N-a fost bruscat sau ameninţat, ci tratat cu toată deferenta, în aşteptarea deciziei ce-o va lua Comisia de Ancheta a Bunurilor.

În aceste împrejurări, când se afla în stare de arest domiciliar, Maiorul Sidorovici s-a sinucis în 23 Noiembrie 1940. Comisia Speciala de Ancheta a dat un comunicat în care a explicat cazul. Probabil l-a împins la acest act disperat un ultim sentiment de onoare. Era înjositor pentru el, fostul educator al tineretului român, sa apară într-un proces acuzat de a-şi fi însuşit bani publici.

Trecând la al doilea caz de sinucidere, al Profesorului Petre Andrei, din toate cercetările făcute chiar în timpul guvernării noastre, rezulta ca se datorează bolii de care suferea. Era neurastenic. Petre Andrei fusese profesor universitar la Iaşi şi unul dintre fruntaşii partidului naţional-ţărănesc. Aparţinea aripii stângi a acestui partid, de orientare socialisto-marxista. Când Regele Carol a suprimat Constituţia în vigoare şi a trecut sub dictatura, Petre Andrei n-a avut nici un scrupul ca să-şi părăsească convingerile lui democratice şi sa se ataşeze Palatului. Odată cu el, toţi liderii naţional-ţărănişti de tendinţa marxista au făcut acelaşi viraj şi au servit ca miniştri în succesivele guverne carliste. Figurile proeminente ale stângii ţărăniste care l-au abandonat pe Maniu şi s-au pus la dispoziţia camarilei au fost Armand Călinescu, Mihail Ralea, Mihail Ghelmegeanu… şi Petre Andrei.

În guvernul Tătărăscu, din care am făcut parte şi eu câteva zile la sfârşitul lui Iunie 1940, Petre Andrei era Ministrul Educaţiei Naţionale, iar eu eram Subsecretar de Stat la acelaşi Departament. S-a purtat prietenos cu mine şi m-am despărţit de el cu o buna impresie.

Petre Andrei n-a fost inclus în lista celor destinaţi a fi trimişi în fata Comisiei de Ancheta Criminala, nici Ralea şi nici Ghelmegeanu. Fosta stânga naţional-ţărănistă a fost cruţata, caci, conform criteriului adoptat, nu făcea parte din lotul marilor vinovaţi.

Ce s-a petrecut între timp la Iaşi, tocmai când aceste liste se întocmeau la Bucureşti? Politia legionara locala a făcut o descindere la domiciliul Profesorului Petre Andrei. Profesorul era cunoscut în cercurile legionare de la Iaşi ca un duşman implacabil al mişcării încă din perioada luptelor studenţeşti, încât tinerii care i-au calcat casa trăiau încă sub proaspătă amintire a camarazilor ucişi în timpul guvernelor carliste, din care făcuse parte şi Petre Andrei. Ei nu veniseră însa în intenţia să-l aresteze sau să-i facă vreun rau, ci doar vroiau să-i examineze hârtiile cu gândul ca vor descoperi ceva compromiţător în sarcina fostului regim. În timp ce legionarii erau ocupaţi cu percheziţia, Profesorul a trecut în alta camera şi şi-a pus capăt vieţii.

Ne putem imagina ce s-a petrecut în sufletul lui. Crezând ca va fi ridicat de acasă, închis şi anchetat pentru participarea lui în guvernele responsabile de asasinarea Căpitanului şi a celorlalţi legionari, sub povara acestei temeri, şi-a pierdut cumpătul şi a recurs la acest act disperat. Daca n-ar fi avut sistemul nervos zdruncinat şi şi-ar fi păstrat firea, Petre Andrei ar fi trăit încă multi ani, iar sub comunişti, spre care înclina prin formaţia lui doctrinara, şi-ar fi reluat cariera politica, acceptând sa servească sub o dictatura noua, ca şi colegul sau Ralea.

Însăşi data timpurie a morţii lui Petre Andrei, 4 Octombrie, indica cu claritate ca este vorba de o întâmplare locala, care n-a fost provocata de la Bucureşti. Într-adevăr, abia la 4 Octombrie s-a constituit Comisia de Ancheta Criminala şi au fost întocmite listele cu marii vinovaţi; actul lui Petre Andrei se datora dezechilibrului sau nervos, neurastenie în grad înalt, care i-a potentat complexul de culpabilitate, pana a-l determina sa se sinucidă, socotind ca nu mai are nici o şansă de salvare. Nici în cazul lui Teofil Sidorovici şi nici în acel al lui Petre Andrei, Legiunea n-a avut nici un amestec. O fatalitate i-a împins pe amândoi sa se sinucidă când puteau sa trăiască. Generalul Antonescu nici atunci şi nici după expulzarea noastră de la putere, prin lovitura lui de Stat din Ianuarie 1941, n-a încercat sa puna în sarcina noastră aceste sinucideri. Faptele erau prea evidente şi prea bine cunoscute ca sa le poată capitaliza contra Legiunii.