5. Colonelul Zăvoianu la Prefectura de Poliție

În locul de Prefect al Politiei Capitalei, Conducătorul Statului îl numise la început pe Generalul Constantin Dona, o aleasa figura de ofiţer român, stimat în cercurile legionare pentru atitudinea lui dreapta în marele proces al mişcării din Martie 1934. A făcut parte din faimosul complet de judecata al Consiliului de Război din Bucureşti, care, refuzând sa se supună atât injoncţiunilor guvernului cât şi ordinelor Palatului, a pronunţat o sentinţă de achitare a Căpitanului şi a fruntaşilor legionari daţi în judecata împreuna cu el.

Generalul Dona era un om bine intenţionat, dar nu corespundea grelei misiuni ce incumba Politiei în aceste vremuri de tranziţie de la un regim la altul. Nu avea dispoziţia sufleteasca sa procedeze cu toată energia la arestarea asasinilor din timpul dictaturii carliste. Cum problema sancţiunilor era acuta pe atunci şi nu mai suferea nici o întârziere, am cerut Generalului Antonescu să-l înlocuiască pe Generalul Dona cu Colonelul Zavoianu, care avea o alta structura sufleteasca, fiind înzestrat cu spirit de decizie şi curaj.

E de semnalat faptul ca schimbarea de la Prefectura de Politie s-a petrecut la scurta vreme după intrarea în funcţie a Comisiei de Ancheta Criminala. Aceasta Comisie s-a constituit şi a început sa lucreze în 4 Octombrie, iar în 5 Octombrie Colonelul Zavoianu şi-a luat în primire postul de Prefect al Politiei Capitalei. Coincidenta celor doua date se datorează unui brusc reviriment de atitudine al Generalului Antonescu în problema sancţiunilor. Până atunci Generalul n-a apăsat pe acceleratorul puterilor de care dispunea, iar ancheta lâncezea, sub direcţia binevoitoare a lui Mihai Antonescu, Ministrul Justiţiei. Trebuie sa recunoaştem ca numai datorita intervenţiei Generalului s-a trecut la faza de urmărire penala a celor vinovaţi de asasinarea legionarilor.

Cu numirea Colonelului Zavoianu s-a făcut un pas uriaş înainte pentru tragerea la răspundere a complicilor Regelui Carol în uciderea Căpitanului şi a sutelor de legionari: Colonelul Zavoianu a primit de la Generalul Antonescu puteri depline în trei chestiuni esenţiale:

1. A fost autorizat ca sa procedeze fara întârziere la arestarea preventiva a principalilor vinovaţi din timpul dictaturii carliste, fara sa mai aştepte rezultatele Comisiei de Ancheta şi emiterea mandatelor de arestare. Era de presupus ca multi din cei vinovaţi vor profita de libertatea lor provizorie pentru a dispărea cum s-a întâmplat în unele cazuri.

2. A obţinut ca atât cei aflaţi cu domiciliul forţat cât şi inculpaţii deţinuţi în celulele Prefecturii de Politie sa fie încarceraţi în închisoarea militara Jilava.

3. Ca o măsură suplimentara de siguranţă, însuşi Generalul Antonescu i-a cerut Colonelului ca sa dubleze paza militara de la Jilava cu o paza legionara, pentru ca nimeni sa nu poată fugi, amăgind vreo santinela.

Deţinuţii au fost ridicaţi din locurile unde se aflau până atunci şi transportaţi la Jilava, unde au fost închişi în Fortul Nr. 13, acelaşi fort care îi avusese de atâtea ori ca oaspeţi pe legionari, în mult chinuita lor viaţă. Foştii calai au făcut şi ei cunoştinţa acum cu tristeţea şi umezeala acestei închisori, care a servit ca anticamera a morţii pentru multi legionari, în timp ce prigonitorii credeau ca au triumfat pe mormintele lor.

Prefectura de Politie organiza garda legionara de paza, care se schimba în fiecare zi, la orele noua seara. Garda se forma din efective legionare externe, procurate de Corpurile Legionare din Capitala, Răzleţi, Muncitori şi Studenţi. Paza generala a închisorii Jilava a rămas tot pe seama militarilor şi numai Fortul Nr. 13, unde erau închişi în 19 celule cei arestaţi, se afla sub supravegherea gărzii legionare.

Evident, pentru a duce la bun sfârşit acţiunea de arestare a celor vinovaţi, Colonelul Zavoianu nu se putea baza pe vechile cadre poliţieneşti, fiind ele însele implicate, în mare parte, în crimele carliste, dintre care unii comisari se aflau chiar sub stare de arest în subsolul Prefecturii. Nu e de mirare, deci, ca a fost nevoie sa muncească la Prefectura un mare număr de legionari. Abia după ce a dispus de noul personal, a putut sa facă fata răspunderilor ce i le încredinţase Generalul Antonescu şi propria lui conştiinţa. La schimbarea vechiului personal, Generalul Antonescu nu numai ca n-a ridicat nici o obiecţie, dar chiar l-a încurajat şi a aprobat şi fondurile suplimentare necesare pentru plata noilor funcţionari.

Numirea Colonelului Zavoianu la Prefectura de Politie avea şi o alta semnificaţie. Schimbarea se făcuse tocmai în ajunul marii manifestaţii legionare din 6 Octombrie. Era un gest de prietenie cu care Generalul Antonescu saluta aceasta manifestaţie, pentru ca sa nu mai existe nici o umbra de neînţelegere între cele doua forte constitutive ale Statului.

Colonelul Zavoianu a fost cel mai aprig şi mai lucid „răzbunător” al Căpitanului din perioada guvernării noastre. Trăise mult timp lângă Capitan, îl cunoştea ca putini legionari şi avea un cult pentru el. Îl scăpase pe Capitan de la moarte în 1934, când era căutat de politie, cu ordinul de a fi suprimat. L-a ţinut ascuns în casa lui şi când venise ceasul sa se predea, l-a însoţit, împreuna cu preotul profesor Grigore Cristescu, până la Consiliul de Război. Asasinarea Căpitanului l-a zguduit adânc şi a rămas cu durere în suflet care nu se mai putea alina decât prin pedepsirea călailor care l-au strangulat în noaptea de 29-30 Noiembrie 1938.

Ajuns în fruntea Prefecturii de Politie, a avut o atitudine implacabila şi şi-a pus toate forţele sufletului sau pentru a-i descoperi şi a-i aduce în fata justiţiei pe cei vinovaţi de înspăimântătoarea crima. Aceasta îndatorire i s-a părut a fi misiunea principala a vieţii lui şi cu împlinirea acestei misiuni şi-a încheiat şi propria lui viaţă.